Preşedintele ucrainean, Petro Poroșenko, a anunțat, marţi seara, finalizarea negocierilor dintre Rada Supremă de la Kiev, Comisia Europeană și Parlamentul European privind introducerea regimului fără vize pentru cetăţenii Ucrainei. „Salut finalizarea negocierilor trilaterale pe tema ridicării vizelor dintre Rada Supremă, Parlamentul European şi Comisia Europeană” – a scris Poroşenko pe Twitter. Potrivit liderului ucrainean, „acesta este un pas formal, dar important spre decizia mult-așteptată de Ucraina”. „Acum, cuvântul aparţine Parlamentului European și Consiliului UE” – a adăugat Poroșenko. La Bruxelles au avut loc, marţi, negocieri interinstituționale privind introducerea regimului fără vize pentru cetăţenii Ucrainei, la care au participat reprezentanţi ai Parlamentului European, ai Consiliului UE și ai Președinției UE. Aceste negocieri au fost organizate după ce, pe 27 februarie 2017, Consiliul UE a adoptat un regulament privind funcţionarea mecanismului care permite suspendarea rapidă a excepțiilor de la obligativitatea vizelor acordate unor țări terțe. Pe data de 10 februarie 2017, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat că UE va ridica vizele pentru Ucraina în vara acestui an./sdan
www.korrespondent.net – 1 martie