Grupul german de transport aerian Lufthansa a ajuns la un acord cu principalul sindicat al piloţilor, pentru a pune capăt unei dispute îndelungate, ce a provocat companiei pierderi de sute de milioane de dolari. Compania aeriană a intenţionat să îşi scadă costurile, pentru a putea concura mai eficient cu firme de transport aerian low-cost, precum Ryanair sau EasyJet. Însă sindicatul piloţilor a obiectat faţă de aceste măsuri, fiind preocupat de posibila afectare a condiţiilor salariale şi de muncă a membrilor săi. Disputa a dus la o serie de greve şi a provocat perturbări majore ale transportului de pasageri, transmit corespondenţii BBC. /mbrotacel/menescu
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 15 martie)