Şeful diplomaţiei nipone, Fumio Kishida, consideră că a stabilit relaţii personale de încredere cu omologul său rus, Serghei Lavrov, pe care îl vede ca pe un diplomat puternic. Ministrul nipon a făcut această declaraţie înaintea reuniunii de luni, 20 martie, de la Tokio, a miniştrilor de externe şi ai apărării din cele două ţări în format „2+2”. „Ministrul Serghei Lavrov a parcurs o lungă carieră în calitate de diplomat profesionist. El ocupă această funcţie de peste zece ani, se descurcă foarte bine în diferite probleme internaţionale şi creează impresia unei persoane puternice în discuţii” – a declarat Kishida. Şeful diplomaţiei nipone a precizat că, până acum, s-a întâlnit cu Serghei Lavrov de opt ori. „În amintire mi-a rămas întâlnirea de la Londra, din luna aprilie 2013, când abia fusesem numit în funcţia de ministru de externe. Aceasta a fost prima noastră întâlnire şi atunci am discutat foarte mult despre problema Kurilelor de Sud” – a declarat Kishida, adăugând că, prin telefon, au discutat deja de 13 ori. „Cred că între noi s-au stabilit relaţii de încredere, care ne permit să discutăm cu toată sinceritate inclusiv despre probleme complexe” – a încheiat ministrul de externe al Japoniei./ssirbu/pvelisar
www.tass.ru – 19 martie