Creştinii din toată lumea celebrează Învierea Domnului

Creştinii din toată lumea celebrează, astăzi, Învierea Domnului, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Credincioşii au primit la miezul nopţii Lumina de Paşti şi au cântat imnul sărbătorii „Hristos a Înviat”!

La Catedrala Patriarhală din Bucureşti, slujba Învierii a fost oficiată de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, care a împărţit Lumina adusă de la Ierusalim. Patriarhul i-a îndemnat pe credincioşi să fie ca nişte făclii care luminează în jurul lor:
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Daniel: Lumânarea sau candela din mână este însăşi viaţa noastră. Noi suntem făclii de Înviere, începând cu botezul nostru, care s-a numit şi luminare, sfinţire. Şi aşa după cum o faclie de Înviere arde încetul cu încetul, tot aşa şi viaţa noastră trece, dar important este nu faptul că trecem prin lume, ci important este câtă lumină am adunat în sufletul nostru ca să devenim făclie de Înviere, câtă lumină din Sfintele Scripturi, câtă lumină din rugăciune, câtă lumină din fapte bune am adunat în sufletul nostru!

*

Credincioşii romano-catolici au participat la miezul nopii la Vigilia Pascală, slujba de Înviere în cultul catolic. Arhiepiscopul Romano-Catolic de Bucureşti, Ioan Robu, care a slujit la Catedrala Sfântul Iosif din capitală, a remarcat în cuvântul său faptul că anul acesta toţi creştinii, indiferent de confesiune sărbătoresc Paştele la aceeaşi dată:
Arhiepiscopul Romano-Catolic de Bucureşti, Ioan Robu: Hristos a Înviat! Aceasta este credinţa Bisericii, aceasta este şi credinţa noastră, dar nu numai a noastră, pentru ca anul acesta romano-catilicii, şi greco-catolicii, şi ortodocşii, protestanţii şi neoprotestanţii cu toţii împreună sărbătorim la aceeaşi dată Învierea Domnului. Într-adevăr, cu toţii putem spune: aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa./pvelisar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 aprilie