EVENIMENTE INTERNE
– Preşedinţie
* Valetta, Republica Malta: Participarea Preşedintelui României, Klaus Iohannis, la Summitul Partidului Popular (PPE):
- ora 11:30 (ora României) – Întrevedere cu Prim-ministrul Republicii Malta, Joseph Muscat – la Auberge de Castille
- ora 12:30 – Participare la a doua sesiune a Congresului PPE – la Hotel Intercontinental
– Senat
* Lucrări în Comisiile permanente
– Camera Deputaţilor
* Activităţi în Comisiile parlamentare:
- Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
- ora 10:00 – Comisia pentru industrii şi servicii – la sala 25, etaj 2, corp B4
– Guvern
* Vizita în România a Alteței Sale Regale, Prințul de Wales (29 – 31 mar.). Din programul zilei:
- ora 10:20 – vizită la Muzeul Satului – în Șos. Kiseleff nr. 28-30
- ora 11:40 – întâlnire cu prim-ministrul României, Sorin Grindeanu – la Palatul Victoria, Piața Victoriei nr. 1
- ora 15:00 – vizită la Patriarhia Română – la Palatul Patriarhiei, Aleea Dealul Mitropoliei nr. 25
- ora 16:00 – vizită la Ambasada Marii Britanii la București – în Str. Jules Michelet nr. 24
- ora 18:00 – vizită la Casa Regală a României – la Palatul Elisabeta, Șos. Kiseleff nr. 28
* Din programul premierului Sorin Grindeanu:
- ora 10:00 – Participare la prima întâlnire de lucru a comunității “Team Romania” organizată de Institutul Aspen și biroul din București al German Marshall Fund – la Hotel Epoque
- ora 12:30 – Întâlnire cu reprezentanți ai companiei Airbus, la care participă şi ministrul Economiei, Mihai Tudose – la Palatul Victoria
- ora 16:00 – Şedința săptămânală de Guvern – la Palatul Victoria
- la finalul ședinței de Guvern, au loc declarații de presă susținute de premierul Sorin Mihai Grindeanu și ministrul Finanțelor Publice, Viorel Ștefan – la Palatul Victoria
– Ministere
* Participarea ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, la cea de-a șasea ediție a Conferinței Lauder de diplomație și afaceri internaționale pentru învățământul liceal – „2Day Ambassador” – ora 9:00, la Palatul Parlamentului, sala Duca. Urmează să participe şi preşedintele Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea, ministrul Educaţiei Naţionale, Pavel Năstase, doamna Tamar Samash, ambasadorul Statului Israel în România, ambasadorii Emil Hurezeanu şi Adrian Cioroianu, Tova Ben-Nun Cherbis, preşedintele Fundaţiei Ronald S. Lauder Romania şi al Complexului Educaţional Lauder-Reut, alături de Board of Trustees al acestei instituţii şi invitaţi speciali, personalităţi ale lumii diplomatice şi politice interne şi internaţionale
- ora 11:10 – eveniment de presă având ca subiect avantajele învăţământului particular, cu participarea invitaţilor oficiali prezenţi la conferinţă – în foaierul Sălii Duca
* Participarea ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, la recepția oferită de Ambasada Regatului Unit cu ocazia vizitei Alteței Sale Regale, Prințul de Wales – ora 18:30, la Hotel Athénée Palace Hilton
* Primirea de către secretarul de stat în MAE, George Ciamba, a delegaţiei Consiliului de Afaceri Americano – Român (AMRO) – ora 9:00, la sediul MAE
* Evenimentul Bulgarian-Romanian Travel Forum, care va fi deschis de către oficialii de la Ministerele de Turism din Bulgaria și România, Irena Georgieva, ministrul adjunct al Turismului din Bulgaria, respectiv Cristina Tărteață, secretar de stat în Ministerul Turismului din România – ora 13:00, la Le Chateau, Str. Turturelelor nr. 11. Evenimentul este organizat de Innovation Travel, în parteneriat cu Consulatul Onorific al Republicii Bulgaria la Bucureşti şi cu Ministerul Turismului din Bulgaria
* Bacău: Prezentarea Programului Start-Up Nation – România, la care participă Hary Ilan Laufer, secretar de stat în cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat şi Adrian Mlădinoiu, secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului – ora 14:00
* Piatra Neamţ: Vizita de lucru a secretarului de stat în Ministerul Mediului de Afaceri, Ilan Laufer, pentru o întâlnire cu primarii pe tema programului StartUp – ora 10:00
* Slobozia: Viceprim-ministrul Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, efectuează o vizită în judeţul Ialomiţa, pentru a participa la o dezbatere publică privind programele naţionale de investiţii, în prezenţa autorităţilor locale – ora 11:00. De la ora 13:00 este programată o conferinţă de presă
– Uniunea Europeană
* Fundația Europeană Titulescu, împreună cu Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European, organizează dezbaterea „Uniunea Europeană la 60 de ani. De la Roma la Roma: între solidaritate și divizare” – ora 10:00, la Casa Titulescu, Șos. Kiseleff nr.47. Susţin alocuțiuni: Sergei Dmitrievich Stanishev, membru al Partidului European, Președinte al Partidului Socialist European, Josef Weidenholzer, membru al Partidului European şi Victor Boștinaru, membru al Partidului European. Moderator: prof. univ. dr. Adrian Năstase
* Braşov: Asociaţia Culturală „Libris Braşov” organizează cea de-a XIV-a ediție a Târgului internaţional de carte şi muzică – Libris Brașov – la Braşov Business Park (30 mar. – 2 apr.). Reprezentanța Comisiei Europene în România este partenerul Asociației culturale Libris Brașov în organizarea suitei de evenimente culturale dedicate celebrării a 60 de ani de la semnarea Tratatelor de la Roma, precum și aniversării a 10 ani de la intrarea României în Uniunea Europeană, în cadrul târgului. Din program:
- ora 12:00 – deschiderea oficială a târgului
- ora 13:00 – în prezența Iuliei Badea-Gueritée, coordonatorul departamentului de presă din cadrul Reprezentanței Comisiei Europene în România, și a lui Vincent Lambotte, coordonatorul departamentului de comunicare din cadrul Reprezentanței, va fi vernisată expoziția itinerantă care marchează cea de-a 60-a aniversare a Tratatelor de la Roma
- ora 13:15 – lansarea Revistei literare Libris, editată sub egida Uniunii Scriitorilor din România, primul număr. Invitați: Doru Munteanu, director onorific, Adrian Lesenciuc, redactor şef, Laurențiu-Ciprian Tudor, secretar de redacție. Prezintă: Dana Anghelescu, director Libris Editorial
- ora 15:00 – vernisaj aniversar 2017 – Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești – expoziție de icoane pe sticlă Valeria Petriu şi Camelia Toma
- ora 15:10 – vernisajul expoziției de sculptură realizată de Petrică Buhnici
- ora 15:20 – vernisajul expoziției de sculptură „Arheologia Memoriei | Cartea – Vehicul al Memoriei Colective” – autor Vlad Basarab
- ora 21:00 – recital de muzică folk susţinut de Grupul Poesis – Marius Bațu și Eugen Baboi
* Bruxelles: Dezbaterea cu tema „România într-o Europă fără frontiere”, organizată de Cătălin Ivan, europarlamentar din grupul S&D, RomBel şi Consiliul Românilor de Pretutindeni – ora 16:00, la Parlamentul European, sala A3H-1. Moderator Cornel Radu – Loghin
* Bruxelles: Conferința Internațională cu tema „20 de ani de concurență în România” – la Parlamentul European (29 – 30 mar.)
– Apărare, Interne, Servicii speciale
* Editura Corint lansează volumul ”De la SSI la SIE. O istorie a spionajului românesc în timpul regimului comunist (1948–1989)”, de Florian Banu – ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, Bd. Regina Elisabeta nr. 38. La eveniment vor participa, alături de autor, Mihai-Răzvan Ungureanu, Dinu Zamfirescu, Doru Dumitrescu și Marian Voicu
* Peste 800 de elevi din ciclul gimnazial și liceal vor fi prezenți la Facultatea de Jandarmi din cadrul Academiei de Poliție pentru a asista la un exercițiu demonstrativ, cu ocazia apropierii aniversării a 167 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române – ora 10:00
* Baia Mare: Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș organizează, pentru marcarea a 167 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, Cupa Presei la Tir, activitate la care au fost invitați să ia parte jurnaliștii acreditați pe lângă instituție, colaboratorii din media scrisă și online, posturi TV locale și corespondenți ai posturilor centrale – la sediul Inspectoratului
* Constanţa: Reprezentanţii ISU Dobrogea organizează un exerciţiu de amploare la Gara CFR Constanţa, în care se va simula un accident major pe căile de transport feroviar, cu victime multiple – ora 23:00
* Cumpăna, jud. Constanţa: Corala bărbătească „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului, acompaniată la pian de prof. Silvia Țigmeanu, va susține oratoriul prepascal „În vremea aceea…”, la aniversarea lui Ion Ceapă, veteran de război, care va împlini 100 ani – ora 13:00, pe scena Casei de cultură din localitate
* Livezile, jud. Bistriţa: În cadrul activităţilor dedicate Zilei Jandarmeriei Române, în cadrul Săptămânii Jandarmeriei Bistrițene, această zi este dedicată reprezentanților mass-media, prin organizarea celei de-a XIII a ediții a Cupei Presei la Tir
* Târgu Jiu: Cu ocazia împliniii a 167 de ani de la înfiinţarea Jandermeriei Române, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Tudor Vladimirescu” Gorj și din Gruparea de Jandarmi Mobilă „Frații Buzești” Craiova organizează mai multe exerciţii demonstrative, ateliere şi expoziţii – ora 10:45, în Piața Prefecturii și la Amfiteatru
* Ankara: Șeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, participă la Sesiunea Comitetului tehnic româno-turc la nivelul Statelor Majore Generale ale celor două armate (30 – 31 mar.). Cu acest prilej, generalul Nicolae Ciucă se va întâlni cu omologul său, generalul Hulusi Akar, şi vor avea loc discuţii referitoare la stadiul cooperării militare bilaterale între România şi Turcia, proiectele comune în contextul cooperării militare internaţionale, situaţia de securitate din zona extinsă a Mării Negre, precum şi la ultimele decizii în privinţa întăririi flancului sud-estic al NATO
– Juridic
* Judecătorii Curţii Constituţionale iau în discuţie excepţia de neconstituţionalitate prin care un cuplu gay căsătorit în Belgia cere recunoaşterea acestei căsătorii şi în ţara noastră
* Tribunalul Bucureşti judecă cererea prin care procurorii cer redeschiderea dosarului Flora privind cercetarea fostului preşedinte Traian Băsescu
* Curtea de Apel București, Secția a V-a Civilă, va soluționa, în cadrul Dosarului 22456/3/2012, recursurile formulate de traderii de energie la sentința de închidere a procedurii insolvenței societăţii Hidroelectrica
* Şedinţa plenului Consiliului Superior al Magistraturii – ora 9:00
- ora 11:00 – şedinţa secţiei judecători a CSM
– Economic
* Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția generală de integritate, organizează Conferința de închidere a proiectului “Creșterea integrităţii în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală prin cooperare instituţională şi consolidarea capacităţii”, finanțat prin Granturile Norvegiene 2009-2014, în cadrul programului RO18 – „Consolidarea capacităţii şi cooperare instituţională între instituţiile publice, autorităţile locale şi regionale române şi norvegiene” – ora 9:30, la Hotel Novotel. Participanți vor fi reprezentanții Administrației fiscale din Norvegia, Ambasadei Norvegiei în România, precum și reprezentanți ai instituțiilor partenere și ai instituțiilor publice centrale cu responsabilități în domeniul fiscal și justiție
* A XI-a ediţie a conferinţei “Eficiența energetică, condiţie esenţială pentru o dezvoltare durabilă”, organizată de Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie – ora 9:00, la Ramada Hotel & Suites Bucharest North, Str. Daniel Danielopolu 44 (29 – 30 mar.)
* Evenimentul „ICG Learning Days Bucharest 2017”, organizat de ICG Integrated Consulting Group Romania – ora 8:30, la Hotel Athenee Palace Hilton, Str. Episcopiei nr. 1-3 (30 mar. – 1 apr.)
* Conferinţa Consiliului Naţional CIO 2017 cu tema „Digital Era. The urge of business transformation”, ediţia a 5-a, organizat de Revista Cariere – ora 8:50, la Radisson Blu Hotel
* Wolters Kluwer România organizează un workshop cu tema „Noutăţile în domeniul TVA aplicabile de la 1 ianuarie” – ora 9:00, la sediul Wolters Kluwer
* Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate organizează primul eveniment menit să vândă soluții și produse Smart City – ora 10:00, la Camera de Comerț și Industrie a României
* Eveniment dedicat producătorilor români din industria alimentară – ora 10:00, la Pavilionul H, Berăria H
* Ziua Porților Deschise cu tema „Un angajat activ, un angajat fericit!”, eveniment organizat de Unica Sport Romania și Romartizanat, în parteneriat cu Ministerul Turimului – ora 18:00, în sala Unica Sport Romania, Str. Gara Herăstrău nr. 4D, clădirea de birouri „C”, parter, în apropierea staţiei de metrou Aurel Vlaicu
* Fundaţia Romanian Business Leader organizează ediţia a II-a a galei Reptariot, destinată strângerii de fonduri pentru repatrierea prin antreprenoriat a românilor care locuiesc în Diaspora – ora 19:00, la sediul Bulboacă şi Asociaţii, Str. Dumbrava Roşie nr. 10
* Evenimentul Spring Cocktail – Cultivate Different Views On the Romanian Energy Market, „Prognozele anului în energie”, recomandat de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie – ANRE şi Agenția Națională pentru Resurse Minerale – ANRM – ora 18:00, la Palatul Cesianu Racoviţă, Galeriile Artmark, Str. C.A. Rosetti nr. 5. Partener media: Radio România Actualităţi
* Asociaţia IAA Young Professionals organizează Seara YP: Comunicare internă şi Employer Branding, eveniment care aduce în discuţie modul în care brandul de angajator şi comunicarea internă pot deveni factori de diferenţiere în recrutarea, păstrarea și dezvoltarea angajaţilor în companie – ora 19:30, la sediul IAA, Calea Victoriei nr. 126, et. 3
* Bistriţa: Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud organizează târgul Expo Grădina & Ambianţa, la care participă producători şi specialişti cu preocupări în domeniul horticulturiii şi amenajărilor exterioare – pe pietonalul Liviu Rebreanu (30 mar. – 2 apr.). Deschiderea manifestării – ora 12:00
* Braşov: Bursa de Valori București (BVB) organizează seminarul de educație financiară „Fluent în Finanțe” – ora 17:00, la Kronwell Brașov Hotel
* Braşov: Deschiderea oficială a ediției a XVI-a a târgului internațional din industria lemnului, expoDESIGNwood 2017 – ora 11:00, la Centrul de Evenimente Lux Divina (30 mar. – 1 apr.). La deschiderea festivă a Târgului Internațional expoDESIGNwood, vor participa: președintele Asociației Forestierilor din România, Nicolae Țucunel, președintele Asociației Producătorilor de Mobilă din România, Aurica Serenyi, rectorul Universității Transilvania, Vasile Abrudan și președintele Camerei de Comerț și Industrie Brașov, Silviu Costea
* Cluj-Napoca: Se deschide “Agra Expo Transilvania” – târg specializat pentru agricultură, zootehnie, industrie alimentară, silvicultură, vânătoare şi pescuit – ora 12:00, la Centrul Expoziţional “Expo Transilvania” (30 mar. – 2 apr.)
* Constanţa: A treia ediţie a conferinţei Afaceri.ro Constanţa, organizată de Project Management Solutions, Arhipelago, APEC (Asociaţia pentru Promovarea Economiei Cunoaşterii) în parteneriat cu Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa şi JCI Constanţa (Junior Chamber International Constanţa) – ora 9:00, la Universitatea Ovidius – Aleea Universităţii
* Constanţa: Conferinţă privind Programul Start-Up Nation Romania, organizată de Goodwill Consulting – ora 11:00, la Hotel Ibis, Bd. Mircea cel Bătrân nr. 39B-41
* Constanţa: Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa deschide oficial Biroul Unic al CCINA, care asigură un cadru unitar de cooperare interinstituţională şi oferă agenţilor economici consultanţă privind obţinerea avizelor şi autorizaţiilor necesare funcţionării, în deplină legalitate – ora 14:00
* Iași: Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) organizează, în parteneriat cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Primăria Municipiului Iași și Inspectoratul Şcolar Județean, Gala Premiilor în Educație Financiară (EDUFIN) – ora 19:00, la Palatul Culturii. Evenimentul are loc în cadrul săptămânii Global Money (27 mar. – 2 apr.)
* Iaşi: Gala Premiilor Regionale ale Industriei de IT&Outsourcing, PIN 2017, ediţia a doua – ora 18:30, la Hotel Unirea, Centrul de conferinţe Cuza. La această Gală va fi lansat şi numărul 4 al revistei PIN Magazine, revistă a acestei industrii, ce este tipărită la Iaşi şi distribuită naţional
* Poiana Braşov: Revista Ziua Cargo organizează conferinţa anuală dedicată operatorilor de transport călători – ora 12:00, la Hotel Sport (30 – 31 mar.).
– Social
* Agenţia Naţională Antidrog organizează o întâlnire în care se va pune în discuţie modalitatea de colectare a datelor necesare în vederea evaluării Planului de Acţiune 2013-2016 pentru implementarea Strategiei Naţionale Antidrog 2013 – 2020 şi a prevederilor Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Consultativ – ora 10:00, la sediul Agenţiei din Bucureşti, Bd. Unirii nr. 37, Bl. A4
* Bacău: Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bacău organizează Ziua Porţilor Deschise – ora 9:00. Din program:
- ora 9:30 – întâlnirea membrilor comunităţii cu asistenţii sociali din DGASPC, specializaţi pe diferite segmente de activitate. Aceştia vor fi la dispoziţia bacăuanilor pentru a primi întrebări şi a oferi răspunsuri
- ora 10:00 – întâlnirea asistenţilor sociali din cadrul DGASPC Bacău cu mass-media. La întâlnire vor lua parte şi o familie de adopţie, asistenţi maternali, tineri care au părăsit sistemul de protecţie a copilului şi au fost reintegraţi socio-profesional
- ora 12:00 – asistenţi sociali ai DGASPC Bacău participă la un seminar cu tema ”Parteneriatul public-privat în serviciile sociale – premisă pentru dezvoltarea durabilă a comunităților”, organizat de Sucursala Teritorială Bacău a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România – la Asociația Betania
* Braşov: Târgul de Locuri de Muncă, eveniment ce va găzdui peste 50 angajatori din judeţele Braşov şi Covasna care pun la dispoziţia participanţilor peste 500 locuri de muncă – la Aro Palace Braşov (30 – 31 mar.)
* Buzău: Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Buzău, în parteneriat cu Fundația Special Olympics din România organizează Campionatul Național de Tenis de Masă Special Olympics, eveniment dedicat elevilor și tinerilor cu dizabilități intelectuale, eligibili pentru competiții Special Olympics – ora 9:00, la Sala de sport „Romeo Iamandi”
– Medicină, Sănătate
* Academia de Științe Medicale, împreună cu Fundația Academician Nicolae Cajal, Institutul de Virusologie St. S. Nicolau şi Institutul de Cercetări Științifice Medicale “Academician Nicoale Cajal” organizează cea de a XII-a ediție a Simpozionului “Academician Nicolae Cajal” al Academiei de Științe Medicale – la Biblioteca Academiei Române “Amfiteatrul I. H. Rădulescu” (30 mar. – 1 apr.)
* Conferința Națională de Medicina Familiei – ediția a XIII-a, organizată de Asociația Medicilor de Familie București-Ilfov (AMFB) și de Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) – ora 13:30, la Crystal Palace Ballroooms, sălile Atena, Praga, Roma şi Viena (30 mar. – 2 apr.)
* Simpozionul „Gerontologia socială, a III-a dimensiune a conceptului Acad. Ana Aslan” – ora 13:30, la Clinica Otopeni a Institutului Naţional de Gerontologie şi Geriatrie „Ana Aslan”. Evenimentul va fi marcat de decernarea medaliei aniversare acad. Ana Aslan, la 120 de ani de la naştere şi 65 de ani de la înfiinţarea Institutului Naţional de Gerontologie şi Geriatrie „Ana Aslan”
* Asociaţia Sprijin, Organizare, Suport Mielom, S.O.S. Mielom, organizează dezbaterea cu tema „Să oferim o șansă la viață pacienților cu mielom multiplu”, eveniment organizat în contextul Lunii Mondiale a Luptei împotriva mielomului (Myeloma Action Month), marcată la nivel internațional în martie – ora 10:30, la Hotelul Capital Plaza, sala „Mihail Kogălniceanu”, Bd. Iancu de Hunedoara nr. 54. La dezbatere vor lua cuvântul prof. dr. Daniel Coriu, directorul Centrului de Hematologie și Transplant Medular de la Institutul Clinic Fundeni, reprezentanți ai Asociației S.O.S. Mielom, pacienți cu mielom multiplu
* Scientific Organization of Medical Students (SOMS) din București organizează a II-a ediție a MEDICS (Medical International Conference for Students), primul congres internațional din București adresat studenților mediciniști (30 mar. – 2 apr.). Deschiderea manifestării – ora 18:40, la sala de conferinţe Buenos Aires, Auditorium Pallady, Bd. Theodor Pallady nr. 40G
* Arad: Sense Internațional România organizează „Caravana Sensabilitate”, menită să atragă atenția cu privire la drepturile persoanelor cu surdocecitate – ora 10:00, la Atrium Mall. Caravana se derulează, la nivel naţional, în perioada martie-iunie
* Iaşi: A VI-a ediție a Manifestării Științifice Naționale cu Participare Internațională „Primăvara Dermatologică Ieșeană”, organizată de către Asociația Dermatologilor din Moldova, sub egida Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași (30 mar. – 2 apr.). Lucrările vor avea loc în sălile Rossini și Verdi din Complexul Palas (30 mar. – 1 apr.), și în Amfiteatrul „Duca” al UMF „Grigore T. Popa”. Președinții de onoare ai ediției din 2017 ai manifestării vor fi prof. dr. Adrian Streinu Cercel, prof. dr. Niazi Khusrow (USA) și prof. dr Michel Perrin (Franța)
* Sighetu Marmaţiei: Simpozionul „Primăvara Medicală Sigheteană”, ediţia a IV-a, cu tema „Noi dimensiuni în Uro-Ginecologie, Obstetrică-Ginecologie, Oncologie” – la Restaurant Casa Iurca (30 mar. – 2 apr.)
* Sinaia: Al IV-lea Congres al Societăţii Române Veterinare de Ortopedie – la Hotel New Montana (30 mar. – 1 apr.)
* Timişoara: Congresul de Medicină Dentară pentru Studenţi şi Tineri Medici „DenTim 2017”, ediţia a XI-a – la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” (30 mar. – 1 apr.)
– Învăţământ, Cercetare
* Termen limită pentru depunerea cererilor din etapa a doua a înscrierilor în clasa pregătitoare
* Universitatea Politehnica din București organizează a VI-a ediție a festivalului POLIFEST (30 mar. – 1 apr.). Deschiderea evenimentului – ora 10:00, la Rectoratul UPB, în Amfiteatrul AN 010 – ”Radu Voinea”
* Universitatea Copiilor în parteneriat cu Școala Gimnazială Pro Ingenio și cu Uniunea Europeană a Studenților vor organiza atelierul intitulat „Sunteţi pregătiți pentru SciChallange?” prin care vor susține tineri cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani să participe la competiția internaţională “SciChallenge” – ora 9:00, la Rin Grand Hotel. Acest atelier va avea loc în cadrul conferinței internaționale EUROMATH 2017 (29 mar. – 2 apr.)
* Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) prezintă două noi programe postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă – “Comunicare în sectorul medical” și “Discurs și adresare publică (Public Speaking)”, menite să răspundă unor nevoi de perfecționare pe piața muncii – ora 19:00, la sediul SNSPA din Bd. Expoziției nr. 30A. Evenimentul va fi deschis de Alina Bârgăoanu, Decan al Facultăţii de Comunicare și Relații Publice. Vor lua cuvântul, pentru lansarea programului “Comunicare în sectorul medical”, Vasile Cepoi, președintele Agenției Naționale de Management al Calității în Sănătate și Florin Buicu, preşedintele Comsiei de Sănătate, Camera Deputaţilor, Parlamentul României. Prezentarea programului “Discurs și adresare publică (Public Speaking)” va fi realizată de Mihaela Nicola, specialist în comunicare și CEO The Group, și actorul Adrian Titieni, fost rector al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematrografică “I.L. Caragiale”
* SNSPA lansează oficial masteratul cu dublă diplomă Management and Digital Innovation (SNSPA, Faculty of Management) / MSc in Management of Business, Innovation and Technology (University of Sheffield International Faculty, CITY College) – ora 10:30, la parter, sala multifuncţională. În cadrul evenimentului de lansare, va avea loc un masterclass de Leading the Digital Transformation cu Mădălina Bălan, Managing Partner Hart Consulting
* Biblioteca SNSPA, în colaborare cu Facultatea de Administraţie Publică, organizează, pentru toți cei care doresc să își publice lucrările în reviste internaționale, workshop-ul cu tema “De la concept la publicarea finală” (From Concept to final publication), eveniment susţinut de compania Enformation, împreună cu Asociația „Anelis Plus” și Oxford University Press – ora 14:00, la sediul SNSPA, etaj 6, sala 610
* Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori organizează ediţia a XV-a “International Finance and Banking Conference”, invitaţi fiind prof. dr. Bart P.M. Joosen de la Universitatea din Amsterdam şi prof.dr. Stepan Lyubavskiy, PhD de la Universitatea Economică de Stat din Sankt Petersburg (UNECON) – ora 10:00, la ASE, amfiteatrul „Victor Slăvescu” (30 – 31 mar.)
- în cadrul conferinţei, are loc un panel al Universităţii Economice de Stat din Sankt Petersburg, partener ştiinţific al FIBA
* Ediţia a XI-a a „International Conference on Business Exellence” – ICBE 2017, organizată de Societatea pentru Excelenţă în Afaceri şi de Facultatea de Administrare a Afacerilor, cu predare în limbi străine – ora 11:00, la ASE, în sala „Virgil Madgearu” (30 – 31 mar.)
* Secția de Științe Umaniste a Institutului de Cercetare al Universității din București (IRH-ICUB) organizează un Masterclass despre Isaac Newton: istoric și filosof, vorbitori invitați fiind Sarah Hutton (University of York), Dmitri Levitin (University of Oxford) și Scott Mandelbrote (University of Cambridge) – ora 9:30, la sediul IRH-ICUB, Str. Dimitrie Brândză nr. 1, sala de conferințe
* Facultatea de Litere a Universității din București, prin Departamentul de Lingvistică, organizează, în cadrul Conferințelor Centrului de Lingvistică Teoretică și Aplicată, prelegerea cu tema „Ferdinand de Saussure, Curs de lingvistică generală: de la discursul științific la cel didactic” – ora 18:00, la sediul Facultății de Litere, Str. Edgar Quinet nr. 5-7, etajul 1. Prelegerea va fi susținută de conf. univ. dr. Oana Chelaru-Murăruș și prof. univ. dr. Andra Vasilescu, cadre didactice ale Departamentului de Lingvistică din cadrul Facultății de Litere
* Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Teologie Romano-Catolică organizează conferinţa cu tema „Speranța la Etty Hillesum. Sensul vieții într-o lume confiscată de dictatura politică”, susţinută de Alberto Castaldini, profesor asociat, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca – ora 19:15, la Facultatea de Teologie Catolică, Auditorium Maximum, et. IV, Str. General Berthelot nr. 19
* Centrul de Istorie Comparată a Societăţilor Antice organizează comunicarea „Ce încape într-un Dolium ? Despre vase mari pentru provizii din lumea greco-romană”, prezentată de Diana Sonu și Georgiana Dinu – ora 15:00, la sala 301, etajul III, Facultatea de Istorie, Universitatea din București, Bd. Regina Elisabeta nr. 4-12
* Liga Studentilor Electronişti, în parteneriat cu Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei şi Universitatea „Politehnica” din Bucureşti, organizează Concursul Profesional „Tudor Tănăsescu” dedicat studenţilor facultăţilor cu profil electronic, de automatică şi calculatoare din România – la Facultatea de Electronică (30 mar. – 1 apr.)
* Braşov: A 20-a Conferinţă de Germanistică, organizată de Facultatea de Litere, Departamentul pentru Literatură și Studii Culturale, Universitatea „Transilvania”, în cooperare cu Societatea Germaniștilor din România (30 mar. – 1 apr.). Tema abordată în acest an este „Reformarea lui Martin Luther şi efectele acesteia asupra culturii, literaturii şi limbii din spaţiul germanofon din centrul şi sud-estul Europei”. Din programul zilei:
- ora 9:00 – deschiderea festivă a lucrărilor conferinţei – la Casa Speranţei, Str. Moldovei nr. 2. Este programat şi un moment artistic oferit de Elena şi Paul Cristian (vioară şi pian)
- prezentări de carte braşoveană din domeniul germanisticii, în prezenţa viceconsulului Germaniei la Sibiu, Harald Fratczak – la Cafe Tipografia
– Cultură
* Revista „Actualitatea muzicală” a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România va decerna premiile pe anul 2016 – ora 12:30, în aula Palatului Cantacuzino. Din cele şapte premii care vor fi acordate, unul va fi înmânat dirijorului Cristian Brâncuşi – la categoria Personalitate interpretativă – pentru promovarea repertoriului românesc prin înregistrări Radio/CD şi concerte publice pe durata întregii sale cariere dirijorale şi un altul Formaţiei „Ionel Tudor” – premiul „Orchestra Anului”
* ARCEN organizează, în colaborare cu Institutul Francez din București, seria de evenimente „Eliade 110”, în cadrul căreia două evenimente și șase trasee-culturale vor marca cei 110 ani de la nașterea lui Mircea Eliade (30 mar. – 27 apr.). Din program:
- ora 19:00 – evenimentul „Șapte plimbări prin Bucureștii lui Mircea Eliade” – dialog cu Andreea Apostu, Alberto Groșescu și Edmond Niculușcă – în Atriumul Institutului Francez, Bd. Dacia nr. 77. Discuția va urmări câteva repere urbane din literatura lui Eliade pe care le regăsim și azi în orașul contemporan: Bd. Brătianu, Fundația Carol și Cafeneaua Corso, Calea Victoriei, Cotrocenii, Str. Melodiei, Foișorul de Foc și Pădurea Băneasa
* Editura Niculescu lansează cartea „Femei care aleargă cu lupii. Poveşti şi mituri ale arhetipului femeii sălbatice”, autor Dr. Clarissa Pinkola Estés – ora 18:30, la Librăria Cărturești Verona, Str. Pictor Arthur Verona nr. 13. Cartea este un bestseller New York Times, vândut în peste 2 milioane de exemplare
* Are loc o nouă întâlnire din cadrul Atelierelor de carte rară organizate de Biblioteca Națională a României, cartea propusă fiind „Canonul cel Mare [canon de pocăinţă din Triod]” – ora 18:30, la Biblioteca Națională a României, în Sala Multimedia „Sergiu Celibidache”, mezanin
* Lansarea cărţii “Arhitectonica moralității”, de Emilian Mihailov – ora 16:00, la Facultatea de Filosofie. Alături de autor se vor afla academicianul Mircea Flonta, prof. Valentin Mureșan și conf. Emanuel Socaciu
* Căștigătorul maratonului “6633 Arctic Ultra”, Tibi Uşeriu, își va lansa cartea “27 de pași” – ora 17:30, la The ARK Bucureşti, Str. Uranus nr. 150. Invitați: prof. dr. Mircea Miclea și actorul Marcel Iureș
* Muzeul Național al Țăranului Român organizează conferința „Cântece la comandă în comunitățile de aromâni sau memoria ca istorie”, susținută de Corina Iosif, cercetător MNȚR – ora 18:00, la Clubul Țăranului
* Face Keys România organizează conferinţa “Corelarea trăsăturilor faciale cu personalitatea” – ora 17:00, la Biblioteca Metropolitană Bucureşti, sediul central, Sala Auditorium, Str. Tache Ionescu nr. 4
* Vernisajul expoziției de pictură în acuarelă a arh. Ligia Podorean Ekstrom, stabilită în Suedia, în prezența criticului de artă prof. dr. Adrian Silvan Ionescu – ora 17:00, în Sala de Expoziție aflată la parterul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”. Expoziția poate fi vizitată în perioada 30 martie – 25 aprilie
* Vernisajul expozițiilor „Calliope Austria – Femei în societate, cultură și știință” și „(C)ELE (care) au schimbat lumea – Românce de istorie”, evenimente realizate în colaborare cu Forumul Cultural Austriac București – ora 18:30, la Casa de cultură „Friedrich Schiller”, Str. Batiştei nr. 15
* Vernisajul expoziției artistei Aurora Király, „Geometrii construite. Spațiu / Timp / Memorie” – ora 19:00, la Galeria Anca Poterașu, Str. Plantelor nr. 58
* Conferinţa cu tema „Călătorie în lumea de dincolo – Mărturii din experiențele la limita vieții”, susținută de prof. univ. dr. Dumitru Constantin Dulcan – ora 19:00, la Universitatea Populară „Ioan I. Dalles”
* A șaptea ediție a Festivalului Internațional de Film Experimental București BIEFF, organizat de Asociația Culturală Manekino, în parteneriat cu Printor Com și Asociația Film Monitor – la Cinema Muzeul Țăranului și Cinema Elvire Popesco (28 mar. – 2 apr.). Partener media: Radio România Cultural. Din programul zilei:
- ora 18:00 – vizionarea filmelor din programul tematic Painting With History – la Cinema Elvire Popesco
- ora 20:30 – în cadrul programului de competiție Searching for Transcendence, va putea fi vizionat multipremiatul „Limbo”, de Konstantina Kotzamani – la Cinema Elvire Popesco
* În cadrul ciclului „Joia de film” are loc proiecţia producţiei „Înapoi în casă” / „Louder than Bombs” (dramă, Norvegia, Franța, Danemarca, 2015, regia: Joachim Trier, 109 min.), organizată în parteneriat cu Asociația Culturală Macondo – ora 19:00, la Spațiul Public European
* Institutul Cultural Roman prezintă spectacolul de teatru bilingv româno – chinez „Luceafărul”, realizat de trupa de tineri amatori Marvala, care prezintă într-o manieră inedită drama iubirii neîmplinite într-un spectacol de lumini şi muzică, dans şi interpretare dramatică a versurilor eminesciene – ora 19:30, la sediul ICR, Aleea Alexandru nr. 38
* Pentru prima dată în România, la inițiativa Japan Foundation, cu sprijinul Ambasadei Japoniei, în colaborare cu Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu și Fundația Art Production, Întâlnirile JTI vor găzdui, cea mai importantă companie niponă de dans contemporan, Noism, care va prezenta spectacolul „La Bayadere – Țara Iluziilor” – ora 19:00, pe scena Sălii Mari a Teatrului Național București
* Atelier de interpretare la care participă elevi ai Colegiului Naţional de Muzică „George Enescu” – ora 17:00, la Salonul de muzică al Palatului Cantacuzino
* Dirijorul Tiberiu Soare va fi invitatul Valentinei Sandu – Dediu la închiderea Sezonului 4 Round Table București – ora 19:00, în Studioul de Operă și Multimedia al Universității Naționale de Muzică, Str. Știrbei Vodă nr. 33
* Recital solo de pian susţinut de Lubomyr Melnyk (Ucraina), în cadrul Festivalului „Jazz In Church”, ediţia a V-a (29 mar. – 2 apr.) – ora 19:00, la Biserica Luterană
* Concert susţinut de Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, dirijor Christian Badea, solistă Alexandra Conunova – ora 19:00, la Sala mare a Ateneului Român
* Concert susţinut de trupa americană Phantogram – ora 20:00, la Quantic Club
* Concert de chitară susţinut de Capriel Dedeian & Alex Man – ora 20:30, la JazzBook, Str. Carol Davila nr. 1
* Concert susţinut de Akcent & The Band – ora 21:00, la Old City Pub, Str. Şelari nr. 14
* Concertul „Joia Păcătoşilor”, susţinut de Alina Manole & Raul Kusak – ora 21:00, la Unteatru, Str. Sfinţii Apostoli nr. 44
* Concert susţinut de Nicu Alifantis & Zan – ora 21:30, la Hard Rock Cafe
* Alba Iulia: Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia va găzdui vernisajul expoziției de artă plastică ”Camere albastre”, semnată de Elena Cristea – ora 17:00, Evenimentul va fi prezentat de dr. Gabriel Rustoiu, directorul muzeului albaiulian și Ioan Hădărig, directorul artistic Inter-Art Aiud. Organizatorii expoziției sunt Consiliul Județean Alba, Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, Fundația Inter-Art și Centrul Cultural ”Liviu Rebreanu„ Aiud
* Alba Iulia: Lansarea celui de al VI-lea volum „Patrimoniul preindustrial și industrial în România”, autor Volker Wollmann, eveniment organizat de Consiliul Județean Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia – ora 12:00, la Sala Unirii
* Alba Iulia: Biblioteca Județeană ”Lucian Blaga„ Alba, prin Consiliul Județean Alba, organizează, în cadrul proiectului”Caravana literară – scriitori în școală”, un dialog între tinerii scriitori Silviu Dachin și Adrian Cîrstea şi elevii Colegiului Economic ”Dionisie Pop Marțian” – ora 13:00
* Baia Mare: „eCreator” şi Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” organizează lansarea a două antologii de poezie: „Damele metaforei” şi „Prietenii poetice”, ambele editate de Asociaţia „eCreator” – ora 13:00, la sala de conferinţe a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu”. Prezintă: Marian Ilea, Nicolae Scheianu, Gabriel Cojocaru, Ştefan Mariş. Moderator: Ioan Romeo Roşiianu
* Baia Mare: Departamentul pentru Cultură din cadrul Episcopiei Greco-Catolice de Maramureş în colaborare cu Facultatea de Litere din cadrul Centrului Universitar Nord Baia Mare şi Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” organizează în cadrul proiectului intitulat „Filmul lunii”, o vizionare de film – Invincibilii (comedie-dramă, 2012), urmată de o dezbatere – ora 16:30, la sala de conferinţe a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu”
* Baia Mare: Muzeul Judeţean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare” organizează vernisajul expoziţiei personale de pictură Dorel Petrehuș – „Criptomorfeme cu antroposemne” – ora 15:00, în sala de expoziții temporare a muzeului, Str. 1 Mai nr. 8. Expoziţia poate fi vizitată până la sfârşitul lunii aprilie
* Braşov: Concert susţinut de trupa Sarmalele Reci – ora 21:00, la Deanes & Irish Pub, Str. Republicii nr. 19
* Brăila: Masa rotundă cu tema „Organizaţii şcolare subversive (1947-1959)”, eveniment coordonat de muzeograful Cătălina Mârza, la care participă elevi şi profesori de la Liceul Pedagogic “D. P. Perpessicius” şi Colegiul Tehnic “C. D. Neniţescu” din Brăila – ora 11:00, la sediul Muzeului de Istorie “Carol l”, Piaţa Traian nr. 3
* Buzău: Asociația Culturală pentru Educație prin Artă (ACEA) prezintă spectacolul de teatru ”Carina pe drumul spre casă”, adresat copiilor cu vârste între 6 și 11 ani, în cadrul unui turneu în patru oraşe din ţară (28 mar.– 6 apr.) – ora 10:00, la Teatrul “George Ciprian”
* Buzău: Concert susţinut de Rezident Ex – ora 19:30, la Cafeneaua Artiştilor – Casa celor 7 arte
* Buzău: Concert susţinut de formaţia Nightlosers – ora 20:00, la Noblesse Irish Pub, Bd. Unirii nr. 301A
* Carei: Concert susţinut de interpretul de blues AG Weinberger – ora 19:00, în sala Teatrului Municipal
* Cluj – Napoca: Radio Cluj organizează evenimentul muzical „Guitar Cab – Rock Drivers în Concert”, susţinut de Vlad Mocănescu, elev în clasa a 7-a la Şcoala „Ioan Bob”, Darius Herghiligiu, elev în clasa a 10-a la Liceul de Muzică „Sigismund Toduță” şi Alin Abrudan, cel mai rapid chitarist taximetrist din Cluj – ora 19:00, în Sala de spectacole a Radio Cluj, Str. Donath nr. 160
* Cluj – Napoca: Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj organizează, în colaborare cu Consiliul Judeţean Mureş şi Centrul Judeţean pentru Cultură Tradiţională şi Educaţie Artistică Mureş, cea de-a IX-a ediţie a Festivalului de muzică vocal-instrumentală, dans, teatru şi joc popular „Pentru că e primăvară” – ora 17:00, în Sala „Şantier” a şcolii, Str. Fabricii de Zahăr nr. 51 (30 – 31 mar.)
* Cluj – Napoca: Muzeul de Artă Cluj-Napoca, în colaborare cu Editura Școala Ardeleană, organizează lansarea volumului „Cadență (pentru un marș erotic)”, de Mariana Gorczyca, ediția a II-a, revăzută – ora 17:00, la sediul muzeului, Palatul Bánffy, Sala „Tonitza”, Piața Unirii nr. 30. Prezintă Ștefan Melancu, Mircea Muthu şi Horea Poenar. Evenimentul va fi urmat de un recital de pian susținut de Alex Negriuc
* Cluj – Napoca: Concert susţinut de Fuego, în cadrul turneului naţional „Lăsaţi-mi muzica !” – ora 20:00, la Casa de Cultură a Studenţilor
* Cluj – Napoca: Institutul Francez Cluj-Napoca inaugurează „La Cave”, un spaţiu nou de expresie contemporană – care va găzdui expoziţii, proiecţii, conferinţe şi ateliere dedicate culturii contemporane: Din program:
- ora 18:00 – conferinţa „Féérie du monstrueux. L’hybridité fantastique dans le conte et la fable (Perrault, La Fontaine)”, suţinută în limba franceză de Patrick Dandrey, profesor de literatură la Universitatea Paris-Sorbonne
- ora 19:30 – vernisajul expoziţiei de gravură contemporană „Bizarre, bizarre…”, de Marc Brunier-Mestas, în prezenţa artistului. Vernisajul va fi însoţit de un DJ set experimental asigurat de Artrax, doi DJ francezi stabiliţi la Cluj-Napoca
* Cluj – Napoca: Vernisajul expoziţiei „Sfinţii Militari” – icoane pe sticlă pictate de Simona Teodora Roşca, doctor în Teologie, UBB, doctorand la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, după izvoare populare transilvănene, modele din iconografia românească şi manuscrise medievale – ora 12:00, la Cercul Militar Cluj-Napoca. Expoziţia este dedicată col (r) Vrapciu Gheorghe, 93 de ani, bunicul Simonei Teodora Roşca şi veteranilor de război. Prezintă: Florin Gherasim, critic de artă. Evenimentul va fi urmat de un recital susţinut de Grupul Coral Napoca Viva, dirijor Maria Leşe
* Cluj – Napoca: Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” derulează, împreună cu Asociaţia Culturală Ciorchin, proiectul „Cluj-Napoca – Ipostaze necunoscute”, un set de prezentări vizuale tematice ale diferitelor faţete, mai puţin cunoscute, ale multiculturalismului municipiului Cluj-Napoca, prima activitate din cadrul proiectului fiind o proiecţie de imagini cu tema „Cluj-Napoca – Bird`s eye view” – ora 18:00, la Secţia de Artă, Calea Dorobanţilor nr. 104
* Craiova: Se încheie Zilele Elena Farago (27 – 30 mar.), dedicate, de Biblioteca Judeţeană Alexandru şi Aristia Aman, împlinirii a 139 de ani de la naşterea poetei, scriitoarei, traducătoarei, cetăţean de onoare al oraşului Craiova, şi directoare a Fundației Aman – ora 10:00
* Deva: Spectacolul „Transilvania pe Cetate”, susţinut de elevi şi profesori de la Colegiul Tehnic „Transilvania” din municipiu, care marchează împlinirea a 40 de ani de la înfiinţarea acestei unităţi de învăţământ – ora 10:00, la Cetatea Devei, pe platforma Artilerie vest. Cu acest prilej, Garda Cetăţii Deva va oferi un moment spectaculos, cei prezenţi având ocazia să asiste la o demonstraţie de mânuire a armelor medievale
* Făgăraş: Colegiul „Aurel Vijoli” Făgăraş organizează ediţia a IV-a a festivalului-concurs „Tradiţii şi obiceiuri de Paşti în Ţara Făgăraşului”, în cadrul proiectului regional „Biserica, Școala, Familia creştină”
* Făgăraş: Circul Grand Colloseum va prezenta mai multe spectacole de dresură de lei și de elefanți, acrobații și multe alte surprize – ora 18:00, în cortul de lângă stadion (30 mar. – 2 apr.)
* Făgăraş: Proiecţia, în avanpremieră, a unui film despre icoanele pe sticlă – ora 17:00, în Turnul Thomory, la etajul al doilea al Cetăţii Făgăraș
* Focşani: Spectacol eveniment „Mozart și Salieri”, susţinut de Opera Naţională Bucureşti, aranjamente şi conducerea muzicală Daniel Jinga, regia Radu Apostol – ora 19:00, la Ateneul Popular ”Mr. Gh. Pastia”, sala Mare
* Galați: În cadrul Salonului Literar „Axis Libri“ are loc lansarea volumelor „Țara de sub Picior”, autor Victor Cilincă, „Misterele Galaților: Povestiri aproape adevărate”, autor Violeta Ionescu și „Antihistorii de Galați”, autor Tudose Tatu – ora 17:00, la Biblioteca Județeană „V.A. Urechia“, în Sala de lectură „Mihai Eminescu“
* Iaşi: Lansarea cărții „Interviuri până la un punct”, de Valentin Talpalaru, care conține o parte din dialogurile difuzate în cadrul emisiunii „Convorbiri literare” – ora 16:00, la parterul studioului de Radio Iași. Invitați: Livia Iacob, Cassian Maria Spiridon, Cătălin Jekel şi Nicolae Tomescu. Atmosfera va fi completată cu un recital susținut de quartetul „Essenza”
* Iaşi: Librăria Humanitas organizează lansarea volumului „Bucuria de a nu fi perfectă”, Memorii Bucureşti/Tel Aviv (1941 – 2015), de Riri Sylvia Manor, apărut la Editura Humanitas – ora 16:00, în Piața Unirii nr. 6. Vor vorbi: Riri Sylvia Manor, Cassian Maria Spiridon şi Ioan Holban. Lansarea va fi urmată de o sesiune de autografe
* Iaşi: Editura Junimea, Clubul de lectură şi promovare Junimea – Scriptor organizează lansarea volumului “Creierul gramatical”, de Laura Carmen Cuţitaru, în cadrul colecţiei Univers didactic – ora 17:00, în Sala B. P. Haşdeu a Bibliotecii Universitare „Mihai Eminescu”. Volumul va fi prezentat de Luminiţa Hoarţă Cărăuşu, Călina Gogălniceanu şi Simona Modreanu. Amfitrionul evenimentului este Lucian Vasiliu
* Iaşi: Întîlnire cu Doina Ruști, cu prilejul lansării romanului ”Mâța Vinerii”, apărut de curînd în colecția „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom, și în format digital – ora 18:00, la Librăria Cărturești, Palas Mall 7A. Invitați, alături de autoare: redactorii revistei Alecart şi elevii Colegiului Național din Iași. Moderatoare: Nicoleta Munteanu
- ora 10:00 – în aceeași zi, autoarea va participa la un seminar cu studenții Facultății de Litere – în Amfiteatrul III.11 al Universității „Alexandru Ioan Cuza”. Invitat: Șerban Axinte. Moderatoare: Emanuela Ilie
* Iaşi: Proiecţia de film „BD la mare şi la munte” – ora 19:00, la Ateneul din Iaşi, Sala Mare de spectacole “Radu Beligan”
* Iaşi: Concert susţinut de C.A.L.I. Quartet (Alex Jaxx – Saxofon, Cătălin Huțanu – Pian, John Mantucci – Bass şi Lucian Rusu – Tobe), în cadrul priectului „Jazz în Copou” – ora 21:00, în Bd. Carol I nr. 3
* Iaşi: Seara de Poezie „Ce bine că ești”, dedicată poetului Nichita Stănescu – ora 19:33, în Sala Festivă a Colegiului „Sfântul Nicolae”
* Miercurea Ciuc: Actorii Vasile Muraru şi Valentina Fătu-Pătraşcu susţin spectacolul de divertisment „Astăzi, minte-mă frumos” – ora 19:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, Piaţa Libertăţii nr. 16
* Oradea: Vernisajul “Expoziţiei de cultură şi artă persană” – ora 17:00, la Posticum, Str. Teiului nr. 26. În cadrul expoziţiei, vizitatorii vor putea vedea obiecte de ceramică şi ţesături realizate de meşteşugari persani şi vor avea ocazia să asculte muzică iraniană originală şi să vizioneze filme ce prezintă cele mai interesante locuri din Iran (30 mar. – 2 apr.)
* Oradea: Consiliul Judeţean Bihor şi Filarmonica de Stat Oradea organizează un concert simfonic, dirijor Paul Mann (Anglia), solist Ștefan Cazacu – violoncel – ora 19:00, în sala „Enescu-Bartók”
* Oradea: Evenimentul „Noaptea albă a cititorului” – ora 18:00, la Librăria şi Cafeneaua R&R, Str. Republicii nr. 22
* Oradea: Concert susţinut de trupa de jazz Open Source Trio, aflată în turneu european – ora 21:00, la Urban Place
* Piteşti: Proiectul cultural-educativ sub genericul „Încercări literare”, organizat de Centrul Cultural Pitești, Liga Scriitorilor Români și de Expresie Română de Pretutindeni-Filiala Argeș și redacția revistei Carpatica – ora 17:00, la Sala Ars Nova, Centrul Cultural Piteșt. Coordonatori: redactorul-şef al revistei Carpatica, scriitorul Nicolae Cosmescu și referent Marius Chiva, redactor-şef revista-document „Restituiri” Pitești
* Piteşti: Filarmonica Piteşti încheie seria concertelor simfonice ale lunii printr-un eveniment cu pagini muzicale semnate de Liviu Dănceanu, Joaquin Rodrigo şi John Williams, dirijor Cristian Lupeş, solist, la chitară, Stan Zamfirescu – ora 19:00, la Centrul Multifuncţional
* Ploieşti: Casa de Cultură “Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploieşti organizează mai multe evenimente, cu ocazia Festivalului Internaţional de Poezie “Nichita Stănescu”, ediţia a XXIX-a (28 mar. – 2 apr.). Din program:
- ora 10:00 – Târg de carte – în Parcul “Nichita Stănescu”
- ora 12:00 – Actorul Zoltan Butuc va lansa albumul „Frunză verde de albastru”, care conţine 13 poeme ale lui Nichita Stănescu, două poeme ale lui Vasko Popa traduse de Nichita şi două poeme semnate de Zoltan Butuc împreună cu Rodica Miulescu, respectiv Marius Lăzărescu
- Moment muzical susţinut de elevii Colegiului de Artă „Carmen Sylva” Ploieşti
- Centrul Judeţean de Cultură Prahova va fi prezent la Târgul de carte cu un stand unde îşi va prezenta oferta editorială
* Ploieşti: Gaşca Zurli susţine spectacolul „10 ZURLI”, în cadrul unui turneu naţional – ora 18:00, la Sala Sporturilor Olimpia
* Satu Mare: Compozitorul şi dirijorul american Donald Appert va prezenta, în concertul Filarmonicii ”Dinu Lipatti”, două lucrări în primă audiţie, printre care una proprie, solist fiind clarinetistul italian Rocco Parisi – ora 18:30
* Sibiu: Vernisajul expoziţiei „Muzeul Național Brukenthal două secole de cultură pentru patrimoniu”, care finalizează proiectul expozițional „Colecții private și muzee din România”, desfășurat în perioada august 2016 – mai 2017 – ora 13:00, la Muzeul Național Brukenthal, Cabinetul de Cartografie. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 30 martie – 14 mai
* Sibiu: Teatrul Național „Radu Stanca” și BRD – Groupe Société Générale prezintă „Microstagiunea BRD Scena9”, în cadrul căreia sunt prezentate cinci spectacole ale naționalului sibian (30 mar. – 1 apr.). Din program:
- ora 17:00 – „Noah și floarea de turn”, în regia lui Viorel Rață – la Studioul CAVAS
- ora 19:00 – „Familii”, un spectacol de Eugen Jebeleanu – la TNRS
* Sibiu: Concert simfonic, dirijor Ilarion Ionescu-Galaţi, solistă Dana Borşan – pian – ora 19:00, la Sala Thalia
* Sibiu: În premieră în România, este proiectat filmul „’A Separation”, regia: Karin Ekberg – ora 19:00, la Astra Film Cinema, Piața Mică nr. 11
* Sighişoara: Prezentarea spectacolului “Pe jumătate cântec“, o producţie a Teatrului de Foc Bucureşti, text, regie, costum, videoproiecții de Crista Bilciu, un one woman-show cu Anda Saltelechi – ora 19:00, la Central Park Hotel
* Slatina: Scriitorii Nicolae Coande și Cornel Mihai Ungureanu sunt invitați la Simpozionul Național “Eugen Ionescu – Prima sută de ani”, organizat de Casa Corpului Didactic Slatina, Școala gimnazială „Eugen Ionescu”, Biblioteca Județeană „Ion Minulescu”, Societatea Culturală „Eugen Ionescu” și alte instituții de cultură din județul Olt – ora 17:30. Amfitrioni ai evenimentului sunt prof. Emilia Andrei, Școala gimnazială „Eugen Ionescu”, și Florin Cârstea, director al bibliotecii
* Slatina: Muzeul Județean Olt organizează vernisajul expoziției de pictură cu lucrări semnate de Viorela și Vintilă Mihăescu din București – ora 17:00, la Galeria Artis. Expoziția este deschisă publicului slătinean până în data de 21 aprilie
* Slobozia: Biblioteca Județeană ”Ștefan Bănulescu” Ialomița, în parteneriat cu Școala Gimnazială ”Sf. Andrei” din Slobozia organizează activitatea ”Ion Creangă – prietenul copiilor” – ora 11:00. În cadrul acestei manifestări, elevii clasei a IV-a B vor lectura fragmente din opera marelui povestitor și vor realiza o expoziție de desene inspirate din opera lui Ion Creangă
* Suceava: Cele mai frumoase bijuterii unicat, create exclusiv din pietre naturale, coral, perle sau chihlimbar vor fi prezentate la Expoziția Mineralia – la Muzeul de Știinţele Naturii (30 mar. – 2 apr.)
* Suceava: Eveniment „In memoriam Ion Cozmei”, care include şi lansarea cărții „Ultimii doi ani (când viața ajunge-o poveste)”, de Constantin Hlușneac, care va beneficia de o prezentare din partea scriitorilor Dumitru Brădățan și Liviu D. Clement – ora 14:00, în Sala de artă a Bibliotecii Bucovinei
* Suceava: Trupa de umor Comedy Zebra Show, din Republica Moldova, susţine un spectacol – ora 20:00, la Auditoriumul „Joseph Schmidt”. Evenimentul este organizat de Casa de Cultură a Studenţilor din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava
* Târgovişte: Are loc o nouă întâlnire „Seara de carte la Târgovişte”, cartea propusă spre dezbatere fiind „Jurnal (1935–1944)”, autor Mihail Sebastian – ora 18:00, la sediul Bibliotecii Judeţene „I. H. Rădulescu” Dâmboviţa, Str. Stelea nr. 2. Prezintă Ecaterina Petrescu-Botoncea
* Timişoara: Liga Studenţilor din Timişoara organizează un dialog cu pictorul Sorin Scurtulescu, cu tema „Bucuria Vizibilului şi a Invizibilului” – ora 20:00, la Universitatea de Vest, Str. Vasile Pârvan nr. 4
* Timişoara: Workshop cu tema „Biblioteca din Alexandria” – prezentare susţinută de Ionuț Făget, de la Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” – ora 12:00, la sala de conferințe a BCUT
* Timişoara: Asociaţia Culturală „Noua Acropolă” organizează prezentarea cărţii „Jocurile Mayei”, partea I, scrisă de Delia Steinberg Guzman – ora 18:30, la Librăria Esotera, Str. Lucian Blaga nr. 10
* Timişoara: Cel de-al doilea film proiectat în cadrul Zilelor Filmului Polonez (29 – 31 mar.) este comedia ”Excentricii. Pe partea însorită a străzii”/”Excentrycy, czyli po słonecznej stronie ulicy” (2015), în regia lui Janusz Majewski, unul dintre decanii de vârstă ai cinematografiei poloneze – ora 18:00, la Biblioteca Centrală Universitară ”Eugen Todoran”
* Timişoara: Proiecţia ultimului film din seria FilmparaDE,”Art girls”, în regia lui Robert Bramkamp, (120 Min., 2013) – ora 18:30, la Librăria Cărturești (Mercy). Evenimentul este organizat de Centrul Cultural German Timişoara în colaborare cu lectoratul DAAD din cadrul Universităţii Politehnica din Timişoara şi Librăria Cărtureşti, cu sprijinul Goethe-Institut
* Timişoara: Recital de orgă susţinut de Denis Marian Moldovan – ora 19:00, la Domul Romano-catolic. Spectacolul are loc în cadrul Festivalului de orgă dedicat comemorării a 90 ani da la naşterea organistului şi profesorului Helmut Plattner, şi se desfăşoară în Bucureşti, Timişoara şi Târgu-Mureş (24 mar. – 2 apr.)
* Vaslui: Recitalul literar-muzical „File de primăvară” – ora 17:30, la Biblioteca Judeţeană „Nicolae Milescu Spătarul”
* Belgrad: Poeta Liubiţa Raichici, din Caraş-Severin, primeşte placheta „Kapetan Mişa Anastasijević” pentru „munca exemplară şi viziune în sensul dezvoltării, prosperităţii şi colaborării regiunii Branicevo, a regiunii Dunărene şi a întregii Serbii cu România”, decernată de către Universitatea Naţională din Belgrad, Universitatea de Stat Novi Sad şi Media-Invest Novi Sad
* Brno, Cehia: Studenții și profesorii de la Facultatea Teatru, Film și Dans a Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău, Republica Moldova, prezintă, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Praga, spectacolul „Caii la fereastră”, al dramaturgului român Matei Vișniec, în regia profesorului Emil Gaju, artist al Poporului din Republica Moldova, în cadrul celei de-a 27-a ediții a Festivalului Internaţional al Şcolilor de Teatru Setkání/Encounter (28 mar. – 1 apr.) – ora 13:00, pe scena teatrului „Husa na provázku”
* Bruxelles: ICR Bruxelles susține proiecţia, în premieră, a filmului Ultimul Căldărar (2016|RO|60′), prezentat de regizorii Cosmin Bumbuț și Elena Stancu, în competiția internațională „Tavailleurs du Monde”, în cadrul Festivalului de film documentar „Millenium” (24 mar. – 2 apr.) – la Cinéma Aventure. Regizorul Șerban Georgescu și producătoarea de film Oana Muntean vor dialoga cu publicul la finalul proiecției
* Budapesta: Institutul Cultural Român Budapesta, în calitate de co-organizator, participă la Noaptea Literaturii Europene organizată de reţeaua EUNIC, cu nuvela „Aruncă-te nu te arunca” de Ruxandra Cesereanu, în traducerea lui Selyem Zsuzsa, care va fi citită de actrița Mészáros Blanka în – la Depozitul Verde al sălii Kamra de la Teatrul Katona József, erenciek tere 4
* Chişinău: Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău în colaborare cu Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”, Orchestra de muzică populară „FOLCLOR” şi Compania Publică TeleRadio Moldova, organizează cea de-a treia ediţie a Festivalului – Concurs Televizat Pentru Tinerii Interpreţi de Muzică Populară „Prezintă Orchestra FOLCLOR”, care are ca scop are ca scop promovarea şi valorificarea folclorului muzical, instrumental şi vocal în forma autentică, descoperirea şi promovarea celor mai valoroşi interpreţi de muzică populară românească, valorificarea cântecului, portului popular românesc din diferite zone ale Republicii Moldova şi României şi introducerea lor în circuitul valorilor spirituale – ora 18:00, la Filarmonica Naţională „Serghei Lunchievici”
* Chişinău: Seară poetică cu participarea lui Robert Șerban (Timișoara) și a invitaților săi – Moni Stănilă, Grigore Chiper, Emilian Galaicu-Păun, Gheorghe Erizanu, Alexandru Vakulovski – ora 18:15, la Librăria din Centru. În aceeaşi zi, poetul Robert Șerban are prtogramate şi alte acţiuni:
– Sport
* Şedinţa Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal – ora 11:00, la Casa Fotbalului. La final au loc declaraţii de presă ale președintelui Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu
* Braşov: Competiţia automobilistică Raliul Brașovului, în cadrul celei de-a 11-a ediţii a Cupei Dacia (30 mar. – 1 apr.)
* Cluj – Napoca: Secția de natație a Clubului Sportiv Universitatea Cluj organizează o conferință de presă la care vor participa antrenoarea Laura Sachelarie și campionii naționali Ana Dascăl, Carina Macavei și George Rațiu – ora 12:00, în Sala „Nicolae Martin” de la sediul clubului, Str. Cardinal Iuliu Hossu (fostă Pavlov) nr. 23
* Ovidiu: Meciul de fotbal din sferturile Cupei României FC Viitorul – Astra Giurgiu – ora 21:00, la Complex Sportiv Academia „Gheorghe Hagi”
* Meciuri în Liga Naţională de baschet feminin:
- ora 18:00 – CS Municipal Satu Mare – CS Municipal Târgovişte – la sala LPS Satu Mare
- ora 18:30 – Univ. Goldiş ICIM Arad – Universitatea Cluj-Napoca – în sala Victoria Arad
- ora 18:30 – CS Phoenix Galaţi – Olimpia CSU Braşov – la sala Dunărea Galaţi
- ora 19:00 – CSBT Alexandria – ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe – la sala CN Dimitrie Ghica Alexandria
– Diverse
* Festivalul cafelei – Bucharest Coffee Festival – ora 9:30, la Hanul Gabroveni (30 mar. – 2 apr.)
– S-a întâmplat într-o zi de 30 martie
* Se împlinesc 625 de ani (1392) de când Roman, domn al Moldovei (1392-1394), se intitula „marele şi singurul stăpânitor” al Moldovei – „cu mila lui Dumnezeu, Io Roman voievod, stăpânind Ţara Moldovei, de la munte până la mare” (Marea Neagră)
* Cu 187 de ani în urmă (1830) s-au încheiat lucrările de elaborare a Regulamentelor Organice, considerate a fi primele acte constituţionale de pe teritoriul ţării noastre. Acestea au pus bazele unei noi organizări interne în Moldova şi Ţara Românească, după terminarea regimului fanariot. Pentru redactarea Regulamentelor au fost numite două comisii speciale care au funcţionat la Bucureşti şi Iaşi, sub preşedinţia consulului general rus Matvei Minciaki. Regulamentele Organice au însemnat pentru Principatele Române modernizarea societăţii, pe de o parte, iar pe de alta, consolidarea puterii politice şi economice a marii boierimi şi a protectoratului Rusiei (30.III/11.IV)
* Se împlinesc 175 de ani (1842) de când medicul american Crawford Long (1815 – 1878) folosea pentru prima dată eterul ca anestezic pentru extirparea unei tumori a regiunii suboccipitale. El nu şi-a comunicat rezultatele, astfel încât, inventatorul anesteziei cu eter este considerat dentistul William T.G. Morton (1819 – 1868), care este autorul primei comunicări pe data de 16 octombrie 1846. Primul anestezist profilat este considerat englezul John Snow (1813 – 1858), care a funcţionat ca “anestezist şef” al Londrei. El este autorul unei lucrări (“Despre inhalarea eterului în intervenţiile chirurgicale”), în care descrie cinci stadii ale anesteziei cu eter la om. Ulterior a renunţat la eter, administrând peste 4000 de anestezii cu cloroform, fără niciun deces
* În urmă cu 118 ani (1899) George Bacovia debuta în revista „Literatorul” din Bucureşti cu poezia „Şi toate”, sub semnătura V. George
* Acum 71 de ani apărea Decretul-lege de înfiinţare a Operei Române din Timişoara, semnat de Regele Mihai I. În urma repetatelor demersuri, la 30 martie 1946 apare Decretul-Lege 254 de înfiinţare a Operei Române din Timişoara. În decret se prevede că opera nou înfiinţată va funcţiona în conformitate cu dispoziţiile legii pentru organizarea teatrelor naţionale, operelor române şi spectacolelor din 20 martie 1937, cu modificările ulterioare. În data de 6 octombrie 1946 a avut loc concertul de inaugurare, iar la 27 aprilie 1947 premiera primei stagiuni a fost „Aida” de Verdi
* Acum 58 de ani (1959) Marea Adunare Naţională a adoptat Decretul prin care ţăranii înstăriţi erau forţaţi fie să se înscrie în gospodăriile colective, fie să cedeze pământul statului, ei urmând să nu mai fie socotiţi chiaburi de către regimul comunist
* Cu 57 de ani în urmă (1960) a intrat în funcţiune prima staţie meteorologică automată din România concepută şi realizată în cadrul Institutului Meteorologic al României. Instalată la Observatorul de Fizică Atmosferei de la Afumaţi, din 1961 a fost mutată pe vârful muntos Cozia
* În urmă cu 27 de ani (1990) România şi Coreea de Sud stabileau relaţii diplomatice, la rang de ambasadă, în acelaşi an, deschizându-se ambasade la Bucureşti şi Seul, cu ambasadori rezidenţi. În septembrie 2008, la Seul, preşedinţii celor două ţări au semnat Declaraţia privind stabilirea unui Parteneriat Strategic între România şi Republica Coreea, iar în iulie 2010, miniştrii afacerilor externe au semnat Planul Comun de Acţiune pentru implementarea Parteneriatului Strategic
* Acum 19 ani (1998), la reuniunea de la Bruxelles a miniştrilor de externe din ţările membre şi asociate (printre care şi România) la Uniunea Europeană, a avut loc lansarea oficială a procesului de lărgire a UE („Europa 26”). Bucureştiul înaintează Programul Naţional de Adoptare a Acquis-ului Comunitar, instrument bilateral principal al strategiei consolidate de preaderare, împreună cu examenul analitic al Acquis-ului Comunitar. România începea, la această dată, alături de celelalte ţări asociate, procesul efectiv de aderare la UE (a devenit membră a Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007)
Aniversări – Comemorări
– 1633: S-a născut Miron Costin, cronicar moldovean, cea mai însemnată personalitate a literaturii româneşti din Moldova secolului al XVII-lea (m. 1691). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 19 februarie 1633
– 1899: A murit Lascăr Catargiu, om politic, fondator şi preşedinte al Partidului Conservator până la sfârşitul vieţii; a fost unul dintre marii oameni de stat ai veacului al XIX-lea; s-a situat în prim planul scenei politice timp de aproximativ 45 de ani, unul dintre fondatorii doctrinei conservatoare din România (n. 1823). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 11 aprilie 1899
– 1901: S-a născut astronomul, seismologul şi profesorul Ioan Curea, considerat pionierul seismologiei moderne din România (m. 1977)
– 1901: S-a născut Grigore Scorpan, filolog şi istoric literar, reputat eminoscolog (m. 1953)
– 1924: S-a născut George Guţiu, arhiepiscop emerit greco-catolic de Cluj-Gherla în perioada 1990-2002, primul episcop titular al acestei Eparhii după cardinalul Iuliu Hossu; în anul 1994 a primit, din partea Papei Ioan-Paul al II-lea, titlul de arhiepiscop ad-personam (m. 2011)
– 1924: S-a născut dirijorul George Vintilă; în perioada 1955-1959 a activat ca dirijor titular la Filarmonica de Stat din Cluj-Napoca şi ca lector la clasa de dirijat a Conservatorului Gh. Dima. Din 1959 s-a stabilit la Iaşi, desfăşurându-şi activitatea pe mai multe planuri: dirijor permanent al Filarmonicii de Stat Moldova, până în anul 1986, când s-a pensionat; director al aceleiaşi instituţii până în 1968, profesor de muzică de cameră şi orchestră la Liceul de Arte Octav Băncilă, profesor la clasa de orchestră şi dirijat a Conservatorului George Enescu, colaborator la Opera de Stat (m. 2015)
– 1928: A murit Ion Gorun (pseudonimul lui Alexandru I. Hodoş), prozator de factură sămănătoristă, poet şi traducător (n. 1863)
– 1929: S-a născut soprana Magda Ianculescu (m. 1995)
– 1938: S-a născut Tudor Ghideanu, filosof, eseist şi profesor universitar; a colaborat la realizarea unor lucrări de referinţă, printre care „Istoria filosofiei româneşti” (Editura Academiei, 1985)
– 1945: A murit Victor Ion Popa, prozator, dramaturg şi regizor; a fost unul dintre primii colaboratori permanenţi ai Societăţii Române de Radiodifuziune; răspunzând invitaţiei conducerii Radiodifuziunii de a prelua „grijile” teatrului radiofonic, el este cel care va deschide drumul „teatrului de auzit” (18.II.1929), angajându-se deplin atât în configurarea repertoriului, cât şi în personalizarea noii formule sonore (n. 1895). NOTĂ: Unele surse dau ca an al morţii 1946
– 1953: S-a născut interpreta de muzică uşoară Olimpia Panciu, soţia cantautorului Mircea Romcescu
– 1957: S-a născut poetul Petru Romoşan – 60 de ani
– 1964: S-a născut pictoriţa Carmen Poenaru
– 1973: A murit matematicianul Mendel I. Haimovici; profesor (din 1945) la Catedra de Mecanică a Universităţii din Iaşi, unde a predat pentru prima oară cursuri de mecanică teoretică; în 1950 a organizat Institutul de Matematică din Iaşi al Academiei Române, pe care l-a condus până în 1973; membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1906). NOTĂ: Unele surse (http://www.cnr-unesco.ro/ro/aniversari.php?sdata=2015-03-31, http://150.uaic.ro/personalitati/matematica/mendel-haimovici/) dau ca dată a morţii 31 martie 1973
– 1993: A murit Edgar Papu, eseist şi istoric al artelor şi culturii, comparatist (n. 1908)
– 1995: A murit chimistul Petru George Spacu; lucrări în domeniul chimiei anorganice, al combinaţiilor complexe şi al chimiei analitice; membru titular al Academiei Române din 1990 (n. 1906)
– 2003: A murit (la Bucureşti) actriţa Vasilica Tastaman (n. 1933)
– 2004: A murit actorul Aurel Giurumia (n. 1931)
– 2012: A murit sculptorul şi profesorul universitar Paul Vasilescu (n. 1936) – 5 ani
EVENIMENTE EXTERNE
– Bruxelles: Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, se întâlneşte cu premierul Republicii Moldova, Pavel Filip – la sediul NATO. De la ora 9:30 (locală) are loc o conferinţă de presă comună
– Bruxelles: Conferinţă de presă susţinută de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg – ora 14:15 (locală)
– La Valetta, Malta: Summit extins al Partidului Popular European, în prezenţa unor personalităţi precum cancelarul german Angela Merkel, premierii spaniol, Mariano Rajoy, irlandez, Enda Kenny, ungar, Viktor Orban, a preşedinţilor Consiliului European şi al Comisiei Europene, Donald Tusk şi Jean-Claude Juncker, şi a comisarilor europeni Valdis Dombrovskis, Jyrki Katainen, Dimitris Avramopoulos, Christos Stylianides şi Carlos Moedas
- În marja summitului PPE, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, se întâlneşte succesiv, cu premierul croat Andrej Plenković şi cu preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko
– La Valetta, Malta: Comisarul european responsabil pentru moneda euro și dialogul social, precum și pentru stabilitatea financiară, serviciile financiare și uniunea piețelor de capital şi vicepreşedinte al Comisiei, Valdis Dombrovskis, se întâlneşte cu Joseph Muscat, premierul Maltei, cu Edward Scicluna, ministrul maltez de finanţe, şi participă la un prânz de lucru cu Mario Vella, guvernator al Băncii Centrale a Maltei
– La Valetta, Malta: Comisarul european pentru Locuri de muncă, creștere, investiții și competitivitate şi vicepreşedinte al Comisiei Europene, Jyrki Katainen, susţine un discurs la evenimentul „Committed to the Euro” la Wilfried Martens Centre
– La Valetta, Malta: Comisarul european pentru Mediu, afaceri maritime și pescuit, Karmenu Vella, prezidează Conferinţa Ministerială asupra Pescuitului Mediteraneean, unde susţine şi un discurs, şi participă la ceremonia semnării declaraţiei comune Malta MedFish4Ever pe tema viitorului pescuitului în Mediterana
– Florenţa, Italia: Comisarul european pentru educaţie, cultură, tineret şi sport, Tibor Navracsics, participă la reuniunea miniştrilor culturii din ţăile G7, pe tema salvgardării patrimoniului (30 – 31 mar.), unde susţine un discurs în cadrul panelului „Cultură ca element al dialogului dintre oameni” al aceleiaşi reuniuni, participă la panelul privind rolul inovativ al parteneriatelor public-private pentru promovarea creşterii şi dialogului cultural, susţine concluziile panelului împreună cu Dario Franceschini, ministrul italian al culturii şi participă la semnarea „Declaraţiei comune de la Florenţa”. La eveniment participă şi secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland
– Bruxelles: Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, susţine un discurs în deschiderea celei de-a patra ediţii a Forumului privind Regiunile periferice cu tema „Regiunile periferice, ţinuturi europene în lume: împreună pentru o nouă strategie”
– Bruxelles: Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, se întâlneşte cu Gesine Schwan, preşedinte al Platformei Humboldt-Viadrina pentru Guvernanţă şi cu Ernst Stetter, secretar general al Fundaţiei pentru Studii Studii Europene Progresive (FEPS)
– Bruxelles: Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, se întâlneşte cu Ericka Bareigts, ministrul pentru teritorii de peste mări al Franţei
– Tallinn, Estonia: Comisarul european pentru Uniunea Securităţii, Julian King, susţine un discurs, alături de Anders Anvelt, ministrul estonian de interne, la conferinţa „Răspunsul european la terorism”, organizată de Ministerul estonian de Interne şi Reprezentanţa Comisiei Europene în Estonia
– Bruxelles: Decernarea premiului Omudsmanului European pentru bună administraţie
– Bruxelles: Comisia Europeană organizează Conferinţa „Eficienţa finanţării energiei: lecţii din programul de succes Horizon 2020 şi alte iniţiative europene” – la Residence Palace
– Bruxelles: Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară organizează conferinţa „Identificarea riscurilor emergente în sectorul alimentar”
– Bruxelles: Comitetul Economic şi Social European organizează conferinţa „Europa la 60 de ani. Ce urmează ?” (30 – 31 mar.)
– Bruxelles: Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene organizează conferinţa cu tema „Extinderea Digitală: îmbunătăţirea administraţiei publice şi a afacerilor pentru ţările aspirante la aderare” – la Hotel Sofitel (30 -31 mar.)
– Strasbourg: Ambasadorul Wolfgang Ischinger, preşedinte al Conferinţei de Securitate de la München, prezidează cea de-a 10-a dezbatere a Consiliului Europei pe tema protecţiei democraţiei în era digitală – la Palais de l’Europe
– Strasbourg: Curtea Europeană a Drepturilor Omului va notifica în scris un număr de 62 de decizii privind mai multe ţări europene, printre care şi România
– Serbia: O delegaţie formată din 12 membri ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, condusă de Ingebjørg Godskesen, realizează o misiune de observare a alegerilor prezidenţiale din 2 aprilie din această ţară, împreună cu observatori ai Oficiului pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului al OSCE (30 mar. – 3 apr.)
– Armenia: O delegaţie formată din 22 membri ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, condusă de Liliane Maury-Pasquier, realizează o misiune de observare a alegerilor parlamentare din această ţară, împreună cu observatori ai Adunării Parlamentare a OSCE, ai Parlamentului Europen şi ai Oficiului pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului al OSCE (30 mar. – 3 apr.)
– Bruxelles: Reuniunea Consiliului NATO – Rusia la nivel de ambasadori – la sediul NATO
– Washington: Preşedintele SUA, Donald Trump, se întâlneşte cu premierul danez, Lars Lokke Rasmussen
– Paris: Dejun de lucru la care participă preşedintele Franţei, François Hollande şi cel al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier
– Beijing: Preşedintele sârb, Tomislav Nikolic, se întâlneşte cu omologul său chinez, Xi Jinping
– Holercani, R. Moldova: Președintele Igor Dodon va avea o întrevedre cu liderul regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselskii, cu care va discuta despre definitivarea celor 8 măsuri din pachetul „4+4”, dar și alte subiecte importante ce țin de Transnistria – la Reședința de stat
– Bangui: Conferinţă de presă a preşedintelui Republicii Centrafricane, Faustin-Archange Touadéra, cu ocazia primei aniversări a învestirii sale la cârma ţării
– Ankara: Vizita secretarului de Stat al SUA, Rex Tillerson, în cadrul căreia se întâlneşte cu omologul său turc Mevlut Cavusoglu şi cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan
– Paris: Premierul francez Bernard Cazeneuve se întâlneşte cu Yemi Osinbajo, vicepreşedinte al Republicii Nigeria
– Moscova: Premierul rus Dmitri Medvedev se întâlneşte cu omologul său din Belarus, Andrei Kobyakov
– New Delhi: Premierul malaezyan Najib Razak vizitează India, la invitaţia premierului indian Narendra Modi (30 mar. – 4 apr.)
– Riad: Reuniunea miniştrilor de externe din ţările Consiliului Cooperării Golgfului (GCC)
– Londra: Secretarul apărării SUA, James Mattis, se întâlneşte cu omologul său britanic, Michael Fallon
– Buenos Aires: Vizita ministrului francez al economiei, Michel Sapin
– Chişinău: Ofițerul Superior de Politici în cadrul Direcției Europa de Est și Sud-Est și Caucazul de Sud din cadrul Ministerului Federal al Germaniei pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), Daniel McCormack, efectuează o vizită de informare în Regiunea de dezvoltare Nord a Republicii Moldova (29 – 30 mar.). Astăzi va vizita localitatea Costești, raionul Râșcani, unde este implementat proiectul „Îmbunătăţirea serviciilor de apă şi canalizare în raionul Râşcani”, finanțat de Guvernul Germaniei prin intermediul proiectului MSPL gestionat de GIZ
– Chişinău: Platforma Demnitate şi Adevăr organizează conferinţa de presă cu tema „Declaraţia Platformei Demnitate şi Adevăr cu privire la eşecul activităţii preşedintelui Dodon în cele 100 de zile de la învestire” – ora 13:00, în sala de conferinţe a Agenţiei de presă IPN, Casa Presei, Str. Puşkin nr. 22
– Cetatea Vaticanului: Conferință de presă la care este prezentată scrisoarea Papei Francisc pentru cea IX-a Întâlnire mondială a familiilor, care se va desfășura între 21-26 august 2018 la Dublin, în Irlanda, pe tema ”Evanghelia familiei: bucurie pentru lume” – în Sala de presă a Sfântului Scaun. La întâlnirea cu jurnaliștii și-au anunțat prezența cardinalul Kevin Joseph Farrell, prefectul Departamentului pentru laici, familie și viață, și arhiepiscopul de Dublin, mons. Diarmuid Martin
– Colombo, Sri Lanka: Conferinţa internaţională pe tema Economiei şi Dezvoltării (ICED-2017) (30 – 31 mar.)
– Chişinău: JCI Chișinău organizează primul eveniment din acest an al proiectului Business Practicum, cu tema „Cum imaginea țării ne afectează vânzările pe piața externă ?!” – ora 18:00, la Dreamups
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Pământului”; zi de protest a palestinienilor, în memoria celor care s-au opus confiscării terenurilor autohtonilor de către autorităţile israeliene de ocupaţie în 1976. NOTĂ: A nu se confunda cu „Ziua Pământului” care se marchează la 22 aprilie, ca o acţiune internaţională cu scopul de a uni locuitorii Planetei în lupta pentru apărarea mediului înconjurător
– 1135: S-a născut Moise Maimonide, filosof, medic și teolog din Evul Mediu, născut în Spania și stabilit în Egipt (m. 1204). NOTĂ: Unele surse (http://www.leconflit.com/article-moise-maimonide-1138-1204-115187734.html) dau ca an al naşterii 1138
– 1559: A murit matematicianul german Adam Ries; a scris o serie de cărţi şi manuale în care sunt descrise diferite metode de calcul (n. 1492)
– 1746: S-a născut pictorul şi gravorul spaniol Francisco de Goya (m. 1828)
– 1764: A murit Pietro Locatelli, violonist şi compozitor italian; reprezentant de seamă al barocului târziu (n. 1695)
– 1820: S-a născut scriitoarea britanică Anna Sewell, cunoscută pentru romanul pentru copii „Black Beauty” („Negruţ”) (m. 1878)
– 1895: S-a născut scriitorul francez Jean Giono (m. 1970)
– 1912: A murit scriitorul german Karl May (n. 1842) – 105 ani
– 1921: S-a născut André Fontaine istoric şi jurnalist francez; a fost director al cotidianului francez „Le Monde” (m. 2013)
– 1925: A murit Rudolf Steiner, filosof, artist, pedagog şi gânditor social austriac; fondator, printre altele, al antroposofiei şi pedagogiei Waldorf (n. 1861)
– 2002: A murit Lady Elizabeth Angela Marguerite Bowes-Lyon, mama reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, numită şi Regina-Mamă, devenită un adevărat simbol al Casei regale britanice (n. 1900) – 15 ani
– 2004: A murit Alistair Cooke, faimos crainic britanic de radio, stabilit (în 1941) în SUA; veteran al postului de radio BBC, o adevărată legendă vie, Cooke le-a vorbit, timp de 58 de ani, ascultătorilor postului în cadrul rubricii „Letter from America” (Scrisoare din America); rubrica sa a fost cea mai longevivă emisiune de radio cu prezentator, fiind ascultată de oameni din întreaga lume (n. 1908)
– 2011: A murit actriţa de film rusă Ludmila Gurcenko, populară interpretă a filmului sovietic din anii ’70-‘80 ai secolului XX (n. 1935)
– 2014: A murit actriţa britanică Kate O’Mara, cunoscută pentru rolul Cassandra din serialul anilor 1980 „Dinastia” (n. 1939)