EVENIMENTE INTERNE
– Preşedinţie
* Roma: Președintele Klaus Iohannis participă, alături de liderii din Uniunea Europeană, la Summitul aniversar, în cadrul căruia se vor marca 60 de ani de la încheierea tratatelor de la Roma, prin care s-a creat Comunitatea economică europeană
– Apărare, Interne
* Jud. Buzău: În cadrul activităților pentru marcarea „Zilei Poliției Române”, astăzi vor fi organizate standuri expoziţionale în care se va prezenta o parte din tehnica din dotarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău. Din program:
- ora 10:00 – în Parcul Central din municipiul Râmnicu Sărat
- ora 11:30 – în Parcul Crâng din municipiul Buzău
– Partide
* Congresul Extraordinar al Partidului România Unită (PRU)
– Organizaţii
* Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor, alături de doi parteneri externi, Fundaţia „We are Europe” şi Asociaţia „Stand Up for Europe”, organizează Marşul pentru Europa din Bucureşti, care se desfăşoară de la ora 12:00, în Piaţa Victoriei. Evenimentul are loc la 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, prin care lua naştere Comunitatea Economică Europeană
– Sindicate, Patronate
* Cele mai mari sindicate din poliție, SNPPC și PRO LEX, vor organiza un protest, chiar de Ziua Poliției Române (25 mar.), între orele 10:00 și 12:00, în fața Ministerului Afaceri Interne, care va continua cu un marș până în Piața Victoriei, unde protestatarii vor rămâne până la ora 16:00
– Social
* Are loc cea de-a VII-a ediţie naţională a Marşului pentru viaţă 2017, cu tema „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine”, eveniment care se desfăşoră, chiar în ziua sărbătorii de Buna Vestire, simultan în 60 de oraşe din România şi din Republica Moldova. În București marşul este organizat de „Asociația Studenți pentru viață”
– Economic
* Blaj: Primăria şi Consiliul Local Blaj, Consiliul Judeţean Alba şi Asociația Apis Târnave Blaj organizează „Sărbătoarea Mierii”, ediţia a X-a – în centrul istoric al localităţii. „Sărbătoarea Mierii” cuprinde trei secţiuni: târgul cu vânzare pentru produse apicole, miere și produse apiterapeutice, produse tradiționale românești sau certificate ecologic, secțiunea de comunicări științifice și business şi programul artistic (25 – 26 mar.)
– Mediu
* Siliștea Gumești, Jud. Teleorman: Are loc o acțiune de împădurire, sub sloganul „Plantăm! Îngrijim! Împădurim!”, la care participă 300 de voluntari, inițiativa lansând o nouă mobilizare civică în masă pentru a creşte suprafața împădurită a României
– Învăţământ, Cercetare
* Are loc BRD FIRST Tech Challenge Romania powered by Vodafone, competiţie în cadrul căreia vor fi organizate jocuri complexe în echipe, în urma cărora vor fi desemnați câștigătorii care vor participa la Campionatul Mondial de Robotică din St. Louis, SUA, din aprilie – ora 8:00, la Sala Polivalentă (25 – 26 mar.)
– Cultură
* Joe Lovano, unul dintre cei mai apreciaţi saxofonişti contemporani, susţine un concert în premieră în România – ora 20:00, la Sala Radio
* Teatrul „Ion Creangă” celebrează împlinirea a 180 de ani de la nașterea lui Ion Creangă (1837-1889) prin premiera oficială a spectacolului „O poveste a porcului”, pus în scenă de regizorul Mircea Cornișteanu – ora 11:00, la Teatrul Excelsior, Str. Academiei, nr. 28
– Sport
* SuperLiga CEC Bank, cea mai importantă competiţie din rugbyul românesc, se va relua în perioada 24-26 martie. Din program:
- ora 14:00 – C.S.Universitatea Cluj – C.S.A.Steaua București
- – S-a întâmplat într-o zi de 25 martie
* Acum 772 de ani (1245) într-o scrisoare a Papei Inocențiu al IV-lea (n. cca 1195 – m. 1254) se menționa pentru prima dată existența românilor în spațiul danubiano-pontic
Aniversări – Comemorări
– Buna Vestire (Calendarul Creştin-Ortodox 2017; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2017; Calendarul Romano-Catolic 2017)
- EVENIMENTE EXTERNE
– Milano, Italia: Vizita Papei Francisc la penitenciarul „San Vittore” – ora 11:30
– Guadalajara, Mexic: Cea de-a 45-a sesiune a Panelului Interguvernamental asupra Schimbărilor Climatice (IPCC) (25 – 31 mar.)