Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, fostul senator Sebastian Grapă, precum şi fostul consilier judeţean Matei Gavril au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, au decis în această seară judecătorii Tribunalului Braşov, într-un dosar de corupţie. Un alt inculpat a fost plasat în arest la domiciliu, iar alţi şase sub control judiciar, ne-a transmis corespondentul Nicolae Jalea. Procurorii susţin că în 2012, Aristotel Căncescu – la vremea respectivă şef al filialei judeţene PNL- ar fi luat bani de la şapte din cei acuzaţi în dosar pentru a-i pune pe listele de candidaţi pentru un post de consilier în cadrul Consiliului Judeţean Braşov. Căncescu a fost trimis în judecată în alte trei dosare de corupţie./gpodea
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 martie)