Dintotdeauna, locurile sfinte ale creştinătăţii au atras pelerini, Drumul Crucii rămânând în conştiinţa colectivă ca o metaforă a unui traseu presărat cu obstacole şi suferinţe. O stradă a oraşului vechi din Ierusalim, Drumul Crucii, Via Crucis sau Via Dolorosa le aminteşte pelerinilor, dar şi turiştilor care nu urmează traseul pelerinajului, de tradiţia creştină a Patimilor îndurate de Iisus Hristos sub povara Crucii, spre locul de răstignire.
Având ca punct de pornire Fortăreaţa Antonia, lângă Poarta Leilor, în cartierul musulman, pelerinajul înaintează până la Biserica Sfântului Mormânt (Sanctum Sepulcrum), aflată în cartierul creştin. În conformitate cu tradiţii datând din secolul al IV-lea, acest lăcaş adăposteşte cele mai sfinte două locuri ale creştinismului: cel unde a fost răstignit Iisus, cunoscut sub numele de Calvaria sau Golgota, şi locul unde Iisus a fost îngropat, şi apoi a înviat. Traseul are 14 staţii legate de Patimile trăite de Iisus, în cadrul bazilicii propriu-zise aflându-se ultimele cinci staţii de pe Via Dolorosa, ce reprezintă episoadele finale ale Patimilor. Zona din jurul bazilicii păstrează locaţia, forma şi câteva coloane ale Bisericii Învierii construite de Împăratul Constantin în secolul al IV-lea, pe locul mormântului lui Hristos.
Edificiul a devenit o destinaţie majoră de pelerinaj creştin, ca loc tradiţional al Învierii, iar din secolul al IX-lea, construcţia de biserici inspirate de planul său, mai ales de rotonda Învierii (Anastasis), ca şi rememorarea Drumului Crucii, la început cu mai puţine staţii, s-au extins în Europa, spre folosul celor care nu aveau cum să ajungă în Ţara Sfântă, dar erau fascinaţi de călătoria devoţională şi de triplul simbol al Sfântului Mormânt – teologic, liturgic şi arhitectural.
Deşi Ierusalimul rămânea destinaţia finală a pelerinajelor creştine, aceste reprezentări ofereau o alternativă celor nevoiţi să recurgă la călătorii mai scurte, de exemplu spre Roma sau Santiago de Compostela. Biserici de plan circular sau octogonal imitând-o pe cea de la Ierusalim se regăsesc mai ales în Italia, Franţa, Germania, Austria sau Balcani, multe fiind de-a lungul unor rute de pelerinaj, unele aflate la acea vreme sub protecţia Cavalerilor Templieri, majoritatea înscrise în prezent pe lista Patromoniului UNESCO. De exemplu, complexul medieval Santo Stefano din Bologna, Italia, este o aglomerare de şapte biserici, Sette Chiese (din care au rămas patru, în urma numeroaselor restaurâri), recreând capelele de pe traseul de la Ierusalim. Una dintre ele, bazilica Santo Sepolcro, a fost construită în secolul al V-lea de Sfântul Petroniu, patronul oraşului, pentru a aminti de cea de la Ierusalim. În Spania, la biserica octogonală Santo Sepulcro din Torres del Rio, presupusă a fi opera Cavalerilor Templieri, vizitatorii descoperă o adevarată comoară a artei romanice. Copii ale planului Sfântului Mormânt de la Ierusalim pot fi regăsite şi la biserica The Holy Sepulchre din Northampton, la Round Church din Cambridge, Anglia, sau la Neuvy-Saint-Sépulcre, în Franţa. Rotonda de la Neuvy-Saint-Sépulcre era un relicvariu ce adăpostea Sfântul Sânge, venerat de pelerini. Două picături din sângele lui Iisus au fost aduse de la Ierusalim de un cardinal francez, în secolul al XIII-lea, şi dăruite bisericii Saint-Étienne din Neuvy-Saint-Sépulchre, unde relicva e scoasă an de an în procesiune de Paşte, apoi dusă în altă bazilică, Saint-Jacques din Neuvy-Saint-Sépulchre, unde este expusă tot anul. Tot în Franţa, Saint-Sépulcre d’Angers este un memorial de început de secol XX, replică a aceleiaşi rotonde a bazilicii din Ierusalim. În Germania, biserica Heiliges Grab (Sfântului Mormânt) din Görlitz, construită de un negustor impresionat de pelerinajul efectuat la Ierusalim, la sfârşitul secolului al XV-lea, este un monument unic, considerat cel mai exact exemplu al planului arhitectonic de la Ierusalim, dinaintea restaurărilor sale succesive. Partea sudică a naosului bisericii medievale St. Cyriakus din Gernrode conţine o copie a mormântului lui Iisus, fiind cea mai veche reprezentare de acest fel din Germania şi una dintre cele mai apropiate de varianta de la Ierusalim.
Un fenomen apărut mai târziu, rutele devoţionale cu structuri sacre ridicate pe dealuri, asemenea Golgotei, simbol al Calvarului, numite de italieni „sacri monti” (munţi sfinţi), sanctificaţi prin instalarea de capele-staţii, după modelul din Ţara Sfântă, începe la cumpăna secolelor XV – XVI, din dorinţa de a crea locuri de rugăciune în Europa, ca o alternativă la pelerinajele la Ierusalim. În perioada pre-Reformă, asemenea ansambluri au fost create mai ales în Spania, Italia, sudul Franţei şi Germania. Iniţial, câteva locaţii diferite au deveni un Nou Ierusalim – la Varallo şi Montaione, Italia, şi la Braga, Portugalia. O stagnare a construcţiei de noi complexe a urmat în timpul Reformei protestante, cu excepţia proiectului de la Varallo. Nouă complexe Sacri Monti se găsesc în mai multe provincii din Piemont şi Lombardia, primul exemplu fiind cel de la Varallo, secolul XV, devenit sursă de inspiraţie pentru alte asemenea ansambluri, fiecare incluzând mai multe capele şi elemente de arhitectură dedicate diverselor aspecte ale credinţei creştine. Mai târziu, la început de secol XVIII, un călugăr a recreat circuitul din Ţara Sfântă la Sacro Monte di Belmonte, cu propriul Sanctuar şi capele simbolizând principalele staţii de pe Via Crucis. În Portugalia, Mânăstirea Ordinului Lui Hristos (El Convento de Cristo) din Tomar cuprinde unul dintre emblematicele temple de plan circular din Europa medievală, superba Biserică Rotundă (Charola) din incinta cetăţii, construită în a doua jumătate a secolului al XII-lea, având ca sursă de inspiraţie Golgota din Ierusalim. Dar cel mai impresionant sanctuar religios din Portugalia, Bom Jesus do Monte, de lângă Braga, are o monumentală scară baroc de secol XVIII (Escadaria), construită din granit şi interconectată cu o serie de capele reprezentând cele 14 staţii ale Drumului Crucii, pe ale cărei trepte pelerinii urcă în genunchi, într-un fabulos spectacol panoramic. La Pollença, în îndepărtata insulă spaniolă Mallorca, o monumentală scară a Calvarului, de final de secol XIX şi început de secol XX, cu 365 de trepte, câte una pentru fiecare zi a anului, flancată de chiparoşi şi de 14 cruci înalte de trei metri, duce spre o capelă ce străjuie în vârful colinei Calvarului. Aici, în Vinerea Mare are loc cea mai spectaculoasă procesiune a anului, când o statuetă a lui Iisus este dată jos de pe cruce şi purtată pe scări în jos, cu torţe.
Perioada Contrareformei a adus o reanimare a construcţiei de trasee ale Patimilor, în acest interval fiind construite mai ales cele din Europa Centrală, în Polonia, Ungaria sau Slovacia. Unele localităţi din Polonia unde au fost ridicate asemenea construcţii au fost numite, de exemplu, Kalwaria Zebrzydowska, Kalwaria Pacławska, Góra Kalwaria. Kalwaria Zebrzydowska, primul sanctuar polonez de acest tip, din jur de 1600, aflat în apropiere de Cracovia, le oferea pelerinilor un înlocuitor al Ierusalimului cucerit de turci, deci inaccesibil la acea vreme. Fiecare dintre cele 42 de mici capele este diferită şi reprezintă o parte din Ierusalim, iar colinele şi râurile poartă nume ca Sion, Golgota sau Muntele Măslinilor. La Istra, în regiunea Moscovei, se află una dintre cele mai vestite aşezări monahale din vechea Rusie, Mânăstirea Voskresenski sau a Noului Ierusalim, o copie a celei din Ţara Sfântă, construită de Patriarhul Nikon, la mijlocul secolului al XVII-lea. În acest complex, râul Istra este rebotezat Iordan, pe un deal este reconstituit muntele Tabor, cu Biserica Învierii în centru, construită după Biserica Sfântului Mormânt. Calvary Banská Štiavnica este cel mai important complex din Slovacia şi unul dintre cele mai însemnate din Europa, cu trei biserici şi 22 de capele.
Peste ocean, la Washington, replici ale altarelor din Ţara Sfântă pot fi găsite la Mânăstirea franciscană Mount St. Sepulchre, care datează din 1899. În America de Sud, Cerro Calvario din Bolivia este o colină din Copacabana, cu monumente reprezentând cele 14 staţii ale Crucii, construite în anii 1950, devenind un loc de intens pelerinaj.
Şi în Africa a fost creat un Nou Ierusalim, la Lalibela, cunoscut centru de pelerinaj într-o ţară cu rădăcini istorice datând din vremea Apostolilor. Unic în lume la Lalibela este ansamblul de 11 biserici ortodoxe săpate în piatră, în secolele XII-XIII, ca o reprezentare simbolică a Ierusalimului. Se spune că Gebre Mesqel Lalibela, care a domnit peste Etiopia la finele secolului XII şi începutul secolului XIII, recunoscut apoi ca sfânt de Biserica Etiopiană Creştină, ar fi vizitat Ierusalimul şi ar fi dorit să recompună cetatea în regatul său. Bet Golgotha, unde se găseşte şi mormântul regelui Lalibela, expune unele dintre cele mai timpurii exemple de artă creştină etiopiană, incluzând picturi murale cu cei 12 Apostoli reprezentaţi în mărime naturală. Legenda spune că noaptea, când meşterii se lăsau în voia somnului, îngerii coborau şi duceau mai departe truda lor de peste zi.
Cristina Zaharia
