Pompierii şi echipajele SMURD au făcut în ultimele 24 de ore peste o mie de intervenţii, dintre care aproximativ 100 au fost misiuni de stingere a incendiilor, dar nici unul nu a afectat vreun lăcaş de cult. În timpul slujbei de Înviere, 55 de persoane au primit asistenţă medicală, iar 33 dintre acestea, care aveau afecţiuni mai grave, au fost transportate la spital. Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă precizează într-un comunicat că numărul intervenţiilor a fost cu 8% mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, iar echipajele rămân mobilizate pentru a putea acorda imediat ajutor acolo unde va fi nevoie./eradu/atataru
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 aprilie)