Caravana Gaudeamus la Craiova în foaierul Teatrului Naţional „Marin Sorescu”

RADOR (6 martie) – Peste 13.000 de persoane au vizitat Caravana Gaudeamus la Craiova, organizată de Radio România în foaierul Teatrului Naţional „Marin Sorescu”. În cele cinci zile ale evenimentului, iubitorii de cărţi au beneficiat de ofertele a zeci de edituri, s-au putut întâlni cu scriitori şi au putut participa la spectacole de lectură. „Cea mai râvnită carte a ediţiei” a fost „Cartea oglinzilor”, de Eugen Ovidiu Chirovici, iar în cadrul proiectului „Cărţile se întorc acasă” s-au strâns aproape de 200 volume, care vor ajunge la bibliotecile rurale din zona Olteniei. Următorul popas al caravanei Gaudeamus va fi la Cluj Napoca, între 5 şi 9 aprilie./rduinu/aionescu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 martie)