Delegaţia Permanentă Naţională a Alianţei Liberalilor şi Democraţilor se reuneşte, astăzi, la Palatul Parlamentului din Bucureşti pentru a stabili data congresului extraordinar al partidului. La congresul care ar urma să aibă loc, cel mai probabil, luna viitoare, vor fi făcute modificări la statut, cea mai importantă fiind trecerea la conducerea unică a partidului.
ALDE va avea în curând un preşedinte unic. În prezent, formaţiunea este condusă de Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin. Delegaţia Permanentă a ALDE de astăzi va stabili data congresului extraordinar pentru alegerea preşedintelui unic al acestui partid. Vin la Bucureşti preşedinţii şi vicepreşedinţii din teritoriu, după ce în 30 de filiale au avut loc delegaţii permanente care au cerut să fie organizat un congres extraordinar, deoarece partidul nu mai poate funcţiona cu o conducere bicefală. Cel mai probabil această reuniune va avea loc după sărbătorile de Paşte. Copreşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, declara recent că, potrivit statutului partidului, ALDE va avea un singur preşedinte.
Călin Popescu Tăriceanu: „În momentul de faţă sunt o serie de organizaţii care au solicitat acest lucru în organismele statutare. Acest lucru l-am discutat cu colegul meu Daniel Constantin şi am convenit că după congres această formulă tranzitorie pe care am folosit-o după fuziunea celor două formaţiuni va fi abandonată. Deci vom merge pe o formulă de conducere unică”.
După congresul ALDE va fi schimbată şi structura de conducere a partidului şi vor fi organizate alegeri în filialele judeţene./dursache/menescu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (19 martie)