În tradiţia românească dedicată Sărbătorilor Pascale, unul din elementele centrale îl ocupă oul, care este vopsit în roşu dar şi în alte culori, există o bogată tradiţie – devenită meşteşug – privind încondeierea oului, există obiceiul ciocniri ouălor în Duminica Paştelui, însoţită de rostirea cuvintelor „Hristos A Înviat” – „Adevărat A Înviat”, aşa cum de Înălţarea Domnului, regăsim aceeaşi tradiţie a colorării oului, şi ciocnirea acestora, însoţită de rostirea frazelor „Hristos S-A Înălţat” – „Adevărat S-A Înălţat”. Care este simbolistica oului şi de unde provin obiceiurile legate de acesta, încercăm să aflăm împreună, în rândurile care urmează.
Semnificaţia oului de Paşte trebuie căutată cu mult timp în urmă, încă înainte de naşterea lui Hristos, atunci când exista obiceiul ca oul să fie dăruit, el simbolizând fecunditate, echilibru, viaţa şi reînnoirea naturii, iar obiceiul vopsirii oului a fost întâlnit pentru prima dată la chinezi, cu circa două mii de ani înainte de Hristos.
Apoi, în multe dintre mormintele vechi ale creştinilor au fost descoperite şi coji de ouă, iar în antichitate, mai ales la egipteni, oul era simbol al lumii şi al eternităţii – plecând de la forma sa perfectă – fără început şi fără sfârşit.
Oul roşu a devenit simbol al creaţiei şi învierii, prin exemplul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, culoarea roşie însemnând Sângele Domnului cel curs de pe Cruce pentru noi şi pentru mântuire dar şi simbolul văzut al învierii morţilor.
Legenda spune că Maria Magdalena s-ar fi înfăţişat împăratului Tiberiu cu un ou roşu şi i-ar fi spus acestuia „Hristos a înviat !“, conform unor specialişti acesta fiind şi motivul introducerii ouălor roşii în tradiţia sărbătorii Paştelui.
Alţii consideră că în lipsa unui izvor clar, obiceiul oului roşu a fost asimilat de către Biserică, fiindu-i dedicat chiar o rânduială specială la slujba din Duminica Paştelui, când este citită rugăciunea de binecuvântare a ouălor şi a brânzei.
Practica oului colorat s-a utilizat mai ales la popoarele Europei şi Asiei, însă romanii au fost cei care au introdus, se pare, practica încondeierii oului, desăvârşită ulterior prin tehnică, materiale şi simbolistica utilizată.
Aşadar roşul cu care sunt vopsite ouăle de Paşte reprezintă atât sângele lui Iisus care s-a scurs de pe Cruce cât şi focul, cu puterea lui purificatoare.
Pe de altă parte ciocnitul ouălor simbolizează sacrificiul lui Hristos, la noi existând tradiţia ca după Înviere, persoana mai în vârstă să ciocnească oul celuilalt în timp ce rosteşte “Hristos a Înviat”, iar celălalt spune “Adevărat a Înviat”.
Obiceiurile populare păstrate în unele zone de la noi pornesc de la credinţa că oul roşu de Paşte are puteri miraculoase, vindecătoare, semnificând totodată şi frumuseţe, putere şi spor.
De aici şi unele obiceiuri ca în dimineaţa Paştelui, oamenii să-şi spele faţa cu apă neîncepută în care se pune un ou roşu, în speranţa că până la Paştele următor vor avea parte de frumuseţe şi sănătate.
La sate există şi tradiţia de a păstra cojile de la ouăle roşii pentru a fi îngropate în terenurile agricole, pentru ca pământul să fie roditor.
O tradiţie specială este întâlnită în Bucovina, acolo unde oul roşu este văzut ca apărător de diavol, existând credinţa că doar atunci când oamenii vor înceta să facă ouă roşii şi să umble cu colinda, el îşi va face apariţia.
Însă nu numai la români există tradiţia legată de oul colorat de Paşte, ci şi în alte ţări precum Ucraina, Bulgaria, Ungaria, Rusia, Italia, Franţa, Germania, Belgia, Finlanda, Ţările Baltice, Armenia sau Egipt.
După cum se ştie ouăle de Paşte nu se vopsesc doar în roşu, ci şi în alte culori, precum galben, verde sau albastru.
Astfel, dacă roşul simbolizează sângele, focul, dar şi dragostea şi bucuria de viaţă, galbenul ar semnifica lumina, tinereţea şi fericirea, verdele simbolizează renaşterea naturii, speranţa şi rodnicia iar albastrul – vitalitatea şi sănătatea.
Despre obicceiul încondeierii ouălor, în diferite zone din ţara noastră întâlnim tehnici variate, fie că sunt folosite ouă fierte sau ouă golite de conţinut, ouă din lemn sau alte materiale: există ouă vopsite în relief – în zona Putnei, ouă împodobite cu mărgele – în cea mai mare parte din Bucovina, ouă încondeiate din lemn – în mare parte din Moldova, ouă confecţionate din lut şi decorate – în Harghita.
Există şi o semnificaţie a liniilor şi figurilor prezente pe oul încondeiat: spirala înseamnă eternitate, linia verticală simboloizează viaţa, iar cea orizontală – moartea, sau dreptunghiul – care ar semnifica gândirea şi cunoaşterea.
Pentru încondeierea ouălor de Paşte se foloseşte o mică bucată de lemn cu un vârf metalic în capăt – numit chişiţă, iar ca tehnică de matriţare există diferite tehnologii, unele având la bază ceara.
În puţine zone din ţară s-a păstrat tradiţia colorării ouălor cu vopsele vegetale – obţinute din plante precum măceş – roşul, frunze de nuc – verde, ceapă sau mălin – galben, etc. Marea majoritate a artiştilor în încondeiere folosesc vopsele sintetice.
Există şi denumiri distincte în funcţie de felul în care este decorat oul, în diferite zone ale României: ouăle într-o singură culoare sunt numite „merişoare” – în Bucovina, iar cele monocrome cu ornamente sunt numite – generic – încondeiate. Ouăle în mai multe culori cu ornamente se numesc „muncite” sau „necăjite”, ori „închistrite” sau „împistrite”.
Să mai spunem că în tradiţia populară ouăle pentru vopsit de Paşte se aleg în miercurea din a patra săptămână de post, care se mai numeşte şi „miercurea Păresimilor“, iar vopsitul ouălor de Paşte se realizează de obicei în Joia Mare sau sâmbăta, însă niciodată în Vinerea Mare. De asemenea, oul se ciocneşte, în prima zi de Paşte, numai cap în cap – adică în vârfurile mai ascuţite, iar primul ou este ciocnit de bărbat care este capul familiei, sau de cei mai în vârstă.
