În 19 martie se vor împlini 100 ani de la naşterea muzicianului care a devenit un adevărat simbol al culturii româneşti: pianistul şi compozitorul Dinu Lipatti.
Dinu Lipatti, considerat unul dintre marii pianişti ai secolului XX, a trăit doar 33 de ani, dar a fost suficient pentru a lăsa o amprentă inconfundabilă printre marile valori ale lumii internaţionale de concert. Mitul Dinu Lipatti a fost întreţinut de înregistrările pe care le-a realizat în ultimii ani ai vieţii, multe rămânând şi astăzi modele de interpretare. Mai puţin cunoscut publicului larg este compozitorul Dinu Lipatti. Ca şi George Enescu, Dinu Lipatti şi-a împărţit viaţa între a fi interpret şi compozitor, însă viaţa mult mai scurtă a lui Dinu Lipatti a făcut ca în urma sa să rămână un număr relativ mic de lucrări.
Începând cu 13 martie, Radio România Muzical vă invită să-l (re)descoperiţi pe Dinu Lipatti, pianistul şi compozitorul. De luni până vineri, în cadrul emisiunii Arpeggio, de la ora 12:00, pot fi ascultate înregistrări realizate de pianistul Dinu Lipatti, iar în cadrul emisiunii Polifonii, desfăşurată între orele 13:10-15:25, sunt propuse creaţiile lui Dinu Lipatti, în interpretări de referinţă.
Întreaga zi de 19 martie este dedicată Centenarului Dinu Lipatti. Între orele 10:00 şi 13:00, un prim episod al Zilei Lipatti pune în lumină câteva dintre cele mai reprezentative înregistrări lăsate de pianistul şi compozitor Dinu Lipatti. De la ora 13:05, Monica Isăcescu şi Ştefan Costache, realizatori Radio România Muzical, iniţiatori ai Zilelor Lipatti din 2010 şi autori ai proiectului online www.dinulipatti.org, propun o emisiune scenarizată dedicată corespondenţei purtate de Dinu Lipatti cu profesorii său, Mihail Jora, Florica Musicescu, Nadia Boulanger. Iar de la ora 16:00, sunteţi invitaţi să ascultaţi ultimul recital susţinut de Dinu Lipatti: era 16 septembrie 1950 şi Dinu Lipatti apărea pentru ultima dată în public, la Festivalul de la Besançon. În 2 decembrie 1950, Dinu Lipatti se stingea din viaţă.
Ziua Dinu Lipatti se încheie cu un concert transmis în direct de Radio România Muzical de la Ateneul Român: de la ora 19:00, Camerata Regală, condusă de Horia Andreescu are invitaţi trei pianişti – Mihai Ungureanu, Dana Borşan şi Nikolai Demidenko. În program: trei lucrări concertante de Dinu Lipatti, Wolfgang Amadeus Mozart şi Frédéric Chopin.