Prima femeie care a alergat oficial la maratonul din Boston repetă cursa după 50 de ani

Kathrine Switzer care a devenit eroina drepturilor femeilor în 1967, când a finalizat cursa maratonului din Boston rezervată pe atunci doar bărbaţilor, a trecut din nou linia de sosire, la vârsta de 70 de ani. În urmă cu 50 de ani, alergătoarea i-a înfuriat pe organizatorii cursei, devenind prima femeie care a terminat Maratonul din Boston. Ea se înregistrase sub numele KV Switzer, iar sexul ei a trecut neobservat la startul cursei, dar după câţiva kilometri, ea a fost agresată de un oficial furios care a încercat să o tragă afară de pe pistă, creând o imagine extrem de simbolică pentru istoria drepturilor femeilor. Temerara tânără a reuşit însă să scape de oficialul nemulţumit şi a încheiat cursa în 4 ore şi 20 de minute. Lunea aceasta, acum în vârstă de 70 de ani, Switzer a alergat din nou, terminând într-un timp cu numai 25 de minute mai mare, de 4 ore 44 de minute şi 31 secunde. De data aceasta, ea a fost aclamată de mulţime şi a tras focul de start pentru cursa maratonistelor de elită. Întrebată de CNN ce a simţit când a alergat pentru a doua oară, după 50 de ani, ea a spus că a fost „precum distanţa dintre noapte şi zi”. Alergătoarea veterană a purtat acelaşi număr pe tricou ca şi prima dată, 261, care a fost ulterior retras de organizatorii cursei, după încheierea maratonului, ca o marcă onorifică. Maratonul din Boston a mai retras un singur alt număr în istoria sa: 61, drept recunoaştere a celor 61 de curse începute de atletul Johnny Kelley.

Switzer a spus că transformarea experienţei ei maratoniste este similară cu revoluţia socială care a avut loc în general în competiţiile sportive pentru femei. Doamnele au primit oficial dreptul de a participa la Maratonul din Boston la cinci ani de la cursa încheiată de Switzer, în 1972, şi mai târziu, în 1984 au obţinut dreptul de a participa la Olimpiade. Acum, 58% din alergătoarele de maraton din SUA sunt femei. De-a lungul timpului, Switzer a participat la 30 de curse de maraton, câştigând-o pe cea din New York în 1974 cu 3 ore 7 minute şi 29 de secunde şi a fost comentatoare de televiziune. A înfiinţat clubul alergătoarelor 261 Fearless, al cărui nume s-a inspirat din umărul purtat de prima maratonistă în 1967, la Boston./abuzoian

www.theguardian.com – 18 aprilie