Așa-numitul ‘șef’ al autoproclamatei Republici Populare Doneţk, Aleksandr Zaharcenko, a declarat pentru presa rusă că Ucraina va dispărea ca stat, din cauza blocadei impuse împotriva Donbasului. Totodată, acesta a comentat şi ultimatumul separatiştilor în cazul în care Kievul nu ia măsuri pentru a ridica această blocadă. „Numărătoarea inversă a început. Fiecare zi este un cui în sicriul țării care înainte se numea Ucraina. Peste cel mult 60 de zile statul Ucraina, practic, va înceta să mai existe” – a afirmat liderul rebelilor din Doneţk. De asemenea, Zaharcenko a declarat că așteaptă reluarea ostilităților în Donbas. „Deja vreau să înceapă mai repede (ostilităţile, n.red), pentru a se încheia mai repede. Să nu ne mai acuze că noi am început” – a menţionat Zaharcenko. Pe data de 15 februarie 2017, Guvernul de la Kiev a decretat stare de urgență energetică, din cauza deficitului de cărbune extras din zona estică a Ucrainei controlată de separatiști, a cărui furnizare este blocată de grupări naționaliste ucrainene şi foşti luptători în Operaţiunea Antiteroristă din Donbas./sdan/pvelisar
www.korrespondent.net – 2 martie