Ivanka Trump se alătură oficial administraţiei tatălui ei ca angajat fără salariu cu titlul de asistent al preşedintelui, a anunţat Casa Albă. Prima fiică în vârstă de 35 de ani a liderului de la Casa Albă a cedat presiunilor, în urma nemulţumirilor exprimate de experţi în etică, generate de planurile ei iniţiale de a avea o acvitivitate mai mult neoficială. „Am auzit îngrijorările pe care le au unii cu privire la rolul meu de a-l sfătui pe preşedinte în calitatea mea personală”, a declarat ea. O serie de critici au declarat că rolul lui Ivanka Trump ar trebui făcut oficial, astfel încât ea să se supună transparenţei unui angajat federal şi normelor etice. Într-un comunicat remis publicităţii, Casa Albă a anunţat că este „încântată că Ivanka Trump a ales să facă acest pas într-un rol fără precedent de primă fiică”. Soţul ei, Jared Kushner, are funcţia de consilier de rang înalt al preşedintelui Donald Trump/dstanesc
BBC SERVICIUL MONDIAL – 30 martie