În 2014, Japonia inaugura primul său tren de dormit de lux. Acum, un al doilea astfel de tren, devenit cel mai luxos din Japonia şi posibil şi cel mai luxos tren din lume, conform The Telegraph, îşi începe călătoriile în luna mai. Numit Shiki-Shima, trenul, care a fost prezentat zilele trecute în cadrul unei ceremonii desfăşurată la Tokyo, a fost proiectat de designerul Ken Kyoyuki Okuyama (care a lucrat şi pentru General Motors şi Porsche) în spiritul artei deco, acesta conţinând 10 vagoane cu 34 de locuri de dormit.
Trenul, ce va străbate nord-estul Japoniei, este alcătuit din cinci apartamente de lux cu două etaje (fiecare apartament fiind prevăzut, în partea de sus, cu câte un dormitor de patru persoane, iar în partea de jos cu două paturi duble, baie privată cu duş şi toaletă), două vagoane cu pereţi de sticlă, un vagon pentru servirea mesei şi un salon. Decoraţiile minimaliste ale spaţiilor îmbină, în forme neaşteptate, elemente din lemn cu hârtie Washi.
Pentru două zile de călătorie, o singură persoană trebuie să scoată din buzunar 2,300 lire sterline, în timp ce pentru patru zile de călătorie preţul va fi de 5,400 lire sterline.
Clienţii care vor petrece trei nopţi în acest paradis pe şine vor avea incluse în preţ vizite la situl Naruko Hot Springs, templul Nikko Toshogu Shrine şi castelul Hirosaki precum şi excursii adiţionale în care vor avea oportunitatea de a experimenta tehnici tradiţionale sau de a încerca mâncăruri specifice zonelor. Din această experienţă unică nu vor lipsi nici meniuri senzaţionale ce vor fi preparate de Yoshihiro Murata, unul dintre cei mai renumiţi bucătari japonezi. Cei care vor vrea să se înscrie de-acum înainte pe lista exclusivistă, trebuie să aştepte 6 luni (perioadă pentru care sunt deja făcute rezervările).(www.bani.md – 23 martie)/aionescu