Zece imigranţi afgani şi pakistanezi, care deţineau documente de identitate eliberat de autorităţile sârbe, au încercat, duminică dimineaţa, să intre în mod ilegal pe teritoriul României – a anunţat Poliţia de Frontieră din România. Transfugii au fost depistaţi la primele ore ale dimineţii de duminică cu camere în infraroşu, în zona Moraviţa. Refugiaţii au fost duşi pentru a fi audiaţi la sediul Poliţiei de Frontieră Moraviţa, unde s-a stabilit căeste vorba despre cinci afgani şi şase pakistanezi, cu vârste între 16 şi 28 de ani, care au declarat că doreau să ajungă în Occident. Poliţia de Frontieră a precizat că împotriva imigranţilor va fi demarată urmărirea penală şi că au fost contactate autorităţile sârbe pentru începrea procedurilor de extrădare, în conformitate cu acordul de readmisie existent între cele două state. În ultimele luni, şi la graniţa româno-ungară au fost reţinuţi imigranţi care au solicitat autorităţilor române statutul de refugiat, dar nu au mai aşteptat soluţionarea cererilor şi au încercat să îşi continue drumul în mod ilegal spre Europa de Vest. Încă înainte de criza migraţiei, în Codul Penal din România s-a prevăzut că trecerea frauduloasă a frontierei constituie o infracţiune, care se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la trei ani, iar traficul de persoane se pedepseşte cu închisoare de la doi la şapte ani./ademeny/sdm2
(MTI – 19 martie)