Guvernul intenţionează să realizeze un nou cod administrativ, a anunţat premierul Sorin Grindeanu

Premierul Sorin Grindeanu a anunţat ieri, la Buzău, că este în dezbatere publică un proiect legislativ care prevede eliminarea termenului de „apolitic” în cazul prefecţilor şi subprefecţilor, în condiţiile în care la venirea unui nou guvern, indiferent de culoarea politică, prefecţii sunt schimbaţi din funcţii. El a declarat ieri, la Buzău, că guvernul intenţionează să realizeze un nou cod administrativ, care ar reglementa inclusiv situaţia prefecţilor şi a subprefecţilor şi s-ar renunţa la o anumită ipocrizie în privinţa numirii acestora. Şeful guvernului a spus că aşteaptă în acest sens argumente şi contraargumente din partea tuturor celor implicaţi./dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI  – 5 martie