Forţele de securitate ucrainene trebuie să fie pregătite pentru recucerirea Donbasului – afirmă ministrul de interne de la Kiev

 Ministrul de interne al Ucrainei, Arsen Avakov, a declarat că forțele de securitate ucrainene trebuie să fie pregătite pentru recucerirea teritoriilor controlate de separatiştii din Doneţk şi Luhansk. Potrivit lui Avakov, aproximativ 70% dintre locuitorii autoproclamatelor republici populare Doneţk şi Luhansk s-ar întoarce sub controlul Ucrainei, în pofida propagandei constante din partea Rusiei. ”Acești oameni simt că le va fi mai bine alături de Ucraina. De aceea, trebuie să fim pregătiți, de la Ministerul de Interne și polițişti, până la Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă şi toţi ceilalţi. Trebuie să fim pregătiți pentru acest lucru” – a afirmat ministrul ucrainean de interne./sdan/menescu

(www.korrespondent.net – 8 aprilie)