“Serile Radio România Muzical 20” cu pianista Luiza Borac

Cu ocazia aniversării de 20 ani, Radio România Muzical organizează,  în colaborare cu Muzeul Național Cotroceni, un recital susținut de pianista Luiza Borac, joi, 23 martie, de la ora 19.00.

Recitalul este dedicat Centenarului Dinu Lipatti, în 19 martie împlinindu-se 100 ani de la nașterea acestui pianist-simbol pentru cultura românească, în același timp, și un compozitor inspirat.

Pianista Luiza Borac este cunoscută drept una dintre cele mai importante promotoare ale creației lui Dinu Lipatti. În anul 2012, ea a publicat la o importantă casă internațională de discuri un album dedicat lui Dinu Lipatti, incluzând lucrări scrise de Dinu Lipatti sau aranjamente realizate de Dinu Lipatti după lucrări ale altor compozitori. Albumul s-a bucurat de cronici entuziaste în prestigioase reviste: BBC Music Magazine, International Record Review, Gramophone, Diapason.

În 23 martie, Luiza Borac va interpreta în Sala Cerchez a Muzeului Național Cotroceni opusuri și transcripții de Dinu Lipatti, Frédéric Chopin, Franz Liszt, toate, având o legătură cu Dinu Lipatti compozitorul și interpretul.

Biletele pentru recitalul din 23 martie sunt disponibile în rețeaua www.eventim.ro (http://www.eventim.ro/ro/bilete/sala-radio-stagiune-2015-2016-bucuresti-muzeul-national-cotroceni-cerchez-949633/performance.html). Accesul la Muzeul Național Cotroceni este permis, începând cu ora 18.00, la intrarea aflată vis-à-vis de Grădina Botanică, în baza unui act de identitate.

Înregistrarea recitalului susținut în 23 martie de Luiza Borac va fi difuzată la Radio România Muzical duminică, 26 martie, de la ora 10.30.

Un prim eveniment din seria “Serile Radio România Muzical 20” are loc în 16 martie: la Muzeul Național Cotroceni, violonistul Alexandru Tomescu va interpreta lucrări de Johann Sebastian Bach.

Radio România Muzical a început să emită în 24 martie 1997, în București. În ultimii 20 ani, s-a impus ca un reper al calității în peisajul media și cultural; a rămas, de asemenea, unicul post de radio românesc clasic, jazz & more. 24 ore pe zi, Radio România Muzical promovează marile valori ale creației românești și universale, în interpretări de marcă, românești și străine. Radio România Muzical este unicul post de radio unde pot fi ascultate, de exemplu, creațiile lui George Enescu, Paul Constantinescu, Mihail Jora sau înregistrări realizate de Radu Lupu, Dan Grigore, Dinu Lipatti, Ion Voicu, Sergiu Celibidache.

Radio România Muzical este conectat la realitățile scenelor de concert internaționale prin concertele pe care le preia, în direct sau înregistrat, prin rețeaua Uniunii Europene de Radio. La Radio România Muzical pot fi ascultate în direct spectacole puse în scenă la Teatrul Metropolitan din New York, Scala din Milano sau Covent Garden din Londra, alături de concerte din marile festivaluri de la Salzburg, Lugano, Lucerna sau evenimente memorabile, așa cum a fost, în ianuarie 2017, concertul de deschidere a complexului Elbphilharmonie de la Hamburg.

Radio România Muzical pune la dispoziția partenerilor săi din Uniunea Europeană de Radio evenimente care au loc în România, unele special organizate pentru stagiunile Uniunii Europene de Radio, așa cum a fost festivalul “București, oraș al muzicii” din anul 2007.

Radio România Muzical este un promotor al tinerilor muzicieni români de valoare. În 2013, la propunerea Radio România Muzical, violonistul Răzvan Stoica a participat și a și câștigat concursul New talent de la Bratislava, o rampă de lansare în viața internațională de concert. Alți tineri muzicieni propuși de Radio România Muzical la concursul Concertino Praga au obținut de-a lungul anilor importante premii. Printre aceștia: violonista Alexandra Bobeico – premiul I (2013), violoncelistul Cornelius Zirbo – premiul al II-lea (2016), violonista Mălina Ciobanu – mențiune (2016), pianistul Cadmiel Boțac – mențiune (2013).

Radio România Muzical transmite în direct și înregistrează cele mai importante evenimente muzicale românești: de la Festivalul internațional George Enescu, la Stagiunea de marți seara de la Ateneul Român, dedicată tinerilor muzicieni.

Radio România Muzical este organizator al unor evenimente aparte în peisajul cultural românesc: de la Festivalul “Dinu Lipatti” din 1999, unde printre protagoniști a figurat celebra pianistă Elisabeth Leonskaja, la “Zilele Lipatti” din 2010 și stagiunile de concerte organizate în 2014 și 2015 la Muzeul Național Cotroceni.

Din 2010, Radio România Muzical a organizat pentru prima dată proiectul “Ascultă 5 minute de muzică clasică” în spații neconvenționale. Astăzi, “Ascultă 5 minute de muzică clasică” este unul dintre principalele proiecte culturale Radio România, desfășurat pe două paliere: în spații neconvenționale (mall-uri, hipermarketuri, librării, muzee, sedii de firme, magazine de mobilă și bricolaj) și în școli.

În 2013, Radio România Muzical a organizat prima ediție a proiectului “Votează discul de muzică clasică al anului”. Interpreții discurilor câștigătoare din ultimii 4 ani sunt: violoncelista Laura Buruiană și pianistul Ferenc Vizi (2013), pianista Alina Azario (2014), pianista Raluca Știrbăț (2015), violonistul Alexandru Tomescu (2016).

Radio România Muzical poate fi ascultat în prezent pe două frecvențe: 104.8 FM (București) și 97.6 FM (frecvență regională), ca și pe stream-ul live de pe site-ul www.romania-muzical.ro și prin aplicațiile IOS și Android. Pe site-ul www.romania-muzical.ro sunt disponibile o arhivă audio extinsă de emisiuni, cronici, interviuri, știri, alte 7 stream-uri on demand.

                                                    *******

Luiza Borac a obținut peste 30 de distincții naționale și internaționale printre care: în anul 1998 premiul al II lea și Medalia de Argint la concursul internațional de pian din Salt Lake City, SUA, premiile I la concursurile internaționale Viotti-Valsesia Italia și Mendelssohn Berlin, premiile speciale Mozarteum Salzburg, Richard Wagner Bayreuth, Havergal Glasgow, Tomassoni Köln. În anul 2002 Luiza Borac a câștigat Premiul I Prix d’Oslo, Premiul special al juriului și Premiul publicului la Concursul internațional de pian “Grieg” de la Oslo, Norvegia.

În 1991 Luiza Borac l-a înlocuit în ultimul moment pe pianistul Sviatoslav Richter în cadrul Schleswig-Holstein Musik Festival, obținând recenzii excelente. Activitatea ei concertistică cuprinde recitaluri și concerte în: România, Germania, Marea Britanie, Olanda, Cehia, Italia, Danemarca, Austria, Norvegia, Elveția, SUA; la Carnegie Hall din New York, Concertgebouw Amsterdam, Steinway Hall London si New York, Radio Hamburg, Liederhalle Stuttgart, sala Puccini Milano, Auditorium Milano, Radio s’Hertogenbosch; la festivalurile Aldeburgh, Grieg Oslo, Prokofiev Barbican Centre London, Chopin Viena și Milano, Schleswig-Holstein Musik Festival Germania; cu artiști ca Vladimir Jurowski, Radu Lupu și Murray Perahia.

Luiza Borac a promovat în mod spectaculos creația compozitorilor George Enescu și Dinu Lipatti în plan internațional, prin intermediul înregistrărilor premiate de cele mai importante publicații de specialitate precum BBC Music Magazine, New York Times, Gramophone, Der Spiegel etc., cât și al numeroaselor concerte și prelegeri pe scenele lumii. În martie 2006, revista americană de muzică clasică Fanfare a ales albumul Enescu ca pentru articolul de la categoria “Story” și pentru copertă, incluzând înregistrarea în Hall of Fame Fanfare. Numeroase emisiuni de radio europene au prezentat această înregistrare alături de ample interviuri.

În 2007, pianistei Luiza Borac i s-a acordat premiul BBC Music Magazine pentru cea mai bună înregistrare instrumentală CD a anului: “Pasiune, sensibilitate și tehnică formidabilă sunt cuvintele care descriu performanţa Luizei Borac.” (BBC Music Awards)

În 2009 Luiza Borac a fost selecționată să interpreteze în primă audiție mondială lucrarea recent descoperită a compozitorului Robert Schumann, “Ahnung”. Tot în 2009, după 10 ani ca artistă a casei Steinway, Luiza Borac a fost inclusă în seria celebrităților “Wall of Fame” Steinway.

În anul 2014, Luiza Borac a primit titlul de doctor ‘summa cum laudae’ acordat de Universitatea Națională de Muzică din București pentru lucrarea sa dedicată creației lui George Enescu.

În același an a apărut discul intitulat “Chants nostalgiques”, care a adus în atenția internațională două nume mari ale muzicii românești: dirijorul și compozitor Constantin Silvestri și tenorul Ion Buzea, aniversat la împlinirea a opt decenii de viață.