Duminică, 23 aprilie, de la ora 11.00, Institutul Cultural Român de la Viena organizează un matineu literar cu Elena Dumitrescu-Nentwig și Ioan Holender. În cadrul evenimentului va fi lansat cel mai recent volum de povestiri semnat de Elena Dumitrescu-Nentwig – Adevărate sau imaginate, de întâmplat, s-au întâmplat… (Editura Limes, Cluj-Napoca). De asemenea, vor fi prezentate şi celelalte volume ale autoarei (Naufragiaţii din Brăila, De răsfoit. Basme şi povestiri pentru copii şi Noi, romii şi restul lumii). Elena Dumitrescu-Nentwig va dialoga cu Ioan Holender despre parcursul ei profesional şi trecerea de la cariera de solistă de operă la ipostaza de scriitor.
Programul cuprinde momente muzicale susţinute de soprana Alexandra Bernardo care s-a specializat în ultimii ani ca artist liric cu Elena Dumitrescu-Nentwig. Alexandra Bernardo va interpreta lucrări de Tiberiu Brediceanu, Wolfgang Amadeus Mozart şi Giuseppe Verdi.
Elena Dumitrescu-Nentwig s-a născut la Brăila. A absolvit Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu“ din Bucureşti, la clasa profesorilor Valentin Teodorian şi Hero Lupescu. Este o soprană lirică a cărei recunoaștere internațională a avut loc în anii `70, după plecarea sa în exil. A interpretat roluri precum Privighetoarea din Păsările de Walter Braunfels, Regina Nopţii din Flautul fermecat de Wolfgang Amadeus Mozart, Violeta din opera Traviata a lui Giuseppe Verdi, cântând cu parteneri celebri pe marile scene din Germania, Austria, Franţa, Spania, Italia, Olanda, Cehia, Polonia, Israel. După încheierea carierei scenice, în cadrul studioului pe care l-a iniţiat, predă lecţii de canto unor tineri solişti aflaţi la început de carieră. În ultimii ani şi-a mutat studioul din Belgia în Portugalia. În paralel, scrie în limbile română şi germană basme, romane, piese de teatru şi poezii, care au avut ecouri favorabile în rândul cititorilor şi în presa de specialitate. Primul său roman (având o tentă autobiografică), Naufragiaţii din Brăila, a fost publicat în 2014 la Editura Limes, Cluj-Napoca. Au urmat în 2015 publicaţiile De răsfoit. Basme şi povestiri pentru copii și Noi, romii şi restul lumii, apărute la aceeaşi editură.
Ioan Holender s-a născut în anul 1935 la Timişoara. A început studiile la Universitatea Politehnică din Timişoara în anul 1953. În anul 1959 a reuşit prin reîntregirea familiei să se stabilească la Viena unde a absolvit Conservatorul de Muzică. Între 1960 şi 1962 a activat ca prim bariton la Stadttheater Klagenfurt şi ca solist de operă şi de concert la Viena, St. Pölten ş.a. şi în 1966 la Opera Naţională Română din Timişoara, în Traviata şi Carmen. Din 1966 a devenit agent de impresariat artistic şi manager muzical la Agenţia de teatru „Starka“, pe care a făcut-o faimoasă în lumea artistică şi pe care a preluat-o după câtva timp, devenind „Agenţia de impresariat artistic Holender“. În 1988, a fost numit de primul ministru al Austriei din acea perioadă secretar general al Operei de Stat din Viena şi al Vienna Volksoper, al căror director era Eberhard Waechter. După moartea acestuia, începând cu 1 aprilie 1992 Holender devine director general al prestigioaselor instituţii Opera de Stat din Viena şi Volksoper. În istoria Operei de Stat din Viena, din 1869 până azi, Holender a avut cel mai lung mandat de director, de 19 ani. S-a impus ca un manager novator al artei regizorale în operă. A fost adeptul unor concepte considerate avangardiste în epocă şi a lucrat cu regizori cu o viziune înnoitoare, cu puneri în scenă socotite îndrăznețe ale operelor vechi. Printre regizorii pe care i-a avut sub contract la Opera vieneză se numără: Willy Decker, Herbert Wernicke, Gotz Friedrich, Andrei Şerban, Silviu Purcărete, Marco Arturo Marelli. În perioada 2007-2015 a fost director artistic al Festivalului Internaţional „George Enescu“ de la Bucureşti, iar în prezent este consilier artistic al Metropolitan Opera New York şi al Spring Festival Tokyo, precum şi realizator şi moderator al emisiunilor „kulTOUR mit Holender“ pentru postul austriac de televiziune „Servus TV“.
Alexandra Bernardo a absolvit în 2012 conservatorul Escola de Musica Nossa Senhora do Cabo, Lisabona, la clasa prof. Joana Levy. A câştigat Premiul I şi Premiul Publicului la Concursul Naţional de Canto Liric al Fundaţiei Rotary din Portugalia (2014).