La Brașov au continuat festivitățile dedicate câștigării de către Corona Wolves a celui de-al doilea titlu de campioană în Liga Națională de hochei. De-abia întorși de la Miercurea Ciuc, unde s-au impus în meciul 6 al finalei, hocheiștii brașoveni au fost sărbătoriți la patinoar, au celebrat alături de suporteri într-un pub, s-au distrat alături de campionii de la Raliul Brașovului și au fost premiați de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Brașov.
“Un titlu este un titlu, este întotdeauna important. Am petrecut 8 luni cu acești băieți, de multe ori este greu, dar cel mai important este ce se petrece la finalul sezonului. Sunt foarte fericit, înseamnă foarte mult pentru mine, pentru acest oraș, pentru această echipă, este un titlu foarte important. Iar acum , că am recâștigat și Cupa, este foarte bine, sunt extrem de fericit”, a spus antrenorul canadian Martin Lacroix.
George Scripcaru, primarul Municipiului Brașov, este încrezător că titlul obținut de Corona Wolves va atrage în viitor și mai mult copiii catre patinoarul olimpic din localitate: “Dacă ne raportăm la momentul în care am înființat această echipă, a doua oară campioni naționali este un lucru mulțumitor pentru mine, ca primar, și pentru noi, ca municipalitate. Înseamnă că am făcut o treabă bună, că suntem pe drumul cel bun. Cel mai tare mă bucur că am creat și o pepinieră consistentă la nivelul clubului Corona, avem sute de copii care se pregătesc aici, la acest club, și din acest punct de vedere pot să spun că sunt foarte încrezător în cee ce privește edițiile următoare de campionat.”
“Brașovul a apărut de puțină vreme, pot spune, și uite că am reușit să ne mobilizăm și datorită infrastructurii bune și să ajungem în vârf. Faptul că am câștigat la Miercurea Ciuc, pentru mine n-a putut să fie decât extrem de important, de suflet. Este cu atât mai dulce victoria cu cât o obții pe terenul echipei adverse și cu atât mai mult la Miercurea Ciuc”, a spus și președintele „lupilor”, Emilian Cernica.
Show alături de campionii de la raliuri
Înaintea plecării la Mondiale, hocheiștii de la Corona Brașov Wolves au avut un moment de destindere pe patinoar alături de piloții Napoca Rally Academy. Simone Tempestini (campionul mondial de juniori) și Bogdan Marișca (ex campion național) s-au îmbrăcat în premieră în hocheiști și au intrat preț de câteva minute în rolul campionilor de la Corona Brașov Wolves.
„Este un sport care îmi place foarte mult, i-am admirat pe jucători cum se mișcă pe gheață din copilărie. Este o senzație diferită și foarte tare mi se pare cum manevrează ei pucul în viteză, e nevoie de mult antrenament. Se transpiră mult și la raliuri și la hochei, nivelul de adrenalină este ridicat, la noi mai mult pe fond psihic, la ei fizic”, a precizat Tempestini, care s-a impus ulterior la Raliul Brașovului, în prima etapă a sezonului .
„Foarte interesant, am fost însă hocheiști doar prin prisma echipamentului. Am patinat și pe verticală și pe orizontală (râde). E un sport dinamic, bărbătesc, plăcut ochiului”, a spus zâmbind și Bogdan Marișca, locul 2 la Raliul Brașovului în weekend.
Cu gânduri mari la Mondiale!
Brașovenii n-au avut, însă, prea mult timp de sărbătoare. Imediat după încheierea sezonului intern, s-a anunțat că Martin Lacroix va conduce echipa națională de seniori la campionatul mondial, divizia a II-a, grupa A, care se va disputa în țara noastră, între 3 și 9 aprilie. Antrenorul canadian a selecționat 8 dintre jucătorii de la Corona, cu care a și plecat imediat spre Galați.
“Sunt foarte fericit să devin antrenorul echipei naționale a României, voi colabora cu antrenorul de la Galați, Marius Trandafir, și cu Nelu Alexe, antrenorul Stelei. Va fi foarte interesant pentru mine, va fi o provocare, este primul an al meu în România, nu vorbesc românește, dar merg la echipa națională și sunt foarte emoționat pentru campionatele mondiale”.
“Este antrenor foarte bun și ne va ajuta cu siguranță. Despre performanțele echipei naționale, sper că vom promova anul acesta și, usor-ușor, sper să ne menținem în grupa superioară. Sper ca federația să susțină foarte mult echipa națională și să ne pregătim mult mai bine în vederea unei performanțe mult mai bune”, a declarat și Roberto Gliga.
România țintește promovarea
Fiul lui Marius Gliga este văzut ca viitorul catalizator al unei puternice echipe naționale a României, care să repete performanțele generației istorice de acum 40 de ani, care s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Lake Placid, din 1980. Până atunci, ne confruntăm cu naționalele din Belgia, Serbia, Islanda, Australia și Spania, iar obiectivul este clasarea pe primul loc în grupă!
“Este timpul nostru, trebuie să facem o schimbare, trebuie să venim și noi din urmă. Avem jucători tineri foarte buni și cred că suntem gata să schimbăm generația, pentru că cei care au dus greul în ultimii 20 de ani sunt foarte în vârstă acum, o parte din ei s-au și lăsat. Trebuie să facem pasul, eu zic că suntem gata, avem jucători foarte buni, care au avut rezultate foarte bune în ultimul timp” este opinia optimistă a lui Roberto Gliga.
Echipa României:
Portari: Toke Zoltan (ASC Corona Brașov), Onodi Otto (SC Miercurea Ciuc), Catrinoi Adrian (CSA Steaua București)
Fundași: Biro Otto (ASC Corona Brașov), Bors Huba (ASC Corona Brașov), Flinta Botond (CSM Dunărea Galați), Gecse Hugo (SC Miercurea Ciuc), Gyorfy Tihamer (Debreceni HK), Lușneac Nicușor (CSM Dunărea Galați), Nagy Istvan (ASC Corona Brașov), Sallo Alpar (SC Miercurea Ciuc)
Atacanți: Gliga Roberto (ASC Corona Brașov), Biro Gergo (ASC Corona Brașov), Peter Zsolt (ASC Corona Brașov), Biro Matyas (ASC Corona Brașov), Georgescu Mihail (CSM Dunărea Galați), Irimia Adrian (CSM Dunărea Galați), Mihaly Ede (CSM Dunărea Galați), Rokaly Szilard (Ocskay Academy Szekesfehervar), Fodor Csanad (ASC Corona Brașov), Rokaly Norbert (SC Miercurea Ciuc), Bocu Florian (CSA București), Barabas Sandor (Progym Gheorgheni)