Zeci de mii de persoane au mărşăluit în oraşe din SUA, cerându-i preşedintelui Trump să-şi publice delcaraţiile fiscale

Zeci de mii de persoane de pe întreg teritoriul Statelor Unite ale Americii au mărşăluit în peste o sută de oraşe, solicitând preşedintelui Trump să dea publicităţii declaraţiile sale de venit şi impozitele plătite, demers pe care refuză să-l facă. Unii dintre protestatari au mărşăluit cu mascote gonflabile de pui, sugerând astfel că preşedintelui îi este teamă să dea publicităţii acele declaraţii. Cel puţin douăzeci de persoane au fost arestate în oraşul Berkeley din statul american California, relatează corespondentul BBC./cstoica/lbadiu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 16 aprilie