Proiectul de lege privind salarizarea unitară va fi prezentat în forul de conducere al PSD

Proiectul de lege privind salarizarea unitară va fi prezentat astăzi în forul de conducere al Partidului Social Democrat şi va fi asumat ca initiaţivă legislativă a parlamentarilor din coaliţia de guvernare. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, spune că se accelerează astfel procedura de adoptare pentru ca unele majorări salariale prevăzute în lege să poată intra în vigoare de la 1 iulie.

Noua lege va face ordine într-un sistem în care nu mai există niciun fel de coerenţă sau ierarhie în salarizare – susţine preşedintele PSD Liviu Dragnea – care a explicat că veniturile vor creşte etapizat în următorii cinci ani, iar calculele vor fi făcute în funcţie de salariul minim pe economie.

Liviu Dragnea: Până în 2020 este o suplimentare cu 32 de miliarde, adică 56% şi procesul continuă şi în 2021 şi 2022 pentru a putea ajunge la clarificarea completă, în aşa fel încât din 2023 să existe doar două criterii şi anume, salariul minim la care se aplică coeficientul pentru fiecare categorie socială.

Coaliţia de guvernare vrea ca legea să intre în vigoare până la finalul actualei sesiuni parlamentare, astfel încât angajaţi precum cei din domeniul ordinii şi siguranţei naţionale să poată beneficia de majorarea salariilor începând cu 1 iulie./pvelisar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 aprilie