Preşedintele SUA, Donald Trump, şi omologul său chinez, Xi Jinping, au convenit asupra unui plan de o sută de zile în privinţa unor negocieri comerciale, cu scopul declarat de impulsionare a exporturilor americane şi reducere a deficitului comercial american cu China. În anunţul făcut cu privire la acest acord, secretarul american al comerţului, Wilbur Ross, a declarat că scopurile pot fi ambiţioase, însă vor marca o schimbare semnificativă în privinţa ritmului negocierilor, relatează corespondentul BBC. /cstoica/menescu
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 8 aprilie)