Manifestarile la standul Romaniei de la Salonul Cartii de la Paris, desfasurat in perioada 24-27 martie 2017, se vor deschide, vineri, de la ora 11.30, cu dezbaterea „Europe et latinité– des passeurs de savoir”, moderata de Virgil Tanase, la care sunt invitati E.S. Adrian Cioroianu, Ambasadorul Romaniei pe langa UNESCO, Radu Boroianu, Presedintele ICR, Victor Neumann, profesor universitar, Dumitru Tepeneag, scriitor, Vida Gábor, scriitor.
Romania va fi prezenta la editia din acest an a Salonului Cartii de la Paris cu un stand si o serie de evenimente organizate de Institutul Cultural Roman. Sloganul participarii romanesti de anul acesta la Livre Paris este Diagonales et confluences franco-roumaines – Diagonale si confluente franco-romane.
Duminica, 26 martie, de la ora 15.30, la standul Romaniei de la Salonul Cartii de la Paris, va avea loc dezbaterea despre Tratat de hermeneutica a sculpturii abstracte, Perspectiva endogena,Brancusi – Simbolismul Hylesic (ICR/Edit. Brancusi 2016). Invitati vor fi domnii Matei Stircea-Craciun, autorul tratatului, si Radu Boroianu, presedintele ICR. Dezbaterea va fi moderata de istoricul Victor Neumann. Hermeneutica endogena – o noua metoda in critica de arta, elaborata pe parcursul a trei decenii in cadrul Institutului de Antropologie Francisc Rainer al Academiei Romane – urmareste reconstructia limbajelor abstracte in sculptura moderna si contemporana prin analize intensive de morfologie, sintaxa si imaginar ale operei studiate. Contributiile din Tratat privitoare la simbolizarea hylesica (matierista) sunt coroborate de cercetari conduse la Institutul de Sculptura Henry Moore din Marea Britanie. In lucrarea Modern Sculpture Reading, editata de Jon Wood, David Hulks si Allex Potts in anul 2007, se ofera pretioase informatii despre dezvoltarea la nivel mondial de catre patru generatii de sculptori a ceea ce, in textul de fata, este denumit viziune hylesica si atribuit, ca descoperire artistica, lui Constantin Brancusi.
Printre cele mai importante evenimente de la standul Romaniei de la Paris se numara si omagierea scriitorului Dumitru Tepeneag, care a implinit 80 de ani, lansarea volumelor La mémoire des feuilles mortes de Marie-Hélène Fabra-Bratianu (Éditions LʼHarmattan), La vie commence vendredi de Ioana Parvulescu (Éditions du Seuil, trad. Marily Le Nir), Exuvies de Simona Popescu (Éditions Non Lieu, trad.Sebastian Reichmann), Le marchand de premières phrases de Matei Visniec (Éditions Actes Sud, trad. Laure Hinckel).
La lansari si dezbateri vor participa editorii Odille Serre si Paul Otchakovsky-Laurens,traducatorii Marily Le Nir, Laure Hinckel si Nicolas Cavaillès, scriitorul Richard Edwards, cercetatorul Matei Stircea-Craciun.
Nume de prima mana, scriitori, traducatori, editori, invitati francezi si romani de prestigiu, diplomati vor participa la lansari, dezbateri despre literatura, poezie romana si basarabeana.
In cadrul Salonului de Carte de la Paris vor avea loc dezbaterea Poésie – la voie de l’irremplaçable, moderata de Bogdan Ghiu, si lansarea revistei de poezie La Traductière. Revue Internationale de poésie et art visuel. Un alt eveniment va fi lansarea volumelor cu poezie romana in limba franceza, publicate de editura Vinea: Le Vampire passif/Vampirul pasiv –manuscrit facsimile de Gherasim Luca, Épine dont je me gagne/Spini din care ma castig de Miron Kiropol, Plomb/ LʼIntegrale de lʼoruvre poetique de George Bacovia, Itinerar I/Itinéraire I de Aurora Cornu.
In cadrul Salonului de Carte de la Paris vor fi si doua evenimente dedicate unor artisti plastici: Ion Grigorescu si Tudor Banus.
La standul de tara vor fi expuse, pe o suprafata de 70 m2, volume aparute la 30 de edituri romanesti, precum si traduceri din autori romani publicate cu sprijinul Centrului National al Cartii din cadrul ICR. Conceptia si designul grafic al standului romanesc apartin arhitectului si graficianului Razvan Luscov.
Aflat la cea de-a 37-a editie, Salonul Cartii de la Paris a fost creat in 1981. In 2016 Salon du Livre a devenit Livre Paris, dedicat profesionistilor din domeniul editorial – editori, agenti literari, distribuitori si vanzatori de carte din Franta si din lume, deschis totodata publicului larg. Cu un total de 1.200 de expozanti din peste 50 de tari, cu 3.000 de autori prezenti la peste 800 evenimente si un numar estimat de 150.000 de vizitatori, salonul se bucura de o maxima vizibilitate in media franceze.
In 2017, Maroc este tara invitata de onoare la Livre Paris.
Programul complet il gasiti in atasament.
http://icr.ro/pagini/romania-la-salonul-cartii-de-la-paris-diagonales-et-confluences-franco-roumaines