Ameninţările principale pentru securitatea ţărilor CSI, în opinia lui Vladimir Putin

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a enunţat principalele pericole şi ameninţări la adresa securităţii ţărilor membre ale Comunităţii Statelor Independente (CSI), care vin din direcţia forţelor externe. El susţine că activitatea forţelor externe care încearcă să influenţeze politica internă a ţărilor membre ale Comunităţii Statelor Independente reprezintă unul dintre principalele pericole pentru aceste ţări. Şeful statului rus a făcut această declaraţie în cadrul întrevederii sale cu şefii structurilor organelor de securitate din ţărilor membre ale Comunităţii Statelor Independente. «Există multe alte ameninţări la adresa statelor noastre, aici includem şi infracţionalitatea, şi crima organizată, traficul de stupefiante, sincer vorbind şi corupţia, dar şi influenţa  forţelor exterioare care încearcă într-un fel sau altul să influenţeze dezvoltarea politicii interne din ţările noastre», a declarat preşedintele rus, Vladimir Putin, citat de Agenţia de presă RIA NOVOSTI. Preşedintele rus, Vladimir Putin, susţinea într-o declaraţie recentă că situaţia legată de ameninţarea teroristă nu s-a îmbunătăţit în Rusia./vdraguta/gioan

www.russian.rt.com – 5 aprilie