Partidul cancelarului german Angela Merkel a câştigat alegerile din landul Saarland, conform exit-pollurilor

Partidul de centru-dreapta al cancelarului german Angela Merkel a câştigat alegerile locale din landul Saarland, desfăşurate înaintea scrutinului naţional din septembrie, potrivit exit-pollurilor. Uniunea Creştin Democrată (CDU) a lui Merkel ar fi obţinut 41% din voturi, o victorie confortabilă, în faţa social democraţilor (SPD), care au fost votaţi de 29,5% dintre alegători. Saarland este un mic land din sud-vestul ţării, cu numai un milion de locuitori. În prezent, este guvernat de o coaliţie a CDU şi a partenerilor acestuia, SPD, la fel ca în guvernul naţional. Angela Merkel speră să obţină un al patrulea mandat de cancelar, însă formaţiunea de centru-stânga SPD a cunoscut o creştere a popularităţii, sub noul lider, Martin Schulz./mbrotacel/schelaru

(www.bbc.com – 26 martie)