Fonduri de 1,75 de miliarde de euro, atrase de Ministerul Finanţelor de pe pieţele internaţionale

Ministerul de Finanţe a atras 1,75 de miliarde de euro de pe pieţele financiare internaţionale printr-o emisiune de euro-obligaţiuni în două tranşe. Prima este o emisiune nouă, în valoare de 1 miliard de euro, cu o maturitate de 10 ani, iar cea de-a doua, în valoare de 750 de milioane de euro, reprezintă redeschiderea emisiunii lansate în octombrie 2015, cu maturitatea iniţială de 20 ani. Tranzacţia face parte din planul de finanţare externă aferent acestui an şi se încadrează în obiectivele strategiei de administrare a datoriei publice, se arată într-un comunicat al Ministerului de Finanţe./gioan

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 aprilie