Camera de Comerţ Americană în România a identificat dificultăţi care ar putea apărea în execuţia bugetară de anul acesta

Camera de Comerţ Americană în România a identificat dificultăţi care ar putea apărea în execuţia bugetară de anul acesta. Instituţia atrage atenţia asupra ţintelor de creştere economică şi deficit bugetar prea optimiste, dar şi asupra dezechilibrului dintre cheltuieli şi investiţii, în defavoarea acestora din urmă.
Reporter: Mira Gomboş – România ar putea ajunge, anul acesta, la un deficit bugetar de 4% şi nu de mai puţin de trei procente, aşa cum şi-au propus autorităţile de la Bucureşti – susţine AmCham Romania. Printre cauzele care ar putea genera această situaţie, Camera de Comerţ Americană din ţara noastră enumeră un nivel prea mare al creşterii economice estimat de guvern, discrepanţa dintre veniturile la bugetul de stat şi cheltuielile din sectorul public, dar şi dezechilibrul dintre aceste cheltuieli şi investiţii. Deşi pe termen scurt, creşterea economică bazată pe consum favorizează unele sectoare, pe termen mediu aceasta poate avea ca efect creşterea inflaţiei şi scăderea puterii de cumpărare a populaţiei, mai spun economiştii americani. Ei susţin, de asemenea, că supraestimarea nivelului de absorbţie a fondurilor europene nu ţine cont de slaba performanţă înregistrată până acum de România, în acest domeniu. AmCham Romania atrage atenţia că, pentru mediul de afaceri pe care îl reprezintă, planificarea bugetară ar trebui să confere stabilitate şi predictibilitate, iar un avans economic sănătos presupune corelarea creşterii salariilor cu nivelul de performanţă şi productivitate./lalexandrescu/avladucu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 martie