“Que Sera, Sera”, noul single al artistei este în ton cu firea sa efervescentă. Prin optimismul şi energia contagioasă, piesa ne îndeamnă să trăim ca și cum clipa de față este cea mai importantă, să ne bucurăm la maxim de ea și de viața noastră aici, acum.
:Lansez noul meu single, #QueSeraSera, primăvara, când nu doar natura se trezeşte la viaţă, ci şi sentimentele noastre încep să prindă culoare din nou. Iubim cu pasiune, respirăm viaţa şi ne distrăm alături de gaşca de prieteni veseli, fără încetare. Cred că amintirile frumoase reprezintă adevărata avere a unui om, aşa că haideţi să strângem cât mai multe şi mai intense si que sera, sera!”, spune Jo.
Piesa este o coproducţie Cat Music & Famous Production şi este compusă de Randi, în studiourile Famous Production. Videoclipul piesei este regizat de către SAN si este filmat în cadrul unei petreceri Desperados. Clipul este dinamic, preia din starea piesei şi îmbină scene de dans şi cântat cu demonstraţii de sporturi nautice, pe lacul Snagov.
Jo este una dintre cele mai de succes artiste de la noi, piesele sale aflându-se constant pe primele locuri ale topurilor muzicale de pe radio şi TV, care ne-a cucerit cu interpretarea emoţionantă şi puternică.