Bunicii care îşi sprijină în mod activ copiii și nepoții au o speranță de viață mai bună. La fel stau lucrurile şi în cazul persoanelor în vârstă care nu au proprii copii, dar care se ocupă de creşterea şi educaţia altora. Mai multe studii au arătat că voluntariatul nu este bun doar pentru cei care sunt ajutați, ci le aduce beneficii reale şi voluntarilor în ceea ce privește sănătatea lor fizică și mentală. În acest context (extins), o echipă elvețiană (de la Universitatea din Basel) și una germană (de la Institutul Max Planck), explică în primul rând că „în perspectiva evoluției, rolul de bunic a fost evocat ca fiind unul dintre mecanismele care contribuie la creșterea speranței de viață a ființelor umane”, deoarece – este o ipoteză – au loc o serie de modificări ale sistemului neuronal (sistemul nervos) şi hormonal asociate cu îngrijirea copiilor și a nepoților. Cercetătorii i-au împărţit pe participanţii la studiu în mai multe grupe: cei care aveau copii şi nepoţi, cei care se ocupau sau nu se ocupau de aceştia, cei implicaţi în activităţi benevole de ajutor. Rezultatul arată că riscul de mortalitate prematură este considerabil redus (37% în medie) atunci când o bunică sau un bunic se implică activ în viața de zi cu zi a copiilor și nepoților. Acest efect se menține atunci când se iau în calcul parametri precum abilități fizice, vârstă sau statut socio-economic, printre alte elemente. Este interesant de observat că un beneficiu similar se observă în rândul persoanelor în vârstă, care nu au copii sau nepoți, dar care sunt angajate în activități de sprijin și de ajutorare. De adăugat că intervențiile bunicilor trebuie să aibă loc în ritmul lor, în funcție de posibilitățile lor, pentru că altfel nu sunt riscuri fizice și psihice. În concluzie, se recomandă ca atât copiii, cât şi nepoţii preocupaţi de binele părinţilor şi bunicilor să îi primească zilnic în vieţile lor./rcostea/ddaniela
www.lesoir.be – 2 martie
