Calendarul evenimentelor, 9 martie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie

* Bruxelles: Preşedintele Klaus Iohannis participă la reuniunea Consiliului European – ora 16:30 (ora României)

– Senat

* Lucrări în Comisiile permanente

– Camera Deputaţilor

* Activităţi în Comisiile parlamentare:

  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
  • ora 10:00 – Comisia pentru industrii şi servicii – sala 25, etaj 2, corp B4
  • ora 10:00 – Comisia pentru afaceri europene

* Madrid: Deputaţii Ionuţ Stroe (PNL), vicepreşedinte al grupului PPE/CD şi şef al Delegaţiei Parlamentului României la APCE, şi Cezar Preda (PNL), preşedinte al Comisiei de Monitorizare a APCE şi membru al Delegaţiei Parlamentului României la APCE, participă la lucrările Biroului şi Comisiei Permenente ale APCE (9 – 10 mar.)

– Guvern

* Bruxelles: Vizita premierului Sorin Grindeanu (8 – 9 mar.). Din programul zilei:

  • ora 13:30 (ora României) – participare la reuniunea Partidului Socialiștilor Europeni, organizată pentru pregătirea Consiliului European – la Académie Royale de Belgique, Rue Ducale 1

 

 

– Ministere

* Institutul European din România (IER) organizează dezbaterea cu tema „Impactul migrației asupra pieței muncii la nivel european. Cum răspunde România noilor provocări?” – ora 10:00, în Sala de conferințe a IER, Bd. Regina Elisabeta nr. 7-9, et. 4. Participă: secretarul de stat pentru afaceri europene, în Ministerul Afacerilor Externe, Cristian Bădescu, secretarul de stat, în Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Adrian Marius Dobre, Gabriela Drăgan, director general al Institutului European din România, ş.a.

* Ministerul Muncii și Justiției Sociale (MMJS), în calitate de beneficiar al proiectului “Implementarea unui sistem de elaborare de politici publice în domeniul incluziunii sociale la nivelul MMJS”, și Institutul Național de Cercetări Economice ”Costin C. Kirițescu” (INCE), în calitate de partener, organizează conferința internațională cu tema ”Mapping poverty, social services and specific social infrastructure” – ora 9:30, la Casa Academiei Române, Calea 13 Septembrie nr. 13, Aripa de Est, sala de conferințe (nivel S1) (9 – 10 mar.)

* La solicitarea Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, în baza prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Ministerul Sănătății organizează ședința publică de dezbatere a proiectului de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea programelor naționale de sănătate pentru anii 2017 și 2018 – ora 12:00, la sediul Ministerului Sănătății, sala de consiliu, etaj 2. Participă secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Rareș Trișcă

– Uniunea Europeană

* Lansare de carte „Politicile europene de cooperare pentru dezvoltare”, de Victor Negrescu – ora 17:00, la SNSPA, Bd. Expoziției nr. 30A, , parter, Sala Multifuncțională, P001. Invitați:

Victor Negrescu, europarlamentar, prof. univ. dr. Iordan Bărbulescu, decan al DRIE şi Bogdan Hrib, editor Tritonic

– Apărare, Interne

* Academia Tehnică Militară organizează evenimentul „Erasmus Open Doors 2017”, dedicat împlinirii a 30 de ani de existenţă a programului Erasmus şi a 20 de ani de la implementarea acestuia în România – ora 14:30, în Aula Magna a instituţiei

* Curtici: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al judeţului Arad va deschide un Punct de Lucru, în subordinea Detaşamentului de Pompieri Arad, care va va deservi două oraşe şi şase comune – ora 11:00

– Partide

* Cluj – Napoca: Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor şi Horváth Anna, vor susţine o conferinţă de presă comună – ora 10:00, la sediul Prezidiului UDMR

* Constanţa: Conferinţă de presă organizată de Uniunea Salvaţi România – filiala Constanţa, la care participă deputatul USR Stelian Cristian Ion şi senatorul USR Ramona Dinu – ora 15:00. Se va discuta despre experienţa recentă din cadrul Parlamentului, despre întâlnirea cu simpatizanţii, mişcarea #rezist din judeţul Constanţa şi despre unele probleme de interes local

 

 

– Culte, Biserică

* Librăria Sophia organizează lansarea volumului „Minuni, semne cereşti şi tămăduiri petrecute cu oameni obişnuiţi ai zilelor noastre” – ora 18:00, la sediul din Str. Bibescu Vodă nr. 19.  Participă părintele Gheorghe Iordan, părintele dr. Tudor Ciocan, Gheorghiţa Ciocioi

* Cluj – Napoca: Academicianul, pictorul, graficianul și scriitorul Sorin Dumitrescu susţine, la invitația Facultății de Teologie Ortodoxă din municipiu, conferința cu titlul „Lupta icoanei cu sistemul. Miracolul iconic al Sfinților Ostași Militari” – ora 18:00, în Aula Facultății de Teologie Ortodoxă, strada Episcop Nicolae Ivan

* Târgovişte: Doctorul Pavel Chirilă susţine o conferinţă referitoare la rolul postului în viaţa oamenilor, despre beneficiile şi efectele acestuia asupra sănătăţii trupeşti şi sufleteşti – ora 17:00, la biserica Mănăstirii Stelea. Evenimentul este organizat de Asociaţia Studenţilor Creştin Ortodocşi din România (ASCOR) – Filiala Târgovişte, Facultatea de Teologie Ortodoxă şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii Valahia şi de Cercul de dialog inter-religios „Omul şi Sacrul”, fiind desfăşurat cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Târgoviştei

– Organizaţii internaţionale

* Alba Iulia: A XIV-a ediție a Summitului de Integritate pentru Prosperitate – ora 16:00, în Aula Magna a Universității „1 Decembrie 1918”. Evenimentul este organizat de Transparency Internațional România, Rotary Club Alba Iulia, Rotary Club of Alba Iulia Civitas Solis, Griffiths School of Management în parteneriat cu Universitatea „1 Decembrie 1918”

* Iaşi: Banca Mondială, în parteneriat cu Euronest ICT Cluster, organizează lansarea raportului Băncii Mondiale „Reaping Digital Dividends: Leveraging the Internet for Development in Europe and Central Asia” („Răspândirea dividendelor digitale: Maximizarea utilizării Internetului în promovarea agendei de dezvoltare în Europa şi Asia Centrală”) – ora 9:30, în Sala Voievozilor, et. 1, Palatul Culturii, Piaţa Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 1

– Ambasade

* Recepția oferită de Ambasada Franței cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii (8 mar.) – ora 11:00, la Reședința Franței, Str. Biserica Amzei nr. 13-15. Invitatele Ana Maria Popescu, campioana olimpică la spadă și Camelia Potec, președinta Federației române de Natație și Pentatlon modern, participă la acest eveniment care urmărește să valorizeze performanțele femeilor din domeniul sportiv, în contextul în care atleții sunt la baza candidaturii Parisului la organizarea Jocurilor Olimpice din 2024

* Iași: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” și Ambasada Regatului Țărilor de Jos în România organizează conferința „Current state of affairs in Europe. Challenges and opportunities of the Dutch Presidency of the Council of the European Union in 2016” – ora 10:00, în Sala Ferdinand a Universităţii. Prelegerea va fi susținută de Stella Ronner-Grubačić, ambasadorul Regatului Țărilor de Jos în România

– Diaspora

* Bari, Italia: România va fi reprezentată de Cristina Chiriac, fondator „Flori de Ie”, la evenimentul „Primăvară, bine ai venit cu Mărţişor!”, care se va desfăşura în salonul Universităţii Aldo Moro din Bari, ca parte a unui proiect dezvoltat în parteneriat cu Primăria locală. „Flori de Ie” organizează o paradă a costumelor tradiţionale româneşti, din colecţia proprie, care vor fi îmbrăcate de către reprezentanţi ai comunităţii de români din Italia. De asemenea, va avea loc o dezbatere care are ca temă sporirea cunoştinţelor despre istoria şi cultura României

– Administraţie

* Constanţa: Conferinţă de presă la care participă primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău şi directorul general al CN „APM“ SA, Nicolae Dan Tivilichi – ora 10:00, la Administraţia Porturilor Maritime. Temele de discuţie: Master Planul Portului Constanţa şi modernizarea accesului în Portul Constanţa pe la Poarta 1, în cadrul proiectului CIVITAS PORTIS în care CN „APM“ SA face parte din consorţiul „Constanţa“ în care lider este Primăria Municipiului Constanţa

* Sibiu: Şedinţa extraordinară a Consiliului Județean Sibiu, în cadrul căreia va fi supus spre aprobare proiectul de buget

– Juridic

* Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti ar urma să pronunţe sentinţa definitivă în procesul în care mai mulţi membri ai familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, sunt acuzaţi că l-au şantajat pe Mircea Băsescu

* Adunarea Generală a Baroului București – ora 9:00, la sediul baroului, Str. Doctor Dumitru Râureanu nr. 3, et. 6, Sala de Festivități „Flavius Teodosiu”

* Lansarea lucrării „Fiducia și Trust-ul” semnată de dr. Daniel Moreanu – ora 16:00, la Sala „Constantin Stoicescu”, în incinta Facultății de Drept a Universității București din Bd. Kogălniceanu nr. 36-46

– Organizaţii

* Liga Asociaţiilor de Proprietari Habitat organizează dezbaterea cu tema „Montarea detectoarelor de incendiu şi de gaze naturale!” – ora 11:00, la sala de conferinţe de la Radet Ilioara, etaj 3, Str. Ilioara nr. 16, sect. 3

– Economic

* Are loc o nouă ediţie a evenimentului „Business Breakfast”, în cadrul căruia se va discuta despre subiecte de interes pentru mediul de afaceri, analizate din perspectiva contextului economic, politic şi social – ora 9:00, la Hotel Caro, Bd. Barbu Văcărescu nr. 164 A

* Evenimentul „Primăvara investițională” organizat de Bursa de Valori București (BVB) – ora 9:45, la Bursa de Valori București (BVB), et. 14, Bd. Carol nr. 34-36

* Camera de Comerţ şi Industrie Franceză în România, CCIpR şi Holland Trade organizează conferinţa cu tema „Producem mai bine, vindem mai bine. Noile tendinţe pentru a mări veniturile în agricultură” – ora 9:30, la Hotel Novotel, sala Paris. Conferinţa este dedicată pieţei produselor lactate şi a cerealelor

* Grupul de Presă MediaUno organizează dezbaterea publică cu tema „Riscurile unei crize de resurse. Provocările sistemului energetic” – ora 10:00, la World Trade Center Bucureşti, sala „Beijing&Vienna”. La eveniment participă reprezentanţi ai Ministerului Energiei, Ministerului Economiei şi Ministerului Mediului, ai comisiilor de specialitate din Parlamentul României şi ai organismelor de reglementare în domeniul energiei

* Distinct Image, în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie a României, organizează evenimentul expoziţional de real estate şi investiţii – REALINVEST 2017, dedicat proiectelor investiţionale din real estate, agricultură, infrastructură, retail şi urbanistică – la CCIR Bucureşti (9 – 10 mar.)

* A II-a ediţie a evenimentului „Sales & Marketing Conference”, organizat cu sprijinul British Romanian Chamber of Commerce şi Bilateral Chamber of Commerce Bulgaria-Romania – ora 9:30, la Hotel Radisson Blu

* Centrul Romexpo găzduieşte trei evenimente expoziţionale (9 – 12 mar.):

  • Bucharest Pet Exhibition – Expoziţie de animale de companie
  • Baby Boom I – Târg pentru copii 0-7 ani şi viitoare mămici
  • Primăvara la Romexpo – Târg de bunuri de larg consum

* Iaşi: Compania Arabesque, din domeniul materialelor de construcții, deschide în municipiu primul său magazin de retail, sub noul brand MatHaus, o investiţie de 10 milioane de euro care urmează să deservească întreaga regiune a Moldovei

 

– Social

* Întâlnirea Coaliției pentru Drepturile Tinerilor NEET, o platformă multi-actor ce își propune să reunească reprezentanţi ai instituțiilor publice de la nivel național și european, precum și ONG-uri, cercetători și specialiști în lucrul cu tinerii şi în cadrul căreia va avea loc conferința națională „Investim în Generația Invizibilă a Europei – tinerii NEET, de la oportunități Europene la soluții Autohtone”. Evenimentul se va desfăşura, în perioada 9 – 11 martie, la Social TeaHouse, începând cu ora 14:00 (Str. Constantin Bosianu nr. 19, în zilele de 9 şi 11 martie) şi la BIPERO – Biroul de informare al Parlamentului European în România, începând cu ora 10:00 (Str. Vasile Lascăr nr. 31, et. 1, în data de 10 martie)

– Mediu

* Conferința internațională “Contribuția autorităților publice locale la reducerea amprentei de carbon în România” – ora 9:30, la Hotel Minerva, Str. Gheorghe Manu nr. 2-4 (8 – 9 mar.)

* Institutul Francez din București va găzdui festivitatea de premiere a concursului de desene pentru copii „Viața în verde” – ora 17:00, în Bd. Dacia nr. 77

– Medicină, Sănătate

* Asociația Medicilor de Familie București organizează simpozionul „Prevenție, screening (copil și adult)” – ora 13:30, la Crystal Palace Ballrooms, Calea Rahovei nr. 198A

* Conferința de Management Modern al Asociațiilor de Pacienți – ora 14:30, la Hotel Crowne Plaza, Bd. Poligrafiei nr. 1

* Iaşi: Societatea Română de Reumatologie, Societatea Română de Medicină Internă şi Asociaţia MedExperts organizează cea de-a II-a ediţie a conferinţei naţionale „Guta la graniţa dintre specialităţi” – ora 12:00, la Hotel Unirea (9 – 10 mar.)

 

 

– Istorie

* Conferinţa „Spre o lume a negoţului. Femei şi activităţi comerciale în spaţiul românesc la început de secol XIX”, susţinută de dr. Nicoleta Roman, cercetător ştiinţific Institutul de Istorie “Nicolae Iorga” al Academiei Române, membru în echipa de proiect ERC LuxFaSS, Colegiul Noua Europă – ora 17:00, la Colegiul Noua Europă, Str. Plantelor nr. 21. Conferinţa are loc în cadrul întrunirilor Grupului de Reflecţie asupra Istoriei Politice şi Sociale a Secolelor XVIII şi XIX

* Târgu Mureş: Lansarea volumului „Imaginea etnicilor germani la românii din Transilvania după 1918. Studiu de caz: județele Hunedoara, Alba, Sibiu. Cercetare de istorie orală”, autor Cosmin Budancă – ora 16:00, în Cetatea Medievală, Corpul E, Pavilionul de Conferințe și Expoziții. Lansarea va fi urmată de o conferință la care vor participa: Dr. Cornel Sigmirean, prof. univ, președintele Senatului Universității „Petru Maior”, Târgu-Mureș și cercetător științific I, Institutul de Cercetări Socio-Umane „Gheorghe Șincai” al Academiei Române; Dr. Mihaela Boloş, lector; director, Departamentul Istorie – Relații Internaționale al Facultății de Științe și Litere, Universitatea „Petru Maior”, Târgu-Mureș; Dr. Novák Csaba Zoltán, cercetător științific III, Institutul de Cercetări Socio-Umane „Gheorghe Șincai” al Academiei Române; Dr. Vasile Cernat, prof., Universitatea „Petru Maior”, Târgu-Mureș; Dr. Lucian Săcălean, lector, Universitatea „Petru Maior”, Târgu-Mureș; Dr. Varga Attila, cercetător ştiinţific III, Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române şi Dr. Marius Însurăţelu, Centrul de Studii Regionale şi Pluraliste „Transilvania”, Târgu-Mureş

– Învăţământ, Cercetare

* Secțiunea de Științe Umaniste a Institutului de Cercetări din cadrul Universității din București organizează masa rotundă cu tema „Digital Humanities” – ora 11:00, la sediul Institutului de Cercetări al Universității, sala de conferințe, Str. Dimitrie Brândză nr. 1. Invitatul special al mesei rotunde este prof. Andreas Witt (Institute for the German Language, Mannheim & University of Heidelberg). Participanții la masa rotundă sunt prof. emerit Ioan Pânzaru, fost rector al Universității din București, prof. univ. dr. Emil Ionescu, decanul Facultății de Litere, conf. univ. dr. Roxana Utale, prodecan al Facultății de Limbi și Literaturi Străine, Alexandra Cornilescu, prof. univ. dr. la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Marius Diaconescu, conf. univ. dr. la Facultatea de Istorie și Anca Dinu, lect. univ. dr. la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

* Secțiunea de Științe Umaniste a Institutului de Cercetări al Universității din București (IRH-ICUB) va organiza un nou lunchtime seminar cu tema ”Strategies of Visibility: Mediated Migration” – ora 14:00, în sala de seminarii a IRH–ICUB, Str. Dimitrie Brândză nr. 1. Prelegerea va fi susținută de Corina Ilea, fellow al Secțiunii de Științe Umaniste a Institutului de Cercetări al Universității din București

* Facultatea de Geologie și Geofizică a Universității din București, sub egida Conferințelor de Geologie și Geofizică, organizează conferinţa „Peisaje geologice în zona Nistrului”, care va fi susținută de Prof. dr. Eugen Grădinaru – ora 18:00, în Amfiteatrul „Profesor Sabba Ştefănescu” (Sala 2A), aflată la etajul al II-lea al clădirii Universităţii din Bucureşti, Bd. N. Bălcescu nr. 1

* Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) organizează Erasmus Open Doors Day, un eveniment de informare despre stagiile Erasmus+ dedicate studenților – ora 12:00, în Sala Multifuncţională (parter), urmat de sesiuni de informare organizate de coordonatorii ERASMUS+, pentru fiecare facultate din cadrul SNSPA

* Univeristatea Politehnica din Bucureşti (UPB) organizează Erasmus Open Doors – ora 12:00, în sala AN010 (Amfiteatrul „Radu Voinea” – clădirea rectoratului

* Catedra de Lingvistică Romanică, Limbi şi Literaturi Iberoromanice şi Italiană a Facultății de Limbi şi Literaturi Străine, prin Departamentul de Limbă şi Literatură Spaniolă, organizează, în zilele de 8 și 9 martie, o serie de evenimente culturale care vor avea loc la sediul Facultății de Limbi și Literaturi Străine (Str. Pitar Moș, nr. 7-13, sectorul 2). Din program:

  • ora 19:30 – în amfiteatrul „Hașdeu” al Facultății de Limbi și Literaturi Străine, va avea loc spectacolul de teatru „Violeta viene a nacer (después de vivir un siglo)”, de Rodolfo Braceli, în interpretarea trupei Grupo Jota Teatro a Colegiului Naţional „Iulia Hașdeu” din Bucureşti

* Craiova: Festivitatea de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa profesorului univ. dr. Bernard Dan, medic specialist neurologie pediatrică – recuperare medicală, la Université Libre de Bruxelles, Director of Inkendaal Rehabilitation Hospital – Bruxelles – ora 12:00, în Sala Albastră a Universității, Str. A. I. Cuza nr. 13

 

– Arhitectură

* Sinaia: Are loc Conferința Națională Urban Concept, ediția a XVII-a – ora 16:00, la Hotel Mara (9 – 11 mar.)

– Mass – media, Publicitate

* Şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului – ora 10:00

– Cultură

* Asociaţia Scenariştilor Români organizează un workshop cu tema „De la Idee la Scenariu” – ora 19:00, la Cărtureşti, Str. Pictor Arthur Verona nr. 13

* Are loc un experiment de lectură cu Doina Ruști și invitații săi – Marius Constantinescu, Ovidiu Șimonca și Hauxlographe (Bogdana Dima – saxofon, voce, Dan – electronice; Cristian Fierbințeanu – bass, voce), pornind de la cel mai recent roman al autoarei, „Mâța Vinerii”, apărut de curând în colecția „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom, și în format digital – ora 19:00, la Cărtureşti Carusel, Str. Lipscani nr. 55

* Lansarea cărţii „Grafice, Hărţi, Arbori – Literatura văzută de departe”, de Franco Moretti – ora 19:00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu. Invitaţi: Mihaela Irimia, Adreea Răsuceanu, Sorin Alexandrescu, Ştefan Baghiu. Moderator: Alexandru Matei

* Vernisajul expoziției „Dans mon Coeur”, a artistului Christian Paraschiv – ora 19:00, la Galeria Romană, Bd. Lascăr Catargiu nr. 1 (9 mar. – 1 apr.)

* Vernisajul expoziţiei „KermikumHungarikum – Ceramică din Ungaria şi România”, în care, alături de Jakobovits Márta, vor expune patru ceramiste din România şi din Ungaria – ora 19:00, la Galateea Contemporary Art, Calea Victoriei nr. 132 (9 mar. – 6 apr.)

* Cele cinci filme europene nominalizate la categoria „Cel Mai Bun Film European” a celei de-a XI-a ediții a Premiilor Gopo vor fi vizionate la Cinema Elvira Popescu și Cinema Muzeul Țăranului, ]n perioada 8 – 19 martie. Astăzi, are loc proiecţia filmului „Mlaștina / La Isla Minima” (regia Alberto Rodríguez) – ora 16:00, la Cinema Muzeul Țăranului. Lungmetrajele europene nominalizate anul acesta la Premiile Gopo sunt: „Toni Erdmann” (regia Maren Ade), „Mlaștina / La Isla Minima” (regia Alberto Rodríguez), „Despre oameni și oi” / Rams” (regia Grimur Hákonarson), „Fiul lui Saul / Son of Saul” (regia László Nemes) și „Un porumbel cugetând pe o ramură / A Pigeon Sat on a Branch Reflecting on Existence” (regia Roy Andersson)

* În cadrul programului „Joia de Film”, organizat de Spaţiul Public European, are loc proiecţia peliculei „Străina”/”Die Fremde” (dramă Germania, 2010) – ora 19:00, Str. Vasile Lascăr nr. 31

* Concert susţinut de Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, dirijor Camil Marinescu – ora 19:00, la Sala mare a Ateneului Român

* Sebastian Spanache Trio prezintă în premieră „The Furnace”, o suită originală în cinci părți, un preview al următorului album Sebastian Spanache Trio, ce se va lansa în cursul acestui an – ora 19:30, la ARCUB, Str. Lipscani nr. 84-90. Pe lângă „The Furnace”, trio-ul va prezenta și piese care se regăsesc pe primele albume „Humanized” şi „A Pasha’s Abstinence”

* Concert susţinut de trupa Grimus – ora 21:00, la Club Control

* Concert susţinut de formaţia Direcția 5 – ora 21:30, la Hard Rock Cafe

* Filmul „I, Daniel Blake”, de Ken Loach, premiat, anul trecut, cu marele premiu al Festivalului de la Cannes, Palme d’Or, va rula în cinematografele din România

* Bacău: Vernisajul expoziţiei retrospective „Peisaj de Tescani” (1976 – 2016) – ora 17:00, la Galeriile Alfa, Str. Mărăşeşti nr. 12

* Braşov: Concert simfonic extraordinar sub bagheta dirijorului Horia Andreescu, solist: Ştefan Cazacu – violoncel – ora 19:00, la Filarmonica Braşov, Sala Patria. Printre partenerii media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical

* Brad, jud. Hunedoara: Vernisajul expoziției „Ia zărăndeană – artă, echilibru, rafinament”, ce are ca temă costumul popular din Țara Zarandului – ora 11:00, la Muzeul de Istorie Locală și Etnografie (9 mar. 2017-31 mai 2018)

* Buşteni: Muzeul Memorial „Cezar Petrescu”, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, organizează Medalionul omagial „Acasă la Cezar Petrescu” – ora 10:30, Str. Tudor Vladimirescu nr. 1. Programul manifestării cuprinde: evocarea personalităţii şi operei scriitorului Cezar Petrescu la 56 de ani de la trecerea în eternitate şi vernisarea expoziţiei temporare „Acasă la bunica”

* Cluj – Napoca: A doua întâlnire-spectacol a Cenaclului „Steaua fără nume” al Şcolii de Arte Cluj, coordonat de poetul şi jurnalistul Sorin Grecu – ora 17:00, în Sala „Şantier” a instituţiei de pe Str, Fabricii de Zahăr nr. 51

* Constanţa: Pianistul și compozitorul francez, Richard Clayderman, susţine un concert, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, în cadrul căruia va fi acompaniat de peste 100 de instrumentiști, membri ai Orchestrei Simfonice București – ora 19:30, la Sala Sporturilor

* Craiova: Muzeul Olteniei organizează expoziţia „Parada Marţişoarelor – Ediția a IX-a”, eveniment cultural iniţiat/derulat, în exclusivitate, pentru (pre)şcolarii din unităţile de învăţământ doljene – ora 11:00, la Secţia de Etnografie – „Casa Băniei”, Str. Matei Basarab nr. 16

* Craiova: Spectacolul „Îndrăgostiţi fără noroc”, susţinut de Tudor Gheorghe – ora 19:00, la Teatrul Național „Marin Sorescu”

* Oradea: Concert Prokofiev susţinut de Cristina Goicea la vioară şi dirijat de Romeo Rîmbu – ora 19:00, la Filarmonica de Stat Oradea, Str. Moscovei nr. 5

* Piatra Neamţ: Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” Neamţ organizează lansarea volumului „Versuri”, un eveniment dedicat memoriei cărturarului nemţean Har[alambie] Mihăilescu – ora 17:00, în Sala „Cupola”

* Piteşti: Medalion literar sub genericul „Muzica poeziei și poezia muzicii”, lectură publică din creația medicului poet Constantin Teodor Craifaleanu şi recital de pian susținut de doctorul Adrian Tase din compozițiile lui Andrei Tase, student la Conservator – ora 17:00, la Centrul Cultural Pitești, Sala Ars Nova. Coordonator: poeta Denisa Popescu

* Sibiu: Ediție specială „Round Table România”, avându-i ca invitați pe Dan și Lia Perjovschi, unul dintre cele mai cunoscute cupluri din arta contemporană – ora 19:00, pe scena Teatrului Gong, Str. Alexandru Odobescu nr. 4

* Suceava: Spectacol de dansuri ucrainiene susținut de cazacii zburători din Ansamblul Academic Kalina (Kiev) – ora 20:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor

* Timişoara: Muzeul de Artă din Timişoara (MArT) organizează vernisajul expoziţiei retrospective a sculptorului Ștefan Călărășanu – ora 18:00, la Palatul Baroc. In cadrul evenimentului vor prezenta Gabriel Kelemen – critic de artă şi Ana-Maria Altmann – istoric de artă (Viena)

* Timişoara: Vernisajul expoziției „Viața urbană a românilor și sârbilor din Banat” – ora 13:00, la Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran”. Prezintă dr. Smaranda Vultur, dr. Miodrag Milin şi dr. Mircea Măran

* Cracovia: Institutul Cultural Român de la Varșovia organizează un eveniment dedicat lui Constantin Brâncuși, cu titlul „Brâncuşi x 100. Între avangardă şi naţionalism. Receptarea operelor lui Constantin Brâncuşi” – la Arteteka – Biblioteca Voievodală

* Satu Mare: Vernisajul expoziției collective de arte vizuale „Festivalul de Primăvară” – ora 16:00, în Galeria de Arte Plastice a Consiliului Județean Satu Mare (9 mar. -26 apr.)

* Roma: Expoziţia personală de pictură a artistei Cristina Lefter, „Mutarea”, un omagiu adus lui Constantin Brâncuși, eveniment organizat de Accademia di Romania la Roma, în colaborare cu Ambasada României în Italia – ora 18:30, la Accademia di Romania, Sala de expoziţii, Viale delle Belle Arti 110. Curator: criticul de artă Vera Agosti (9 – 21 mar.)

* Viena: Concert susţinut de pianista Adela Liculescu, studentă la Universitatea de Muzică din Viena, împreună cu violonistul român Remus Rimbu, student la Conservatorul din Viena – ora 19:00, la Bank Austria Salon în Altes Rathaus Wien

– Sport

* Fundația Special Olympics din România organizează prezentarea echipei de sportivi cu dizabilități intelectuale care va lua parte la Jocurile Mondiale de Iarnă Special Olympics din Austria (14 – 25 mar.), în cadrul recepției oferite de Ambasada Austriei – ora 19:00, în Str. Dumbrava Roșie nr. 7

– S-a întâmplat într-o zi de 9 martie

* Acum 646 de ani (1371) avea loc întemeierea unei episcopii catolice la Siret, capitala Moldovei. Primul titular al acesteia a fost călugărul franciscan Andrei Wasilo, din Cracovia

* Se împlinesc 175 de ani (1842) de când, la Teatro alla Scala (“Scala”) din Milano, avea loc premiera absolută a operei “Nabucco” de Giuseppe Verdi. Sub numele iniţial “Nabucodonosor”, “Nabucco” este prescurtarea numelui regelui asirian al Babilonului Nabucodonosor al II-lea (în original: Nebucadnetar), care a trăit şi a domnit în jurul anului 600 î.Hr. Opera în patru acte a lui Verdi s-a montat cu acest nume – “Nabucco” – începând cu spectacolul de la Teatrul San Giacomo din Corfu, în septembrie 1844. “Nabucco” este prima operă compusă de Giuseppe Verdi care s-a dovedit un mare succes. Premierea operei la Teatrul Scala din Milano a cunoscut un succes extraordinar, datorat în mare parte şi interpretării sopranei Giuseppina Strepponi

* În urmă cu 137 de ani (1880) apărea Legea privind organizarea Dobrogei (modificată la 30.III/11.IV.1886), care stabilea o nouă organizare a acestui teritoriu românesc, integrat în graniţele ţării în urma Războiului de independenţă din 1877-1878 şi a Tratatului de Pace de la Berlin (1878) (9/21)

* Cu 132 de ani în urmă (1885) avea loc premiera piesei „Ovidiu” de Vasile Alecsandri, pusă în scenă de Grigore Manolescu, care a jucat şi rolul principal (9/21)

* Se împlinesc 110 ani (1907) de la răscoala ţărănească izbucnită în satul Flămânzi din judeţul Botoşani (la 8/21 februarie acelaşi an) cuprindea toată Muntenia şi Oltenia, unde a cunoscut o violenţă fără precedent (9/22 – 13/26)

* Se împlinesc 90 de ani (1927) de la intrarea în vigoare a Convenţiei internaţionale privind interzicerea sclaviei, adoptată de Societatea/Liga Naţiunilor, la 25.IX.1926, la Geneva. România a ratificat-o la 1.IV.1931

* Cu 72 de ani în urmă (1945) se restabilea administraţia românească în partea de nord a Transilvaniei ocupată de Ungaria horthystă în 1940

* Acum 58 de ani (1959) „s-a născut” păpuşa Barbie, inventată de Ruth Hadler, co-fondatoarea companiei americane de jucării „Mattel”. A fost creată după un model german de desen animat pe nume Bild Lilli Doll. Este prima păpuşă produsă la scară largă, care are caracteristici ale adulţilor. Numele de “Barbie” (numele complet Barbara Millicent Roberts) este dat după numele fiicei creatoarei americane

* În urmă cu 53 de ani (1964) guvernele român şi italian au decis ridicarea la rangul de ambasadă a misiunilor lor diplomatice de la Roma şi Bucureşti. Relaţiile oficiale româno-italiene datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. La 21 aprilie/3 mai 1873, s-a instituit prima agenţie diplomatică română la Roma. La 2 februarie/14 februarie 1879, a fost aprobată Legea suplimentară pentru înfiinţarea Legaţiei României la Roma. Italia a recunoscut, la 24 noiembrie/6 decembrie 1879, independenţa României şi a hotărât numirea unui ministru plenipotenţiar la Bucureşti. În timpul celui de-al doilea război mondial, relaţiile diplomatice dintre cele două ţări nu au fost întrerupte. Relaţiile româno-italiene se desfăşoară sub semnul Parteneriatului Strategic Consolidat, semnat de miniştrii afacerilor externe la 9 ianuarie 2008

Aniversări – Comemorări

– Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia (Calendarul Creştin-Ortodox 2017; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2017)

– Cei 40 de sfinţi ostaşi capadocieni, martiri (Calendarul Romano-Catolic 2017)

– „Ziua Deţinuţilor Politici Anticomunişti din perioada 1944-1989”, stabilită prin Legea 247/5.XII.2011; conform Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România, în timpul regimului comunist, în ţară au existat 44 de penitenciare principale şi 72 de lagăre de muncă forţată destinate deţinuţilor politici în care au pătimit peste 3 milioane de români, dintre care 800.000 de oameni au murit

– 1837: A murit Alexandru Hrisoverghi, poet şi traducător (n. 1811) – 180 de ani

– 1848: S-a născut scriitorul George Panu, jurist, memorialist, critic literar, gazetar (polemist de talent) şi om politic (m. 1910)

– 1859: S-a născut (la Ismail, azi în Ucraina) Alexandru Averescu, mareşal şi om politic; a participat la Războiul de independenţă (1877-1878), la cel de-al doilea război balcanic (1913) şi la Războiul de reîntregire naţională (a condus bătăliile de la Mărăşti şi Oituz din 1917); prim-ministru (ianuarie-martie 1918) şi ministru în mai multe rânduri între anii 1919 şi 1938; membru de onoare al Academiei Române din 1923 (m. 1938)

– 1868: S-a născut Ilie (Elie) Dăianu, scriitor, critic literar şi traducător; figură reprezentativă a Clujului cultural şi literar (m. 1956). NOTĂ: Unele surse menţionează ca an al naşterii 1886

 

– 1907: S-a născut Mircea Eliade, istoric al religiilor, filosof, prozator şi eseist, personalitate marcantă a culturii mondiale; stabilit iniţial în Franţa (1945-1956), apoi în SUA; membru post-mortem al Academiei Române din 1990 (m. 1986, Chicago/SUA) – 110 ani. NOTĂ: În „Memorii”, Humanitas, 1991, Mircea Eliade scria: „M-am născut la Bucureşti, la 9 martie 1907 (25 februarie stil vechi)”. Există totuşi o notă de subsol a editurii care spune că data reală a naşterii lui Eliade este 28 februarie/13 martie 1907, conform actului de naştere descoperit şi publicat de Constantin Popescu-Cadem în „Revista de istorie şi teorie literară” în 1983

– 1937: S-a născut Alexandru Tatos, regizor şi scenarist (m. 1990) – 80 de ani

– 1939: A murit Grigore Tăbăcaru, pedagog, gazetar şi publicist (n. 1883)

– 1942: S-a născut actorul şi regizorul Ion Caramitru, preşedintele UNITER (din 19.II.1990); director general al Teatrului Naţional din Bucureşti (din 2005); ministru al culturii în perioada 1996-2000 – 75 de ani

– 1944: A murit biologul Grigore Antipa, întemeietorul Muzeului de Istorie Naturală din Bucureşti, care-i poartă numele; a pus bazele şcolii româneşti de hidrobiologie, ihtiologie şi oceanologie; membru titular al Academiei Române din 1910, vicepreşedinte al acestui for (1921-1924; 1935-1938) (n. 1867)

– 1947: S-a născut sculptorul Ştefan Călărăşanu; autorul mai multor lucrări de artă monumentală, între care „Clopotul libertăţii” şi „Compoziţie” în Timişoara, „Martir” şi „Iisus Cristos” în Lugoj, „Monumentul deţinuţilor politici” în Turnu-Severin, „Clopotul de piatră” în Reşiţa, ”Pianul No.1270” la Filamonica Banatul, „Cruce” în Cehia; este creatorul trofeului Festivalului Dramaturgiei Româneşti de la Timişoara (m. 2013) – 70 de ani

– 1950: S-a născut Dan Andrei Aldea, cântăreţ, poliinstrumentist, aranjor şi compozitor; liderul formaţiei Sfinx în anii ′70 ai secolului al XX-lea

– 1971: A murit fizicianul Ion I. Agârbiceanu, conducătorul cercetărilor care au dus la realizarea primului laser românesc (1962); membru corespondent al Academiei Române din 1963; fiul scriitorului Ion Agârbiceanu (n. 1907)

– 1977: A murit Virgil Gheorghiu, pianist, compozitor, critic muzical, poet, prozator şi traducător (n. 1905) – 40 de ani. NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români D-L (1998) dă ca an al naşterii 1903, iar ca dată a morţii 7.III.1977

– 1979: A murit Ferenc Fábian, actor şi regizor (la Teatrul Maghiar din Timişoara); roluri importante în cinematografia ungară (n. 1933)

– 1985: A murit actorul Constantin Băltăreţu (n. 1938)

– 2001: A murit scriitorul, publicistul şi editorul Petre Ghelmez  (n. 1932)

– 2001: A murit inginerul Gheorghe Silaş; a organizat şi dezvoltat la Timişoara o şcoală de vibraţii şi vibropercuţii; membru fondator al Academiei Tehnice din România; membru corespondent al Academiei Române din 1991 (n. 1914)

– 2004, 9/10: A murit poetul Mihai Ursachi (n. 1941)

– 2006: A murit (într-un accident de maşină) solista pop-rock Laura Stoica (n. 1967)

– 2010: A murit Aurel Manolache, compozitor de muzică uşoară şi de teatru, dirijor; fondatorul Teatrului „Fantasio” din Constanţa, al cărui director a fost timp de mai mulţi ani; a iniţiat Festivalul „Mamaia Copiilor” (al cărui director a fost în perioada 2001-2010), împreună cu compozitorul Dumitru Lupu, directorul artistic al evenimentului (n. 1931)

– 2010: A murit Gheorghe Constantin, fotbalist şi antrenor, considerat un simbol al echipei Steaua Bucureşti; a câştigat patru titluri de campion cu formaţia din Ghencea, bifând 149 de goluri pentru roş-albaştri; a pregătit Steaua, fiind secund între anii 1971-1972 şi 1973-1975 şi antrenor principal în sezoanele 1972-1973 şi din 1978 până în 1981; a adunat în palmares 39 de selecţii în echipa naţională a României, marcând 12 goluri pentru tricolori (n. 1932)

– 2012: A murit actorul Dan Damian (n. 1927) – 5 ani

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, se întâlneşte cu premierul Estoniei, Jüri Ratas. Întâlnirea este urmată de o conferinţă de presă comună – ora 12:15 (ora României)

– Bruxelles: Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, se întâlneşte cu ministrul italian de externe, Angelino Alfano

– Bruxelles: Preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, se întâlneşte cu premierul Estoniei Jüri Ratas

– Bruxelles: Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, se întâlneşte cu preşedintele Ciprului, Nicos Anastasiades

– Bruxelles: Cu ocazia participării Consiliului Europei în cadrul Târgului de Carte de la Bruxelles (9 – 13 mar.), are loc dezbaterea cu tema „Ce impact a avut și continuă să aibă Convenția europeană a drepturilor omului, în viaţa ta?”

– Paris: Preşedintele francez, François Hollande, se întâlneşte cu Michael Bloomberg, Emisar Special al ONU pentru oraşe şi climă

– Moscova: Vizita preşedintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, în cadrul căreia va avea o întrevedere cu omologul său rus, Vladimir Putin (9 – 10 mar.)

– Moscova: Întrevedere a premierului israelian, Benjamin Netanyahu, cu preşedintele rus, Vladimir Putin

– Praga: Preşedintele ceh, Milos Zeman, îşi va anunţa decizia de a candida sau nu pentru un al doilea mandat la alegerile prezidenţiale din 2018

– Berlin: Președintele Parlamentului R. Moldova, Andrian Candu, efectuează o vizită de lucru în Republica Federală Germană

– Berlin: Cancelarul german Angela Merkel prezintă poziţia guvernului său înaintea Summit-ului European de după-amiază

– Moscova: Şeful diplomaţiei germane, Sigmar Gabriel, se întâlneşte cu omologul său rus, Serghei Lavrov

– Alger: Vizita ministrului spaniol de externe, Alfonso Dastis

– Berlin: Întrevedere a ministrului german de finanţe, Wolfgang Schaeuble, cu secretarul american al Trezoreriei, Steven Mnuchin

– Londra: Reuniune inaugurală a miniştrilor comerţului din cadrul Commonwealth-ului – la Lancaster House (9 – 10 mar.)

– Londra: Ministrul britanic responsabil cu Brexit-ul, David Davis, va susţine un discurs în Camera Comunelor

– Berlin: Conferinţă de presă a conducătoarei Partidului populist anti-imigraţie, Alternativa pentru Germania (AfD), Frauke Petry, pe tema campaniei pentru alegerile legislative

– Amsterdam: Reuniunea Partidului Ecologist GroenLinks în perspectiva alegerilor legislative olandeze din 15 martie

– Chişinău: Partidul Verde Ecologist organizează conferinţa de presă cu tema „Poziţia Partidului Verde Ecologist faţă de modificarea sistemului electoral şi introducerea votului uninominal” – ora 10:00, la Agenţia de presă IPN, Casa Presei, Str. Puşkin nr. 22

– Chişinău: Grupul de iniţiativă organizează conferinţa de presă cu tema „Crearea Partidului Politic Voinţa Poporului” – ora 11.00, la Agenţia de presă IPN, Casa Presei, Str. Puşkin nr. 22

– Frankfurt, Germania: Reuniunea Băncii Centrale Europene cu privire la politica monetară a zonei euro

– Luxemburg: Curtea Europeană de Justiţie judecă apelul în procesul privind amenda de 1,47 milliarde de euro stabilită de Comisia Europeană pentru penalizarea Samsung şi a altor companii din high tech, pentru practici anticoncurenţiale

– Chişinău: Curtea Constituțională a R. Moldova va examina dacă judecarea cauzelor penale în baza probelor administrate în faza de urmărire penală nu constituie pentru partea vătămată o limitare a dreptului la un proces echitabil – ora 11:00

– Chişinău: Şedinţa extraordinară a Consiliului municipal Chişinău – ora 10:00

– Chişinău: Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) din R. Moldova organizează conferința de lansare a Proiectului Twinning “Consolidarea Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a Republicii Moldova ca agenție de reglementare în domeniul medicamentelor, dispozitivelor medicale și activității farmaceutice” – ora 10:30, la Hotelul Codru, sala de conferințe, parter

– Chişinău: Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul” organizează conferința „Chișinăul versus regiunile Moldovei: unde politicile se întîlnesc cu cetățenii și mediul de afaceri” – ora 10:30, la Sala de conferinţe „Saxophone” a Hotelului Jazz, Str. Vlaicu Pîrcălab 72

– Chişinău: Modern Buyer organizează cea de-a treia ediţie a conferinţei “Retailul modern în Republica Moldova – Climatul de consum şi surse de creştere” – ora 9:00, la Radisson Blu, Str. Mitropolit Varlaam nr. 77

– Washington: Marş de protest al triburilor indiene împotriva proiectului oleoductului din Dakota de Nord, al companiei Energy Transfer Partners

– Chişinău: Institutul de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei organizează Conferinţa ştiinţifică consacrată omagierii a 80 ani de la naşterea criticului și istoricului literar Nicolae Bilețchi, membru corespondent al AȘM, profesor universitar – ora 14:00, în Sala Mică a AŞM, Bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt nr. 1, et. II

– Geneva: Cea de-a 87-a ediţie a Salonului Auto Internaţional (9 – 19 mar.)

– Birmingham, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord: Deschiderea prestigiosului concurs canin „Crufts”

– Chişinău: Concert vocal-simfonic susţinut de Orchestra simfonică a filarmonicii, director artistic şi prim-dirijor Mihail Agafița şi Capela Corală Academică ”Doina”, director artistic şi prim-dirijor Ilona Stepan, dirijor – Alexandr Anisimov (Belarus), soliști: Irina Krikunova, soprană (Belarus), Ion Timofti (tenor) şi Andrei Otean (bariton) – ora 18:00, la Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” Moldova, Str. Mitropolit Varlaam nr. 78

– Chişinău: De Ziua Mamei, scriitorul şi poetul Sergiu Botezatu susţine o conferinţă despre impresii din viaţă şi cărţi – ora 14:00, la Biblioteca Hasdeu, Bd. Ştefan cel Mare nr. 148

– Meciuri din optimile Europa League la fotbal, maşa tur:

  • ora 20:00 (ora României) – Copenhaga – Ajax Amsterdam
  • ora 20:00 – Rostov – Manchester United
  • ora 20:00 – APOEL – Anderlecht
  • ora 22:05 – Gent – Genk
  • ora 22:05 – Olympiacos – Beşiktaş
  • ora 22:05 – Lyon – AS Roma
  • ora 22:05 – Schalke – Mönchengladbach
  • ora 22:05 – Celta Vigo – Krasnodar

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Rinichiului” („Ziua Mondială de Prevenire a Bolilor Renale”) este o iniţiativă comună a Societăţii Internaţionale de Nefrologie (ISN) şi Federaţiei Internaţionale a Fundaţiilor Renale (IFKF), lansată în anul 2006. Această zi (marcată anual, la o dată variabilă, în a doua zi de joi din luna martie) are o semnificaţie deosebită pentru pacienţii cu boli de rinichi din întreaga lume, aducând în atenţia publicului larg, a medicilor şi a autorităţilor, bolile specifice rinichilor, cele mai recente metode de tratament, măsurile preventive şi evoluţia bolilor de rinichi

– 1454: S-a născut navigatorul florentin Amerigo Vespucci; a luat parte la câteva călătorii în Lumea Nouă (1497-1507); după numele său (la sugestia cartografului german Martin Waldseemüler) au fost denumite (în 1507) noile teritorii descoperite, care formează America de azi (m. 1512)

– 1564: S-a născut David Fabricius, teolog, cartograf şi astronom german (m. 1617)

– 1661: A murit Jules Mazarin, cardinal şi om politic francez; ca prim-ministru (1643-1661), a dus o politică externă abilă (Pacea din Westfalia – 1648 şi Tratatul de la Pirinei – 1659), consacrând hegemonia Franţei în Europa (n. 1602)

– 1706: A fost înmormântat Johann Pachelbel, organist şi compozitor german (botezat în 1653)

– 1737: S-a născut Josef Mysliveček, compozitor ceh (m. 1781) – 280 de ani

– 1749: S-a născut Honoré Gabriel Riqueti, conte de Mirabeau, publicist şi politician francez, participant la Revoluţia burgheză din Franţa (1789-1794) (m. 1791)

– 1814: S-a născut Taras Şevcenko, poet ucrainean (m. 1861)

– 1851: A murit  Hans Christian Ørsted, fizician şi chimist danez (n. 1777)

– 1870: A murit Théodore Labarre, compozitor și harpist francez (n. 1805)

– 1878: A murit Mirzä Fätäli Akhundov, prozator, dramaturg, filosof iluminist şi om politic azer, întemeietorul literaturii realiste şi al teatrului naţional din Azerbaidjan (n. 1812)

– 1910: S-a născut compozitorul american Samuel Barber (m. 1981)

– 1918: A murit Frank Wedekind, prozator şi dramaturg german, actor în propriile piese şi regizor (n. 1864)

– 1926: S-a născut prezentatorul american de televiziune Joe Franklin, considerat inventatorul formatului TV de tip talk-show; a fost inclus în Cartea Recordurilor Guiness pentru talk-show-ul cu cea mai mare perioadă de difuzare (43 de ani) (m. 2015)

– 1930: S-a născut saxofonistul şi compozitorul american de jazz Ornette Coleman (m. 2015)

– 1931: S-a născut regizorul japonez de film Masahiro Shinoda

– 1934: S-a născut cosmonautul rus Iuri Gagarin, primul om care a zburat în Cosmos (la 12.IV.1961, la bordul navei „Vostok”; zborul a durat 89,1 minute, nava înconjurând Pământul o singură dată) (m. 1968, într-o catastrofă aviatică, în timpul unui antrenament)

– 1934: S-a născut Mihai Volontir, actor din Republica Moldova; fost deputat în primul Parlament al republicii între anii 1990-1994 (m. 2015)

– 1943: S-a născut Jef Raskin, creatorul primului computer MacIntosh; pionier în domeniu, a folosit o interfaţă grafică şi mouse-ul pentru a face mai simplă utilizarea computerelor (m. 2005)

– 1943: S-a născut celebrul şahist Robert (Bobby) Fischer, campion al SUA la 14 ani, devenit mare maestru internaţional la 15 ani; campion mondial în perioada 1972 – 1975 (m. 2008)

– 1955: S-a născut actriţa italiană de film Ornela Mutti

– 1959: S-a născut fizicianul japonez Takaaki Kajita; în anul 2015 i-a fost decernat, împreună cu Arthur B. McDonald, Premiul Nobel pentru Fizică „pentru descoperirea oscilaţiilor neutrinilor, care arată că neutrinii au masă”

– 1964: S-a născut actriţa franceză de film Juliette Binoche

– 1992: A murit Menahem Begin, jurist şi om politic israelian (premier al Israelului între anii 1977 şi 1983); Premiul Nobel pentru Pace în anul 1978, împreună cu Anwar Sadat, preşedintele Egiptului, datorită rolului important în procesul de pace în Orientul Apropiat (n. 1913, la Brest-Litovsk/azi în Belarus) – 25 de ani

– 1994: A murit Charles Bukowski, scriitor american de origine germană (n. 1920)

– 1994: A murit actorul spaniol Fernando Rey (n. 1917)

– 1996: A murit George Burns, actor comic, scenarist şi producător american de film; numeroase apariţii în emisiuni radiofonice şi de televiziune (n. 1896)

– 2006: A murit soprana americană de origine italiană Anna Moffo (n. 1932)

– 2015: A murit arhitectul german Frei Otto, cunoscut publicului larg pentru acoperişurile sale fascinante care dau senzaţia de „plutire”; câştigătorul Pritzker Prize pe 2015, cea mai prestigioasă distincţie din domeniul arhitecturii (n. 1925)

– 2016: A murit Jon (Jonathan James) English, cântăreţ de rock, compozitor, muzician şi actor australian (n. 1949, în Anglia) – 1 an