Anularea vizitei ministrului britanic de externe, Boris Johnson, în Rusia dovedeşte fie neînţelegerea, fie necunoaşterea evenimentelor din Siria, iar dialogul cu Londra nu este mai important pentru Moscova, decât pentru ea însăşi, au declarat surse din cadrul MAE rus. „Este evidentă neînţelegerea fundamentală sau necunoaşterea evenimentelor din Siria, a eforturilor Rusiei pentru soluţionarea acestei crize, precum şi misiunea diplomaţiei, în principiu” – se afirmă într-o declaraţie publicată pe site-ul Ministerului rus de Externe. „Decizia de anulare a vizitei lui Boris Johnson la Moscova confirmă încă o dată îndoiala cu privire la valoarea dialogului cu britanicii, care nu au o poziţie proprie asupra majorităţii problemelor actuale, o influenţă reală asupra mersului problemelor internaţionale şi stau ‘în umbra’ partenerilor săi strategici. În opinia noastră, dialogul cu Londra nu este mai important pentru noi, decât pentru ea însăşi” – au subliniat sursele MAE rus. Amintim că, sâmbătă, Ministerul britanic de Externe a anunţat anularea vizitei lui Boris Johnson în Rusia din 10 aprilie, din cauza schimbării situaţiei din Siria. /ssirbu/menescu
(www.tass.ru – 9 aprilie)