Liderii Franţei, Germaniei, Italiei şi Spaniei, recent reuniţi la Versailles, au dezbătut ideea unei Europe cu mai multe viteze, analizează presa internaţională. EUObserver comenetează că acest mini-summit a avut loc într-un moment în care Uniunea Europeană se pregăteşte pentru epoca post-Brexit, pe fundalul unui populism în ascensiune şi al unei strategii incerte a SUA privind Europa. Dacă Europa se blochează şi nu avansează, toate eforturile pentru pace pot fi periclitate mai repede decât ne-am putea închipui, a afirmat cancelarul german Angela Merkel, citată de publicaţia europeană. La rândul său, preşedintele francez Francois Hollande a afirmat că unitatea nu înseamnă neapărat şi uniformitate. Premierul spaniol Mariano Rajoy şi omologul său italian Paolo Gentiloni au susţinut teza unei Europe cu mai multe viteze, consemnează El Mundo. Relansarea proiectului european este o chestiune urgentă, titrează La Stampa. Adevărata problemă nu este Marea Britanie, ci mai ales cui întoarce spatele Marea Britanie, adică celor care rămân în UE, insistă ziarul italian. Unul dintre domeniile privilegiate ale unei cooperări diferenţiate va fi apărarea, iar cei patru lideri reuniţi la Versailles au subliniat urgenţa acestui proiect, adaugă Le Monde, amintind că Franţa este în prima linie, pentru că rămâne singura, după plecarea Marii Britanii, care posedă arma nucleară şi dispune de adevărate capacităţi de proiectare. În timpuri de instabilitate, vechiul nucleu al Uniunii Europene caută formule pentru a evita dezintegrarea blocului, conchide El Pais. Necesitatea de a coopera cu Africa pentru a stopa fluxurile migratorii şi pentru a întări controlul graniţelor externe ale UE au fost, de asemenea, aspecte destul de intens menţionate de cei patru lideri europeni, la Versailles, adaugă Diario de Noticias. Ministrul spaniol de Externe a subliniat eforturile Madridului de a primi refugiaţi şi a atenţionat că azilanţii care întrunesc criteriile de primire sunt mai puţini decât obiectivul de 160.000 estimat pentru redistribuire în 2015, notează ABC. În acelaşi timp, Parlamentul de la Budapesta a adoptat un proiect de lege care permite arestarea imigranţilor aflaţi în afara unor aşa-numite zone de tranzit, menţionează Le Monde. Noua lege prevede că migranţii vor fi plasaţi în „zone de tranzit” la frontierele cu Serbia şi Croaţia, unde vor fi ţinuţi în aşteptarea unei decizii definitive privind cererea lor de azil. Europa este ţinta a milioane de imigranţi, titrează Magyar Idok. Ministrul ungar de Externe, Péter Szijjártó, a precizat că stabilitatea regiunilor din vecinătatea Europei are o mare importanţă şi din punctul de vedere al gestionării migraţiei, menţionând că în ţările nord-africane aproximativ cinci milioane de potenţiali imigranţi sunt pregătiţi pentru a porni spre Europa, citează ziarul ungar.
Şefii armatelor din Turcia, Rusia şi SUA s-au reunit în Antalya, pentru a dezbate problema securităţii în Irak şi Siria, anunţă Stars and Stripes. Comandanţii militari ai celor trei ţări au discutat despre asigurarea unei bune coordonări în lupta împotriva terorismului în regiune, adaugă Hurriyet Daily News. Premierul irakian Haider Al-Abadi a făcut o vizită la Mosul, unde trupele au realizat progrese semnificative împotriva luptătorilor Statului Islamic, informează The Washington Times. Totodată, forţele de securitate irakiene au anunţat salvarea Muzeului de la Mosul din mâinile jihadiştilor care l-au vandalizat în 2015, notează Le Figaro. Acesta este al doilea cel mai important muzeu irakian, după cel de la Bagdad, adăpostind artefacte din epocile asiriană şi elenistică, aminteşte La libre Belgique.
Cu prilejul Zilei Internaţionale a Femeii, concluziile Eurostat privind inegalitatea sexelor sunt devastatoare, titrează New Europe. După 60 de ani de proiect european, femeile continuă să fie excesiv de slab reprezentate în funcţiile înalte de pe piaţa muncii, în acelaşi timp fiind plătite şi mai puţin. Dezechilibrele istorice din cadrul relaţiilor de putere între bărbaţi şi femei, exacerbate de disparităţile crescânde dintre societăţi şi ţări, conduc la o discriminare sporită la adresa femeilor, opinează secretarul general al ONU, Antonio Guterres, în ziarul brazilian O Globo. „Egalitatea de gen este esenţială pentru Agenda 2030, planul global de depăşire a provocărilor cu care ne confruntăm”, scrie Guterres. „În cadrul Naţiunilor Unite suntem pe cale să elaborăm un scenariu clar pentru dobândirea egalităţii de gen, pentru ca organizaţia noastră să reprezinte cu adevărat oamenii pe care îi slujeşte. Obiectivele prealabile nu au fost atinse, şi acum trebuie să trecem de la ambiţie la acţiune”, îndeamnă secretarul general al ONU.
RADOR – Cristina Zaharia