Posibilităţile create minorităţilor din Ungaria au efecte asupra vieţii maghiarilor din afara graniţelor ţării, a declarat în cadrul unei emisiuni difuzate miercuri de postul public ungar de televiziune M1 secretarul de stat pentru relaţia cu bisericile, minorităţile naţionale şi societatea civilă din cadrul Ministerului pentru Resurse Umane. „Chiar dacă s-au făcut doar paşi mici, există totuşi o schimbare„, a menţionat Miklós Soltész, amintind drept exemplu de Guvernul Serbiei, care „acordă o atenţie tot mai mare maghiarilor”, iar în Slovacia, în urma unei modificări legislative, au fost salvate şcolile care erau pe cale să fie închise. Secretarul de stat şi-a exprimat încrederea că acest proces va fi observat şi de România, unde „nu va fi pus într-o situaţie imposibilă” Gimnaziul Romano-Catolic din Târgu Mureş. Minorităţile naţionale din Ungaria au curajul să-şi asume limba lor maternă, cultura, relaţia cu ţara de origine, ceea ce nu slăbeşte în niciun fel puterea Ungariei sau relaţia lor cu naţiunea maghiară, a mai precizat Miklós Soltész. Oficialul ungar a amintit că minorităţile naţionale din Ungaria au reprezentanţi în parlamentul de la Budapesta, iar finaţarea instituţiilor acestora de către statul ungar a crescut în ultimii şase ani de două ori şi jumătate./rganciu/gioan
MTI – 1 martie