Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău în colaborare cu Societatea Română de Radiodifuziune, Asociaţia Culturală Accendo şi Sala cu Orgă organizează etapa de la Chişinău a Turneului „Pianul călător”, ediţia din 2017. Evenimentul va avea loc pe data de 5 aprilie, ora 18.00 la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei. Apoi turneul va continua până pe 4 mai 2017, în 15 localități din România.
Valsul. Cu această irezistibilă propunere muzicală, Horia Mihail pornește din nou la drum însoțit de un pian de concert, pus la dispoziție de Radio România.
De cele mai multe ori, atunci când spunem „vals” ne gândim la dansul care la început a scandalizat lumea, ca apoi să o cucerească definitiv prin frumusețea și noblețea sa. Dar de această dată, suntem invitați să ascultăm adevărate bijuterii muzicale ale unor compozitori precum: Schubert, Brahms, Dvorak, Chopin, Ravel, Debussy.
Este deja binecunoscută povestea acestui turneu desfășurat cu scopul de a aduce bucurie melomanilor, dar având și obiectivul generos de a dărui unui oraş un pian de concert cu drept de folosinţă pentru următorii ani. In urma celui de-al șaptelea turneu, Pianul Călător va rămâne la Caracal, oraș ce a găzduit mai multe spectacole ale turneelor organizate de Radio România.
La Tulcea, Roman, Deva și Alba Iulia pianistul se va reîntâlni cu celelalte piane călătoare, rămase acolo în anii 2013, 2014, 2015 si 2016. Traseul turneului va putea fi urmărit pe www.pianulcalator.ro sau pe frecvenţele posturilor publice de radio.
RADOR – 31 martie