Președintele rus, Vladimir Putin, a promulgat o lege care simplifică obținerea permisului de ședere de către persoanele care au fost deportate ilegal de pe teritoriul fostei Republici Autonome Sovietice Socialiste Crimeea, documentul respectiv fiind adoptat anterior de Duma de Stat şi aprobat de Consiliul Federaţiei Ruse. Legea se aplică atât în cazul cetățenilor deportaţi, cât pentru rudele lor apropiate: bunici, părinți, soți, copii, nepoți, frați și părinți adoptivi. Acum, aceştia nu vor mai trebui să completeze o cerere de permis de ședere temporară, ci vor prezenta doar un certificat de reabilitare eliberat de Ministerul rus de Interne sau de instanțe din Federația Rusă. Această lege a fost elaborată în temeiul Decretului prezidențial privind ”măsurile pentru reabilitarea popoarelor armean, bulgar, grec, italian, tătar şi german și sprijinul de stat pentru renașterea și dezvoltarea acestora”. Deportarea popoarelor din Crimeea a început o dată cu Războiul pentru Apărarea Patriei, în Asia Centrală și în Siberia fiind deportaţi peste 60.000 de germani, 190.000 de tătari, aproximativ 37.000 de bulgari, greci și armeni, precum și câteva sute de maghiari, români și italieni – potrivit unui comunicat al Kremlinului./sdan/gioan
www.nazaccent.ru – 19 aprilie