În Ucraina au fost emise noi acuzaţii privind fonduri secrete care ar fi fost plătite lui Paul Manafort, unul dintre foştii manageri de campanie ai preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump. Potrivit acuzaţiilor, Paul Manafort ar fi primit banii în timpul în care era consilier al fostului preşedinte ucrainean, Viktor Ianukovici. Anul trecut, Paul Manafort a fost manager de campanie pentru Donald Trump în alegerile prezidenţiale. A demisionat în luna august, după ce s-a aflat că ar fi primit în secret bani din partea partidului lui Viktor Ianukovici. Un parlamentar şi fost jurnalist din Ucraina, Serhi Leşcenko, a declarat că deţine dovezi incriminatoare, inclusiv o factură pe care figurează semnătura lui Paul Manafort şi care relevă că o sumă secretă de 750.000 de dolari au fost transferaţi lui Manafort de către partidul lui Ianukovici, printr-o o companie din străinătate. Paul Manafort a negat că ar fi primit vreodată vreo sumă în bani lichizi din partea unor oficiali din Ucraina, informează corespondenţii BBC. /mbaciu/menescu
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 21 martie)