Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că ideea unei Europe cu două viteze nu este o soluţie bună

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, la finalul reuniunii Consiliului European de la Bruxelles, că ideea unei Europe cu două viteze nu este o soluţie bună şi că ea ar putea scinda Uniunea Europeană. Propunerea, susţinută de Germania, Franţa, Italia şi Spania, a fost luată astăzi în discuţie de liderii europeni. O Europă cu mai multe viteze ar permite mai multor ţări să colaboreze în anumite domenii, fără ca participarea tuturor statelor să fie necesară. În acest fel, Uniunea nu ar mai putea fi blocată atunci când câteva state se opun unui proiect comun. Ideea e respinsă de ţările din estul şi centrul Europei, care se tem că anumite proiecte ar putea viza excluderea lor din blocul comunitar.
Şeful statului a precizat că le-a spus colegilor de Consiliu că o Europă cu mai multe viteze pe termen nedeterminat nu este o soluţie bună, dimpotrivă, ar putea chiar să ducă la scindarea Uniunii. Preşedintele a adăugat că România nu trebuie să se teamă de o aşa-zisă Europă cu viteze diferite, aşa cum e acum, dacă orice stat membru poate să aleagă fără obstacole ce viteze vrea pentru o vreme şi a dat ca exemplu opţiunea pentru instituţia Procurorului European, la care numai 17 state, între care şi România, au aderat.
Klaus Iohannis: „Asta nu înseamnă Europa mai multor viteze. Asta înseamnă un proiect unde unii vor să intre mai repede şi alţii vor să intre mai târziu. Aşa ceva este acceptabil, dar să statuăm că în Europa sunt ţări care merg înainte şi altele care rămân în urmă, asta nu putem să acceptăm”.
Şi preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi cel al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, au explicat că formula Europa cu mai multe viteze ar fi fost greşit înţeleasă. Şeful Comisiei a spus că e vorba doar de o organizare a procesului pentru statele membre care vor să facă mai mult, iar Donald Tusk a declarat că totul se poate reduce la formula „dacă vrei să mergi mai repede, mergi singur. Dacă vrei să mergi mai departe, mergem împreună”./cpodea/menescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (10 martie)