Calendarul evenimentelor, 31 martie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Parlament

* Clubul European – Jean Monnet organizează conferința „Europa pentru tine(ri) — de 10 ani, împreună” – ora 9:30, în sala de festivități a liceului teoretic „Jean Monnet”. Printre vorbitori, se numără membri ai Parlamentului European, Cristian Dan Preda, Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat) (PPE) și Cătălin Sorin Ivan, Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European (S&D)

* Erevan, Republica Armenia: Deputatul Petru Movilă (PMP), membru al Delegației Parlamentului României la AP OSCE, participă în calitate de observator în cadrul Misiunii de observare a alegerilor parlamentare din Republica Armenia (31 martie – 3 aprilie)

– Guvern

* Vizita primului – ministru Sorin Grindeanu în judeţul Dâmbovița:

► Găeşti:

  • ora 9:30 – vizită la SC Arctic Găești SA și discuții cu managementul companiei SC Arctic Găești SA
  • ora 10:30 – conferinţă de presă – la sediul companiei SC Arctic Găești SA

► Dragomirești:

  • ora 11:20 – vizită la Uzina Mecanica Dragomirești și discuții cu managementul companiei si cu sindicatele

► Târgovişte:

  • ora 13:45 – vizită la Arhiepiscopia Târgoviștei
  • ora 14:30 – vizită la Campusul Universității Valahia
  • ora 15:00 – întâlnire de lucru cu prefectul, șefii serviciilor publice deconcentrate, conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, primari, reprezentanți ai unor companii importante din județ – la Universitatea Valahia
  • ora 16:30 – vizită la SC Automecanica Moreni SA și discuții cu managementul companiei SC Automecanica Moreni SA şi cu sindicatele, precum și cu managementul companiei Uzina Mecanică Mija și sindicatele

– Uniunea Europeană

* Braşov: În cadrul seriei de evenimente organizate pentru celebrarea a 60 de ani de la semnarea Tratatelor de la Roma, Reprezentanța Comisiei Europene în România organizează o dezbatere pe teme europene, intitulată „Quo Vadis, Europa?” – ora 11:00. La eveniment vor participa Angela Cristea, șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România, Vincent Lambotte, coordonatorul Departamentului Comunicare al Reprezentanței Comisiei Europene în România, și prof. Dr. Corina Micu, coordonatorul Oficiului pentru relații internaționale al Universității Transilvania. Dezbaterea va fi moderată de Iulia Badea-Gueritée și Augusta Oniță, director Libris. Evenimentul are loc în cadrul celei de-a XIV-a ediții a Târgului internațional de carte și muzică Libris, care se desfășoară între 30 martie și 1 aprilie

– Ministere

* Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Petre Daea, susţine o conferinţă de presă pe tema „Plata subvențiilor către fermieri și accesarea fondurilor europene” – ora 11:00, la Sala 20 a MADR

* Masă rotundă pe tema „Cybersecurity in the new digital age” – ora 10:00, la Hotel Epoque, intrarea Aurora, nr. 17C; urmează să participe ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale Augustin Jianu. Evenimentul se desfăşoară cu prilejul vizitei în ţara noastră a delegației grupului de lucru Digital Europe, formată din membri ai Parlamentului European (PE), la inițiativa europarlamentarului Victor Negrescu (30 -31 mar.)

– Apărare, Interne

* Manifestări prilejuite de aniversarea a 167 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române (3 apr.):

* Arad: Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad organizează evenimentul „Ziua Porților Deschise” – ora 11:00, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean. De asemenea, va fi deschis un punct de informare și în P-ța Avram Iancu, care va funcționa între orele 11:00 – 14:00. Pentru Ziua Porților Deschise, jandarmii arădeni au pregătit exerciții demonstrative specifice misiunilor pe care le desfășoară și exerciții cu câinii de serviciu. Vor fi organizate ateliere în care se va prezenta tehnica din dotarea subunităților, materiale de intervenție și de comunicații. Cu această ocazie sunt așteptați și elevii care, în această perioadă se află în programul „Școala altfel 2017”

* Baia Mare, Sighetu Marmației: Inspectoratul de Jandarmi Județean Maramureș organizează „Ziua Porților Deschise”, de la ora 10:00, la sediul Detașamentului de Jandarmi Sighetu Marmației, şi de la ora 11:00, la sediul din municipiul Baia Mare

* Jud. Constanţa: Jandarmeria Constanța organizează un concurs de tir și o tragere demonstrativă pentru jurnaliști, acțiune care se va desfășura într-un poligon situat în apropierea municipiului Mangalia – ora 11:30

* Drobeta Turnu Severin: Inspectoratul de Jandarmi Județean Mehedinți organizează „Ziua Porților Deschise” – ora 11:00. Vor fi prezentate publicului spectator, standuri expoziționale cu armament și tehnica din dotarea structurilor de ordine publică, oferta educațională la arma „jandarmi”, exerciții tactice, demonstrații de arte marțiale și elemente de dresaj canin

– Administraţie

* Cluj-Napoca: Şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Cluj – ora 13:00, în sala mare de şedinţe a Consiliului Judeţean

* Deva: Şedinţa ordinară a Consiliului Local Deva – ora 11:00, în sala Spiru Haret, et.1, a Inspectoratului Şcolar al Judeţului Hunedoara

* Iaşi: Şedinţa ordinară a Consiliului Local al Municipiului Iaşi – ora 10:00, în sala „Vasile Pogor” din cadrul Primăriei Municipiului Iaşi

* Satu Mare: Şedința ordinară a Consiliului Judeţean Satu Mare – ora 14:00, în sala mică de ședințe a Consiliului Județean

– Juridic

* Editura Universul Juridic şi Facultatea de Drept, din cadrul Universității din București, organizează conferinţa naţională cu tema „Răspunderea executorului judecătoresc: penală, disciplinară și civilă. Subtemă: Interacțiunea executorului cu avocatul” – ora 9:00, la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București, Aula Magna

* Cluj-Napoca: Gala Excelenţei în Mediere, ediţia a V-a, eveniment care promovează medierea, calea reală spre progres prin arta comunicării şi a gestionării conflictelor, a soluţiilor inteligente şi personalizate fără de care o societate nu ar putea evolua, precum şi comunitatea mediatorilor – în sala International Ballroom, Transylvania College, Aleea Băişoara nr. 2 (31 mar. – 2 apr.)

* Constanţa: Conferinţa internaţională „Dreptul şi principalele profesii juridice în actualul context european”, organizată de  Facultatea de Drept și Ştiințe Administrative, din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, în parteneriat cu Uniunea Internațională a executorilor Judecătorești, Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, Editura Universul Juridic, Universul Juridic Magazin, Editura Pro Universitaria, Baroul Constanța și Fundația Europrof a Baroului Constanța – ora 9:00, la Sala Aula Biblioteca, Bd. Mamaia nr. 124 (31 mar. – 2 apr.)

* Târgovişte: Tribunalul Dâmboviţa, Asociaţia pentru Studiul Relaţiilor Profesionale de Muncă & Centrul de Cercetări în Ştiinţe Sociale, din cadrul Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative, organizează conferinţa cu tema „Impactul deciziilor recente ale instanţei supreme asupra jurisprudenţei” – ora 10:00, în Amfiteatrul Institutului de Cercetări al Universităţii Valahia, Aleea Sinaia nr. 13

– Organizaţii

* Organizația APADOR-CH organizează dezbaterea „Locul cetățeanului în organismele colegiale – permis de lege, descurajat de politicieni / birocrație” – ora 10:00, la Hotel Novotel

* Iniţiativa România organizează o manifestaţie de solidaritate cu protestatarii anticorupţie din Rusia – ora 18:00, în faţa sediului Ambasadei Rusiei la Bucureşti, Bd. Kiseleff nr. 6

* Braşov: În perioada 31 martie – 1 aprilie, basarabenii şi românii sărbătoresc cei 99 de ani de la Unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918), în cadrul evenimentului „Basarabia – file din poveste”, ediţia a V-a, organizat de Asociaţia Tinerilor Basarabeni din Braşov – ora 12:00, în Piaţa Sfatului

– Sindicate

* Membrii Sindicatului Transportatorilor APT din R.A.T.B, Sindicatului Transportatorilor Publici de Persoane, Sindicatului Publictrans Bucureşti, Sindicatului Şoferilor din R.A.T.B., organizează adunarea publică – „Lant uman în jurul sediului RATB” – ora 9:00, la sediul Regiei Autonome de Transport Bucuresti nr. 1, sector 1

– Social

* Asociația Anais și Galeriile Carol organizează evenimentul caritabil cu titlul „Femina Invicta. Arta împotriva violenţei domestice” – ora 20:00, la Galeriile Carol. Banii strânși din donație vor reveni integral Asociației Anais, care se află pe punctul de a deschide primul centru rezidenţial al asociaţiei denumit Casa INVICTA – Centru de primire în regim de urgenţă destinat victimelor violenţei domestice

– Economic

* Cea de-a XVI-a ediţie a Târgul Național al Mierii – ediţia de primăvară, eveniment organizat de Asociaţia Crescătorilor de Albine din România – ora 10:00, pe platforma apicolă din Băneasa, Bd. Ficusului nr. 42, sector 1 (31 mar. – 2 apr.)

* A XIX-a ediție a Târgului de vinuri „Goodwine” are loc în Pavilioanele C4 şi C5 din cadrul Centrului Expozițional Romexpo (31 mar. – 2 apr.)

* La Palatul Parlamentului, are loc Târgul de nunți „Mariage Fest 2017”, ediția a XXIII-a (31 mar. – 2 apr.)

* Seminar de Fiscalitate – Noile Norme de Aplicare a Codului Fiscal – la World Trade Center (31 mar. – 2 apr.). Lector: Cristian Rădulescu

* Cluj-Napoca: Are loc o nouă ediţie de primăvară a Târgului de nunţi „Nuntă la Palat” – la Muzeul de Artă Cluj (31 mar. -2 apr.)

* Suceava: Are loc seminarul „Impactul modificărilor fiscale în 2017” – ora 14:00, la sediul Camerei de Comerț și Industrie. Evenimentul este organizat de Camera de Comerț și Industrie Suceava, CECCAR Suceava și Ordinul Consilierilor Juridici Suceava

* Timișoara: Cea de-a XIV-a ediție a VINVEST, la Centrul Regional de Afaceri (31 mar. – 2 apr.)

– Medicină, Sănătate

* Poiana Brașov: Are loc cea de-a șasea ediție a Cursului Internațional „Movement disorders teaching course” (Curs Internațional dedicat tulburărilor comportamentului motor), cu tema „soluții inovatoare de diagnostic și tratament în maladia Parkinson” (31 mar.-1 apr.)

– Academie

* Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române organizează sesiunea anuală de comunicări științifice „10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană. Impactul asupra evoluției dreptului românesc” – ora 9:30, Casa Academiei, Sala de marmură, parter – S1, Calea 13 septembrie nr. 13. Cuvânt de deschidere: prof. univ. dr. Mircea Duţu, directorul Institutului de Cercetări Juridice “Acad.Andrei Rădulescu” al Academiei Române

– Învăţământ, Cercetare

* Senatul Universității Politehnica din București organizează festivitatea de decernare a titlului academic de Doctor Honoris Causa profesorului Boris Rubinsky – Universitatea California, Berkeley din SUA – ora 10:00, la Rectoratul UPB, Sala Senatului

* Secția de Științe Umaniste a Institutului de Cercetare al Universității din București (IRH-ICUB) și Facultatea de Filosofie a Universității din București organizează a VI-a ediție a Bucharest Graduate Conference in Early Modern Philosophy – la Facultatea de Filosofie a Universității din București (31 mar. -1 apr.)

* Euroavia București, asociație a studenților din cadrul Facultatii de Inginerie Aerospațială (U.P.B.), organizează prima ediţie a „AeroCamp 2017” (31 mar. – 2 apr.)

* Bistriţa: Dezbaterea cu tema „Invăţământul profesional dual – o alternativă pentru criza forţei de muncă”, organizată de deputatul Cristina Iurişniţi (Grup USR), având ca punct de plecare premisele Ordinului de Ministru Nr. 6155/2016 privind derularea Programului Naţional „2017 – anul învăţământului profesional şi tehnic în România” şi Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.81/2016 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011 – ora 9:00, la sediul Primăriei, Piaţa Centrală, nr. 6

* Cluj-Napoca: geo-spatial.org, OSGeo România și Facultatea de Geografie, din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, organizează a XIX-a ediție a seminarului cu titlul “Soluții open source pentru prelucrarea și reprezentarea datelor geospațiale”. Evenimentul este dedicat prezentării beneficiilor tehnologiilor geospațiale deschise și libere (în accepțiunea free and open source software) – ora 9:00, la Facultatea de Geografie (31 mar. – 1 apr.)

* Galaţi: Concursul Naţional “Stelele Ştiinţei” cu participare internaţională (31 mar – 1 apr.) – Gradina Botanică Galaţi. Scopul concursului este acela de a promova bunele practici în predarea ştiinţelor în şcolile din România

* Iaşi: Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iaşi, sub egida Ministerului Educaţiei Naţionale, organizează Concursul Naţional de Informatică „Urmaşii lui Moisil” pentru clasele IX – XII, ediţia a XVII-a,  în perioada 31 martie – 2 aprilie. Deschiderea are loc de la ora 18:00, în Aula „M. Eminescu”, Universitatea „Al. I. Cuza”

* Iaşi: Asociatia Română de Literaţie, în parteneriat cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” şi Romanian American Foundation, organizează în zilele de 31 martie – 1 aprilie, Conferinta internaţională „Reducerea analfabetismului funcţional prin dezvoltarea competenţelor de literaţie” – ora 15:30, în Aula Universităţii Tehnice „Gh. Asachi”. În cadrul evenimentului conferenţiază prof. dr. Christine Garbe de la Universitatea din Koln, Germania, prof. dr. William Brozo – George Mason University, USA şi prof. Ragnar Solheim – expert literaţie, Norvegia

* Piatra-Neamț: Concursul Național de Fizică „Evrika”, ediția a XXVII-a – la Colegiul Național ”Petru Rareș” (31 mar. – 2 apr.)

* Piteşti: Facultatea de Științe Economice și Drept din cadrul Universității din Pitești organizează evenimentul “Ziua porților deschise la Facultatea de Științe Economice și Drept”,  ediția a V-a – ora 12:30, în amfiteatrul C1

* Timişoara: Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest organizează a VI-a ediție a „Conferinţei de drept bancar”, cu tema „Formele speciale ale creditului bancar”, în cadrul Colocviilor juridice ale Băncii Naționale a României – ora 9:00, la Universitatea de Vest, Amfiteatrul A01, Bd. Vasile Pârvan nr. 4

* Timişoara: Are loc masa rotundă cu tema „Comunicarea instituțională în fața provocărilor erei digitale”, în cadrul conferinței internaționale „Professional Communication and Translation Studies”, organizate de Departamentul de Comunicare și Limbi Străine, cu sprijinul Facultății de științe ale Comunicării din Universitatea Politehnica Timişoara – ora 9:00, în Sala Polivalentă a Bibliotecii UPT, Bd. Vasile Pârvan nr. 2B (30 – 31 mar.)

– Mass-media, Publicitate

* Cluj-Napoca: Asociaţia Română de Istorie a Presei, în colaborare cu Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului şi Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla, organizează cel de-al X-lea Congres Naţional de Istorie a Presei din România, cu tema „Tradiţii ale presei religioase din România” – ora 10:00, în Aula Magna a Universităţii „Babeş-Bolyai“ (31 mar. – 1 apr.)

– Cultură

* Evenimentul „Euroradio Youth Concert”, susţinut de Orchestra Naţională Radio şi realizat în colaborare cu European Union of Music Competitions for Youth, este dedicat promovării tinerelor talente în plan muzical la nivel internațional – ora 19:00, la Sala Radio. Va concerta tânărul pianist Philipp Scheucher, laureat în acest an al Uniunii Europene a Concursurilor Muzicale de Tineret (EMCY). La pupitrul orchestrei se va afla dirijorul de origine bască Unai Urrecho, director artistic şi dirijor principal al Orchestrei şi Corului Filarmonicii Kwangsung. Programul concertului cuprinde două lucrări de Mozart  – Uvertura la Nunta lui Figaro și Concertul nr. 20 în re minor pentru pian şi orchestră  – și Simfonia nr. 8 în fa major, op. 93 de L. Beethoven

* Spectacol-lectură, pornind de la unul din cele mai cunoscute texte din opera lui Șalom Alehem, „Romanul unui om de afaceri sau Menahem Mendel”, după un concept și dramatizare de lect. dr. Camelia Crăciun – ora 17:00, la Teatrul Evreiesc de Stat. Din distribuție fac parte: Maia Morgenstern, Cristina Cârcei, Mirela Nicolau, Alina Tomi, Nicolae Călugărița, Nicolae Botezatu, Cornel Ciupercescu și Viorel Manole

* Ana Nicolau, director general al Editurii Nemira, va fi invitata seriei de întâlniri „#PARIULEDITORULUI” – ora 18:30, la Librăria Cărtureşti. Alături de ea vor fi actrița Maria Obretin și traducătoarea Monica Andronescu într-o discuție despre munca de editor

* Centrul Național al Dansului București (CNDB) găzduiește mini-festivalul „News from Polska”, programat între 31 martie și 9 aprilie. Ediția din acest an a festivalului poartă titlul „The Tickler and the Ticklee”. Festivalul va începe, de la ora 19:30, cu performance-ul „Daughters of Lust”, un duet coregrafiat de Zuzanna Ratajczyk, în care artista evoluează alături de Eoghan Ryan. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Colegiul „Noua Europă” găzduieşte dezbaterea interdisciplinară „Fețele cărții, astăzi. Cazul Blecher”, pornind de la un caz de receptare ieşit din comun: Max Blecher – ora 18:00, Str. Plantelor nr. 21. La evenimentul inițiat de Ioana Pârvulescu participă: Mircea Cărtărescu, Marius Chivu, Victor Cioabă, Eugen Dediu, Anca Ionescu, Marieva Ionescu, Radu Jude, Joanna Kornaś-Warwas, Adrian Majuru, Bruno Mazzoni, Doris Mironescu, Cezar Paul-Bădescu

* Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” găzduieşte vernisajul expoziției de pictură hiperrealistă „Zbor”, a artistului Marius Bogdan, care cristalizează două pasiuni ale acestuia – ornitologia și pictura – ora 18:00, la sediul muzeului din Șos. Kiseleff nr. 1 (31 mar. – 14 mai)

* Muzeul Colecțiilor de Artă găzduieşte, în premieră, o nouă ediţie a seratelor muzicale „OPERA FANtastica”, inițiate și moderate de Luminița Arvunescu, în colaborare cu „Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură” – ora 18:00. Invitata acestei serate este soprana Laura Tătulescu, care va susţine o serie de momente muzicale inedite, cu concursul pianistei Luminiţa Berariu

* Şcoala de Muzică Boem Club în parteneriat cu Boem Club Pianos organizează în perioada 31 martie – 2 aprilie, cea de-a IV-a ediţie a concursului naţional de pian „Musica Mundi” – la Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română. Competiţia se va va fi împărţită în două secţiuni mari: concursul de amatori, la care se pot înscrie copii şi tineri cu varste între 4 şi 18 ani, care studiază pianul în particular, şi concursul de profesionişti, la care sunt asteptaţi să se înscrie copii şi tineri cu vârste între 7 şi 18 ani, care studiază pianul în şcoli şi în licee de muzică de stat. Printre partenerii media: Radio România Muzical

* Asociaţia altFEL (alternative Future European Life) organizează un concert de muzica sacră – „In memoriam: Helmut Plattner, Josef Gerstenengst, Lidia Sumnevici” – ora 19:30, la Catedrala romano-catolică Sf. Iosif. Interpretează: Mihaela Stanciu – soprană, Antonela Bârnat – mezzosoprană, Adrian Buciu – flaut, Mihai Murariu – orgă, Marcel-Octav Costea – orgă

* Conferința cu tema „La Casa Lumei Elegante”, susţinută de dr. Maria-Camelia Ene (muzeograf în cadrul Muzeului Municipiului București) și dr. Adrian-Silvan Ionescu (Directorul Institutului de Istoria Artei „George Oprescu”)  – ora 18:30, la Palatul Suțu

* Damian Drăghici revine la Sala Palatului, alături de trupa pe care a înființat-o în urmă cu zece ani – Damian&Brothers, cu spectacolul „Gypsy Rock” – ora 20:00

* Lansarea pe marile ecrane din România a filmului „(M)ucenicul”, în regia lui Kirill Serebrennikov, distribuit de Transilvania Film

* Bacău: Se deschide cea de-a XXVI-a ediție a „Salonului de Primăvară al Artei Naive”, organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bacău și Centrul de Cultură „George Apostu” – ora 13:00, în spaţiul Muzeului de Artă Contemporană „George Apostu”

* Baia Mare: Are loc lansarea a două antologii de poezie: „Damele metaforei” şi „Prietenii poetice”, ambele editate de Asociaţia „eCreator” – ora 13:00, în sala de conferinţe a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu”

* Bistrita: Casa de Cultură a Sindicatelor Bistriţa, Primăria Municipiului Bistrița, Palatul Culturii Bistrița, Asociația Națională a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România organizează ediţia a -XXXIII-a Festivalului Internațional de Satiră și Umor „Mărul de Aur” (31 mar. – 1 apr.)

* Braşov: ICCR (Indian Council for Cultural Relations) oferă publicului din România un turneu de dans clasic Odissi intitulat “The Spirit of India” (27 mar. – 10 apr.) – ora 19:00, la Centrul Cultural Reduta

* Braşov: Concertul “Vedere de la Costineşti”, susţinut de trupa Holograf – ora 20:00, la Sala Sporturilor

* Cluj-Napoca: Filarmonica de Stat „Transilvania” organizează o repetiţie deschisă pentru elevi, în cadrul Programului „Şcoala Altfel” – ora 12:00, la Colegiul Academic, Sala Auditorium Maximum. Concertul va fi susţinut de Orchestra Filarmonicii, dirijor Cristian Oroşanu, şi solistul Răzvan Suma – violoncel

* Constanţa:  Formația „Travka” susține un concert în Doors Club – ora 22:00, Str. Traian nr. 68A

* Deva: Centrul Cultural „Drăgan Muntean” organizează lansarea volumului ”Muntele Găina și nedeia tradițională”, al autorilor Aron Pârva și Elena Betea Pîrva – ora 13:00, în Sala mica a Centrului Cultural, Piata Victoriei nr. 4

* Mogoşoaia, jud. Ilfov: Are loc cea de-a VIII-a ediţie a Concursului “Drumul spre celebritate”, competiție muzicală pentru tineri pianişti din întreaga ţară, cu vârste cuprinse între 6 și 26 de ani – ora 10:00, la Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia. Organizatorii: Asociaţia “Pro Valores”, Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, prin Programul “Oportunități la tine acasă”, Radio România Cultural, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Asociația Opus şi ExcesMusic (31 mar. – 2 apr.)

* Piatra-Neamț: Teatrul Tineretului prezintă premiera piesei “Fata de pe canapea”, a dramaturgului norvegian Jon Fosse, în regia lui Horațiu Mihaiu – ora 19:00, la Sala Mare, Piața Ștefan cel Mare nr. 1

* Satu Mare: Biblioteca Județeană Satu Mare, Centrul Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale, Cenaclului Cronograf și Asociația Scriitorilor de Nord Vest, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, lansează proiectul „Confesiunile cărturarului” – ora 13:00, în Sala de lectură „Gheorghe Bulgăre” a Bibliotecii Județene. Ideea organizatorilor este aceea de a prezenta publicului, în ultima zi de vineri a fiecărei luni calendaristice, un scriitor sătmărean, astăzi va fi prezent scriitorul Felician Pop

* Sibiu: În perioada 30 martie — 1 aprilie, Teatrul Național „Radu Stanca” și BRD — Groupe Société Générale prezintă „Microstagiunea BRD Scena9”. Din program:

  • ora 19:00 – premiera spectacolului „Sărbători fericite”, în regia lui Cristian Juncu

* Sighișoara: A XII-a ediție a Festivalului Internațional de Blues, organizat de Asociaţia Culturală „Sighişoara Blues Hospital”, anual, în ultimul weekend al lunii martie – în sala de spectacole „Mihai Eminescu” (31 mar. – 1 apr.)

* Târgu-Jiu: „Caravana Docuart” prezintă proiecţii de film documentar, aducând cinefililor titluri prezente şi premiate la festivalul documentarului românesc Bucureşti Docuart Fest 2016 – la Cinema “Sergiu Nicolaescu” (31 mar. – 1 apr.)

* Timişoara: Zeci de personaje de poveste, din România şi din afara ţării, vor anima pieţele din centrul Timişoarei, în cea de-a II-a ediţie CheckART – primul festival de artă stradală din Timişoara făcut de tineri pentru comunitate – ora 17:00, în Piaţa Libertăţii (31 mar. – 1 apr.). CheckART Carnaval este o acţiune organizată de tineri, în cadrul Timişoara – Capitala Tineretului din România, la iniţiativa Franciscăi Hoca-Virag, balerină a Operei Naţionale din Timisoara

* Milano: Premiera producţiei „Anna Bolena”, de Gaetano Donizzetti, în regia Mariei-Louise Bischofberger, sub bagheta dirijorului de origine română Ion Marin, director de onoare al Corului Național de Cameră “Madrigal – Marin Constantin” și președinte fondator al Programului Național Cantus Mundi – la Teatro alla Scala

– Sport

* Sezonul play off / out în Liga 1 de Fotbal, etapa a 3-a:

  • ora 18:00 – Concordia – Pandurii
  • ora 20:30 – FC Botoșani – ASA

* În Liga Naţională de Baschet Masculin, are loc meciul dintre Dinamo Bucureşti şi CSA Steaua Bucureşti – ora 18:00, la Sala Polivalentă Dinamo

* „Masa Critică” este un marş în masă cu bicicletele sau alte mijloace de deplasare nemotorizate, care are loc de obicei în ultima zi de vineri a fiecarei luni, în mai multe oraşe de pe glob – ora 20:00, plecare din Parcul Izvor. „Masa Critică” nu are niciun mesaj oficial, cu toate că este în general înţeleasă ca un efort de a promova mijloacele alternative de transport (nemotorizate) şi de a atrage atenţia asupra problemelor de siguranţă a celor ce folosesc forme de transport nemotorizate atunci când sunt nevoiţi să împartă drumul cu traficul motorizat

* Târgu Mureş: Federaţia Română de Culturism şi Fitness (FRCF), Asociaţia Cluburilor de Culturism şi Fitness din Judeţul Mureş, Consiliul Judeţean Mureş şi Primăria Târgu Mureş, organizează Campionatele Naţionale de Culturism şi Fitness pentru Cadeţi, Juniori şi Masters (veterani) – la Sala Mare a Centrului Cultural Mihai Eminescu (31 mar. – 2 apr.)

– S-a întâmplat într-o zi de 31 martie

* Se împlinesc 175 de ani (1842) de când medicul american Crawford Long (1815-1878) folosea pentru prima dată eterul ca anestezic

* Acum 163 de ani (1854) a avut loc semnarea tratatului de la Kanagawa între SUA şi Japonia, care a semnificat sfârşitul izolării pe care o impuseseră Japoniei shogunii Tokugawa la începutul secolului al XVII-lea

* Se împlinesc 140 de ani (1877) de când guvernul României hotăra decretarea mobilizării generale, ca urmare a ascuţirii la maximum a crizei politico-militare din Balcani, unde Muntenegrul continua războiul chiar după semnarea Tratatului de pace turco-sârb de la Istanbul (8/20.II.1877), iar Poarta Otomană respingea Protocolul de la Londra (8/20.II.1877), prin care Puterile garante (semnatare ale Tratatului de pace de la Paris din 1856) recomandau Guvernului otoman să ia măsuri de îmbunătăţire a situaţiei popoarelor din Balcani. Refuzul acestuia a deschis calea războiului (31.III/12.IV)

* În urmă cu 128 de ani (1889) a fost inaugurat oficial Turnul Eiffel, construit cu ocazia Expoziţiei Universale de la Paris, din 1889, devenit un adevărat simbol al capitalei franceze. Turnul, a cărui construcţie a durat doi ani, poartă numele inginerului care l-a proiectat, Gustave Eiffel (1832 – 1923)

* Acum 79 de ani (1938), prin decret regal, s-au desfiinţat toate partidele politice şi s-a instituit Consiliul de Coroană, ca organ de stat consultativ, cu caracter permanent, alcătuit din „consilieri regali” numiţi de monarh, cu rang de miniştri de stat

* Tot într-o zi de 31 martie, acum 21 de ani (1995), a avut loc catastrofa aeriană de la Baloteşti (lângă Bucureşti), în cursul căreia un avion Airbus A-310 al Companiei TAROM, pe ruta Bucureşti-Bruxelles, cu 61 de persoane la bord, s-a prăbuşit, la puţin timp după decolare. Nu au existat supravieţuitori

Aniversări – Comemorări

– 1841: S-a născut publicistul şi scriitorul ardelean Iosif Vulcan; în revista sa, „Familia”, fondată în 1865, şi-a făcut debutul, printre alţii, Mihai Eminescu; membru titular al Academiei Române din 1891 (m. 1907)

– 1863: A murit medicul Iuliu Barasch, unul dintre organizatorii medicinei româneşti, alături de Carol Davila; întemeietorul primului spital de copii din Bucureşti (n. 1815, la Brody/Polonia)

– 1886: S-a născut criticul literar Dumitru Tomescu; redactor întemeietor, împreună cu Constantin Şaban-Făgeţel, al revistei „Ramuri” (1905); activitate didactică şi publicistică (m. 1945)

– 1891: S-a născut Ion Pillat, editor, eseist, poet tradiţionalist, publicist şi traducător (bun cunoscător al liricii moderne, a realizat numeroase traduceri din poezia universală); membru corespondent al Academiei Române din 1936 (m. 1945)

– 1896: S-a născut actriţa Marietta Rareş (m. 1994)

– 1905: S-a născut Anton Dumitriu, filosof şi logician (m. 1992)

– 1920: S-a născut Toni Buiacici, cântăreţ, actor şi regizor de operetă (m. 1994)

– 1927: S-a născut organistul, dirijorul, compozitorul şi profesorul Helmut Plattner; a înfiinţat, în 1954, clasa de orgă a Conservatorului din Bucureşti pe care a condus-o 20 ani; stabilit în Germania din 1974 (m. 2012) – 90 de ani

– 1929: S-a născut Arnold Hauser, scriitor şi publicist german din România (m. 1988)

– 1933: S-a născut poetul şi eseistul Nichita Stănescu (născut Nichita Hristea Stănescu); membru post-mortem al Academiei Române din 1990; laureat al Premiului Herder în 1975 şi nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură în 1980 – propus de Academia suedeză, poetul candidează la Premiul Nobel alături de Odysseas Elitis, Max Frisch, Leopold Senghor şi Jorge Luis Borges, distincţia fiind câştigată de poetul grec Odysseas Elitis (m. 1983)

– 1938: S-a născut pictorul şi profesorul Gheorghe Mocanu (m. 1993)

– 1939: S-a născut tenorul Eugen Fânăţeanu (m. 1988)

– 1939: A murit pictorul Ion Theodorescu-Sion (n. 1882)

– 1948: S-a născut Adrian Enescu, compozitor, orchestrator şi instrumentist (m. 2016)

– 1949: S-a născut actriţa Tamara Creţulescu

– 1952: S-a născut soprana Nelly Miricioiu; stabilită, din 1981, la Londra – 65 de ani

– 1954: S-a născut Aurel Vlad, sculptor, desenator, gravor şi profesor

– 1961: S-a născut interpretul Adrian Pleşca (Artanu), membru fondator al trupei „Timpuri Noi”; din 1990 cântă în Corul Radiodifuziunii Române

– 1965: A murit Ticu Archip (prenumele la naştere: Sevastia), prozatoare şi autoare dramatică (n. 1891). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 30 martie 1965

– 1965: A murit scriitorul, traducătorul şi publicistul Alexandru Şahighian (n. 1901)

– 1969: A murit chimistul Ilie Matei, specialist în chimie macromoleculară; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1895)

– 1970: S-a născut (într-o familie de muzicanţi rromi) instrumentistul Damian Drăghici; interpretează (la nai, ţambal, contrabas, tobe, pian) muzică lăutărească veche, transpusă pe ritmuri moderne, cu influenţe de jazz, pop, rock; a fondat formaţia „Damian and Brothers”; singurul muzician român care a câştigat un premiu Grammy, în anul 2006; senator în legislatura 2012-2016, din partea UNPR

– 1971: A murit pictorul Marius Bunescu (n. 1881)

– 1978: A murit compozitorul şi muzicologul Liviu Glodeanu, personalitate marcantă a muzicii româneşti contemporane (n. 1938)

– 1979: S-a născut regizorul de film Cristian Nemescu (m. 2006, într-un accident de maşină)

– 1997: A murit poetul şi eseistul Gheorghe Tomozei (n. 1936) – 20 de ani

– 1983: A murit Florentin Delmar (numele la naștere Florian Milea), compozitor de muzică uşoară, de scenă şi de film (n. 1917)

– 1993: A murit soprana Margareta Fânăţeanu-Dragnea (n. 1937)

– 2000: A murit pictorul Alexandru Cumpăta (n. 1922)

– 2003: A murit poeta Mariana Marin (n. 1956)

– 2009: A murit actriţa Marga Barbu (n. 1929)

– 2012: A murit Ion Lucian, actor de teatru, regizor, scenarist şi dramaturg; fondator şi director (1964-1972) al Teatrului pentru Copii „Ion Creangă” şi al Teatrului „Excelsior” din Bucureşti (din 1990) (n. 1924) – 5 ani

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Reuniune a miniştrilor afacerilor externe din ţările membre NATO

  • Secretarul de stat american Rex Tillerson va avea prima sa întâlnire cu miniștrii de externe ai țărilor NATO

– Bruxelles: Consiliul de asociere UE-Republica Moldova

– Vatican: Alteţa Sa Regală Prinţul Charles, moştenitorul Coroanei Regale Britanice și Ducesa de Cornwall, se vor întâlni cu Sanctitatea Sa Papa Francisc

– Beijing: Preşedintele sârb Tomislav Nikolić se întâlneşte cu premierul chinez, Li Keqiang

– Londra: Vizita ministrului elveţian al economiei, Johann N. Schneider-Ammann

– Londra: Secretarul apărării din Marea Britanie, Michael Fallon, se întâlneşte cu secretarul american al apărării, James Mattis

– Varşovia: Grevă naţională a profesorilor din Polonia împotriva unei reforme în educație care, potrivit lor, poate provoca mai multe pierderi de locuri de muncă

– Stockholm: Decizie a Curții de Arbitraj de la Stockholm privind disputa gazelor dintre Rusia și Ucraina

– Londra: Expoziţia „De la selfie la auto-exprimare”/ „From Selfies to self-expression”, organizată de Galeria Saatchi (31 mar. – 30 mai)

– New York: Apariţia celui mai recent album al lui Bob Dylan, un triplu-CD

Aniversări – Comemorări

– 1596: S-a născut René Descartes, filosof şi matematician francez, unul dintre întemeietorii raţionalismului modern (m. 1650)

– 1621: S-a născut poetul englez Andrew Marvell (m. 1678)

– 1732: S-a născut compozitorul austriac Franz Joseph Haydn; alături de Wolfgang Amadeus Mozart şi Ludwig van Beethoven face parte din rândul marilor personalităţi muzicale ale epocii clasice vieneze (m. 1809) – 285 de ani

– 1837: A murit pictorul englez John Constable (n. 1776) – 180 de ani

– 1855: A murit scriitoarea britanică Charlotte Brontë; ea şi surorile sale, Anne şi Emily, au alcătuit celebrul trio al surorilor Brontë, autoare a numeroase romane victoriene de succes (n. 1816)

– 1872: S-a născut Serghei Pavlovici Diaghilev, coregraf, regizor şi impresar rus al companiei de dans, Ballets Russes, figură de o importanţă majoră în dezvoltarea operei, muzicii clasice şi artelor vizuale, şi cel care a scos baletul de sub patronajul statului şi l-a introdus în lumea sponsorilor comerciali (m. 1929) – 145 de ani

– 1880: A murit compozitorul şi violonistul polonez Henryk Wieniawski (n. 1835)

– 1885: A murit Franz Abt, compozitor şi dirijor german (n. 1819)

– 1890: S-a născut William Lawrence Bragg, fizician australian, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1915, împreună cu tatăl său, Sir William Henry Bragg (m. 1971)

– 1893: S-a născut dirijorul austriac Clemens Krauss (m. 1954)

– 1906: S-a născut fizicianul japonez Sin-Itiro Tomonaga; a avut a importantă influenţă în dezvoltarea electrodinamicii cuantice pentru care a câştigat, în 1965, Premiul Nobel pentru Fizică, împreună cu Richard Feynman şi Julian Schwinger (m. 1979)

– 1914: A murit Christian Morgenstern, scriitor şi traducător german (n. 1871)

– 1914: S-a născut Octavio Paz, poet şi eseist mexican; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1990 (m. 1998)

– 1917: A murit Emil von Behring, medic şi bacteriolog german; unul dintre creatorii seroterapiei; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1901 (n. 1854) – 100 de ani

– 1926: S-a născut romancierul şi eseistul englez John Fowles (m. 2005)

– 1932: S-a născut regizorul, scenaristul şi actorul japonez Nagisa Oshima, considerat unul din maeştrii cinematografului japonez, din noul val din anii ’60 ai secolului XX (m. 2013) – 85 de ani

– 1934: S-a născut fizicianul şi inventatorul italian Carlo Rubbia; iniţiatorul realizării marelui inel de coliziune de la Méyrin; director, între anii 1989 şi 1993, al CERN (Consiliul European pentru Cercetări Nucleare); Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1984, împreună cu olandezul Simon Van der Meer

– 1934: S-a născut actorul american Richard Chamberlain

– 1935: S-a născut Gábor Adriányi, scriitor și istoric maghiar

– 1939: S-a născut regizorul german Volker Schlöndorff

– 1943: S-a născut Christopher Walken, actor, scenarist şi regizor american

– 1947: S-a născut violonista franceză Claire Bernard – 70 de ani

– 1948: S-a născut politicianul şi omul de afaceri american Al Gore, care, alături de Comisia interguvernamentală a ONU pentru schimbări climatice, a câştigat Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2007 pentru campania intensă privind combaterea încălzirii globale dusă în ultimii ani; al 45-lea vicepreşedintele ale Statelor Unite ale Americii între anii 1993 şi 2001

– 1948: A murit Egon Erwin Kisch, ziarist şi scriitor ceh de limbă germană; activitate antifascistă; supranumit „reporterul frenetic” (după volumul său cu acest titlu) (n. 1885)

– 1993: A murit Brandon Lee, actor american, fiul lui Bruce Lee (n. 1965)

– 1993: A murit harpistul spaniol Nicanor Zabaleta (n. 1907)

– 1997: A murit astrofizicianul american Lyman Spitzer, considerat părintele spiritual al telescopului spaţial „Hubble” (n. 1914) – 20 de ani

– 2001: A murit Clifford Glenwood Shull, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1994, împreună cu Bertram Brockhouse, pentru dezvoltarea tehnicii difracţiei neutronilor (n. 1915)

– 2008: A murit regizorul şi scenaristul american Jules Dassin (n. 1911)

– 2016: A murit Hans-Dietrich Genscher, politician liberal, avocat şi profesor german; a fost ministru de interne al RFG (1969-1974), ministru de externe (1974-1992) şi vicecancelar federal (1974-1992); este considerat, alături de fostul cancelar Helmuth Kohl, artizanul reunificării Germaniei (n. 1927) – 1 an

– 2016: A murit arhitecta britanică de origine irakiană Zaha Hadid; prima femeie care a primit în 2004 Premiul Pritzker (considerat drept Nobel-ul pentru arhitectură) şi prima femeie care a câştigat prestigioasa medalie de aur regală pentru arhitectură în 2015; a fost supranumită „regina curbei” întrucât prefera utilizarea contururilor sinuoase în multe dintre clădirile sale (n. 1950) – 1 an

– 2016: A murit romancierul, jurnalistul şi traducătorul maghiar Imre Kertész; Premiul Nobel pentru literatură pe 2002 (n. 1929) – 1 an