Polonia comemorează luni şapte ani de la prăbuşirea avionului în care se afla preşedintele de atunci al ţării, Lech Kaczynski, soţia sa şi alţi 94 de demnitari şi oficiali poloni. Comemorările au fost conduse de fratele geamăn al lui Lech Kaczynski, Jaroslaw Kaczynski. În 2010, preşedintele Lech Kaczynski şi o delegaţie oficială a Poloniei se aflau în avion, în drum spre Rusia, unde urma să aducă un omagiu celor 22.000 de prizonieri de război poloni ucişi de autorităţile sovietice în pădurea de la Katyn, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Avionul urma să aterizeze pe pista unei foste baze militare din Smolensk, în Rusia, dar a coborât prea mult, a atins copacii din apropierea pistei şi s-a prăbuşit. Toate persoanele aflate la bordul aeronavei şi-au pierdut viaţa. O nouă comisie de investigare a accidentului a analizat din nou conversaţiile dintre piloţii avionului şi controlorii de trafic aerian din Rusia şi a declarat că avionul s-a rupt, de fapt, în aer înainte de a atinge solul. Jaroslaw Kaczynski a acuzat Rusia pentru tragedia de la Smolensk, iar Moscova a refuzat să predea epava avionului şi cutiile negre./mbaciu/dsirbu
EURONEWS – 10 aprilie