Autorităţile ruse au luat decizia de a aplica o amnistie migraţională cetăţenilor moldoveni care au încălcat legislaţia rusă privind migraţia, a anunţat, miercuri, preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, subliniind că a primit această informaţie din partea unor oficiali din Rusia.
„În Rusia a fost luată decizia de a li se aplica o amnistie migraţională cetăţenilor moldoveni” – a declarat Igor Dodon. „Acesta este doar unul din primele rezultate ale întrevederii mele de la Moscova cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. Vreau să-i mulţumesc pe această cale pentru decizia lui operativă în rezolvarea problemelor imigranţilor moldoveni” – a adăugat preşedintele Republicii Moldova. Potrivit afirmaţiilor lui, în prezent, în Rusia se află circa 250.000 de cetăţeni moldoveni care au încălcat regimul de şedere pe teritoriul rus. Până la 20 martie, aceşti oameni pot să se adreseze secţiilor locale ale Direcţiei generale pe probleme de migraţie din cadrul Ministerului rus de Interne cu solicitarea de legalizare a lor pe teritoriul Rusiei. Persoanele repatriate în Republica Moldova vor putea, de asemenea, să treacă graniţa rusă pentru a se adresa Ministerului rus de Interne în acest sens, a declarat preşedintele moldovean. „Excepţie vor face doar cetăţenii moldoveni care au dosare penale în Rusia” – a subliniat Igor Dodon. El a făcut apel la moldoveni să se folosească de această posibilitate şi să nu mai încalce legislaţia rusă, ci să reprezinte întodeauna cu demnitate ţara lor. /ssirbu/menescu
(www.tass.ru – 1 martie)