Salonul Auto de la Geneva

A 87-a ediţie a Salonului Auto de la Geneva se deschide astăzi pentru public. Timp de zece zile, vizitatorii vor putea vedea 900 de automobile, dintre care 148 sunt premiere mondiale sau europene.
Peste 180 de expozanţi sunt prezenţi la Salonul Auto de la Geneva, un eveniment anual ajuns la ediţia 87-a cu sprijinul Organizaţiei Internaţionale a Constructorilor de Automobile. În standul Dacia de la salon am descoperit versiunea Stepway a Loganului MCV, într-o interesantă repeţie pentru Salonul Auto din toamnă de la Frankfurt, acolo unde va fi lansat noul Duster. La rândul lor, francezii de la Renault au scos în faţă concept car-ul Zoe e-Sport, o versiune supersport a modelului electric, însă mult mai interesant şi mai aproape noi este faceliftul crossoverului Captur. Grupul PSA Peugeot Citroen se laudă cum poate cu proaspătul câştigător al titlului „Maşina anului în Europa”, Peugeot 3008. Salonul de la Geneva a fost pregătit încă de ieri pentru accesul publicului larg, care poate intra de astăzi şi până pe 19 martie în spaţiul expoziţional PALexpo pentru a admira ultimele noutăţi din industria auto./cpodea/menescu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (9 martie)

foto: newspress