Miniştrii de externe ai grupului de ţări industrializate G7 au respins apelurile privind adoptarea de sancţiuni suplimentare împotriva Rusiei pentru a o determina să renunţe la sprijinul ei pentru preşedintele sirian Bashar al-Assad. Marea Britanie a cerut grupului să aprobe sancţiuni cu ţintă specifică împotriva unor ofiţeri militari ruşi şi sirieni numiţi, consideraţi a fi complici la atacurile chimice de luna trecută din provincia Idlib. Însă ministrul italian de externe Angelino Alfano a declarat că miniştrii doresc un dialog cu Rusia. Corespondentul nostru, James Reynolds: Sancţiunile împotriva Rusiei şi Siriei nu vor fi adoptate decât după ce va avea loc o investigaţie privind presupusul atac chimic de săptămâna trecută. De aici întrebarea: ce fel de investigaţie ar putea fi făcută de către personal extern, când teritoriul este controlat de către Siria? Cred că ţările ar fi putut decide că nu are rost să se adopte sancţiuni decât în cazul în care există certitudinea absolută că atacul chimic a fost executat de sirieni. Alţii poate au spus „uite, nici nu vrem să o luăm pe calea asta, până când nu va exista un pretext convenabil.”/asuba
BBC SERVICIUL MONDIAL – 11 aprilie