Noul proiect de modificare a Legii referendumului nu are sprijinul PSD şi nici al liberalilor

Noul proiect de modificare a Legii referendumului, iniţiat de patru deputaţi social-democrat, printre care şi preşedintele Comisiei juridice, Eugen Nicolicea, nu are sprijinul PSD şi nici al liberalilor. Semnatarii documentului spun că actul normativ trebuie schimbat pentru a fi pus în acord cu recomandările Comisiei de la Veneţia şi cu deciziile Curţii Constituţionale, dar preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a precizat că documentul nu a fost discutat în interiorul formaţiunii şi, prin urmare, nu are sprijin politic. Redactorul RRA, Alina Bordeiaşu, a sintetizat dezbaterile de ieri din Comisia juridică a Camerei Deputaţilor.
Reporter: Alina Bordeiaşu – Propunerea legislativă prevede, printre altele, că nu se poate organiza un referendum dacă textul propus ţine de competenţa exclusivă a Parlamentului. De asemenea, se menţionează că nu pot face obiectul consultării populare problemele fiscale, cele cu specific internaţional, amnistia şi graţierea. deputatul PSD, Eugen Nicolicea, spunea că aceste modificări nu au legătură cu referendumul iniţiat de şeful statului.
Eugen Nicolicea: Nu preşedintele şi ceea ce a făcut el ne-a făcut să ne grăbim, ci el ne-a întârziat. Deci noi tocmai vroiam să o depunem şi în momentul în care a lansat o astfel de temă, am stopat depunerea proiectului pentru ca să nu se interpreteze că au vreo legătură.
Reporter: Deputatul PNL, Gabriel Andronache, a anunţat că liberalii nu susţin nicio modificare la Legea referendumului.
Gabriel Andronache: Noi considerăm că forma actuală este suficientă pentru desfăşurarea oricărei proceduri referendare, că ea este în acord cu toate dispoziţiile constituţionale şi toate recomandările Comisiei de la Veneţia. Totodată, consider că sunt elemente vădite de neconstituţionalitate, fapt care cu siguranţă ne va determina să o supunem controlului Curţii Constituţionale.
Reporter: Documentul mai prevede că eful statului poate cere referendum cu privire la problemele de interes naţional, iar rezultatul acestuia este consultativ. Proiectul PSD va fi depus la Senat./lalexandrescu/denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (23 martie)