Ministerul Transporturilor le-a promis angajaţilor de la CFR Infrastructură măriri salariale de aproape 23 de procente, după negocierile purtate cu liderii sindicali ai acestora. Discuţiile au fost organizate în contextul protestelor spontane de ieri, care au avut loc în mai multe gări din ţară şi care au provocat întârzieri de sute de minute, după cum ne-a precizat reporterul Radio România Actualităţi, Bogdan Isopescu. La întâlnirea de ieri s-a stabilit şi prelungirea, cu 30 de zile, a contractului colectiv de muncă, deoarece expirase pe 21 martie. Şi la CFR Călători a expirat Contractul Colectiv de Muncă. Salariaţii acestei companii nu au participat la greva de ieri a colegilor de la Infrastructură, însă, poartă deja negocieri, în urma cărora au obţinut o creştere salarială de 9 procente. La Ministerul Transporturilor, astăzi, sunt programate noi discuţii pe această temă cu sindicatele de la CFR Călători./ovidiu/dstanesc
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 martie