Măsuri sporite de securitate înaintea alegerilor de duminică din Franţa

Candidaţii la alegerile prezidenţiale care se află în fruntea preferinţelor francezilor s-au adresat serviciilor naţionale de securitate, în ultima zi a campaniei, înaintea primului scrutin de duminică. Măsuri suplimentare de securitate au fost solicitate de la atentatul în care au fost împuşcaţi trei ofiţeri de poliţie. Primul ministru Bernard Cazeneuve a acuzat doi dintre candidaţi că au încercat să câştige capital de imagine de pe urma morţii unuia dintre poliţişti. Emmanuel Macron, candidatul de centru, a spus că prima datorie a preşedintelui este să îi protejeze pe cetăţenii francezi şi că va fi implacabil în combaterea pericolului reprezentat de Statul Islamic. François Fillon, candidatul dreptei, spune că Franţa trebuie să le arate inamicilor săi că este unită şi neînfricată şi a criticat guvernul actual, spunând că unii dintre membrii săi încă nu au înţeles pe deplin ce presupune extinderea pericolului islamist. Marine Le Pen, candidata extremei drepte, a declarat că atât guvernul actual, cât şi predecesorul său au făcut totul pentru ca Franţa să piardă războiul împotriva terorismului, transmit corespondenţii BBC./aboboc/dsirbu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 21 aprilie