George Michael a fost înmormântat miercuri la Londra

La peste trei luni de la descoperirea corpului neînsuflețit al lui George Michael la propriul domiciliu, cântăreţul a fost înmormântat miercuri într-o „ceremonie restrânsă şi privată”, a anunţat familia artistului.
„Putem confirma că funeraliile cântărețului George Michael au avut loc astăzi. Familia și prietenii apropiați s-au reunit într-un cadru restrâns, la o ceremonie privată pentru a-şi lua rămas bun de la fiul lor iubit, frate și prieten”, a precizat aceasta.
„Familia lui George Michael doreşte să le mulţumească fanilor artistului din întreaga lume pentru numeroasele lor mesaje de dragoste și sprijin”, a mai adăugat ea./rcostea/vdraguta

www.lesoir.be – 30 martie